Zilele Bistriţei - o ediţie reuşită

-A A +A

 Deşi sub Cod Galben de ploi şi vijelii, Bistriţa a petrecut în weekend în cadrul sărbătorilor oraşului, localnicii nefiind descurajaţi de vremea instabilă să ia parte fie la concertele de pe pietonalul din oraş, fie la spectacolul folcloric din Heidenfeld, acolo unde au putut ajunge cu autobuzele puse la dispoziţie gratuit din sfert în sfert de oră de firma „Transmixt”.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, alături de echipa din Primărie care s-a ocupat de organizare, a gândit întregul program ca la carte, cu folclor, tarabe şi distracţie pe toate gusturile în Heidenfeldul din Viişoara, respectiv cu concerte de înaltă ţinută pe pietonalul Liviu Rebreanu din Centrul istoric al oraşului.

Zilele Bistriţei - o ediţie reuşită
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
    Deschiderea festivă a Zilelor Bistriţei, în bătăi de tobe, a adunat vineri seara sute de bistriţeni în Heidenfeld, atraşi de spectacolul folcloric - orchestrat prin implicarea directorului Dorel Cosma al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” - cu soliştii Ciprian Istrate, Aurel Tămaş, Ansamblul profesionist „Meseşul” din Zalău ori Ansamblul profesionist „Cununa de pe Someş” al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, dar şi de invitaţia la un mic şi o bere rece. Petrecere cu folclor şi voie-bună a fost în acelaşi loc şi sâmbătă, şi ieri – când au putut fi ascultaţi: ansamblurile „Codrişorul”, „Doina”, „Balada”, interpreţii Vlăduţa Lupău, Daniel Pop (Sălaj), Paul Anania (Maramureş), Florin Boita (Banat), Răzvan Năstăsescu (Sibiu), Oana Matei, Cristina Bugnar, Radu Arcălean (Bistriţa), Taraful „Ceatăra” şi solista Georgeana Marina (Carei), precum şi interpreţii consacraţi Cristian Pomohaci şi Sava Negreanu Brudaşcu, acompaniaţi de orchestra profesionistă „Cununa de pe Someş” (sâmbătă), ansamblurile „Rapsodia Călimanului” din Topliţa, „Cununa de pe Someş”, „Doina Someşană” Sângeorz-Băi, soliştii vocali: Emilia Dorobanţu (Olt), Alexandru Brădăţean, Andreea Haisan (Suceava), Beatrice Bandoiu (Gorj), Ana Maria Năşcuţiu, Livia Scurtu, Ionela Lechinţan, Elena Rusu, Diana Rusu, Marioara Sigheartău, Nelu Şopterean, Cornelia Ardelean Archiudean, Petre Petruse (Bistriţa), Marius Ciprian Pop, llie Caraş (Cernăuţi) şi Nicoleta Voica (ieri). Cântul şi jocul puse în scenă de artiştii populari au fost gustate de bistriţeni, dar şi de oamenii veniţi în număr mare din localităţile învecinate municipiului să petreacă. Micii, berea, grătarele, tocăniţa la ceaun, balmoşul ori mămăliga cu brânză şi cârnaţ au fost la mare căutare şi, graţie numeroşilor comercianţi, petrecăreţii au avut de unde alege.

    Din Heidenfeld nu au lipsit jocurile şi teatrul de păpuşi pentru copii, spectacolul de muzică şi dans modern, sportiv, break-dance, nici maşinuţele, trenuleţele, tiribombele şi jocurile mecanice care au atras publicul ca un magnet. Agenţii economici au adus pe tarabe de la obiecte de artizanat, bijuterii, jucării, până la îmbrăcăminte, încălţăminte ori veselă.

    În oraş, pe pietonalul Liviu Rebreanu au evoluat alături de senzaţionalii Mozart Rocks, Distinto, Krypton, Ca$$a Loco, “Prefix 990”, “The Ac Dc Man & True Band”, Alex Velea şi Smiley, într-un show muzical-artistic ce a însumat o ediţie reuşită a Zilelor Bistriţei.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Opinii

    Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

    Close