Mircea Muthu, amânând timpul la “Saeculum”

-A A +A

Mircea Muthu, amânând timpul la “Saeculum”
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
    “Conştiinţă de sine a artei”, cum avea să o numească invitatul de marcă pe care „saeculiştii” din Beclean au avut onoarea să-l aibă miercuri în mijlocul lor, estetica (aplicată) şi problematica domeniului reprezentat de aceasta au fost coordonatele principale ale unui excurs schematic fundamentat de scriitorul şi profesorul universitar doctor Mircea Muthu de la Facultatea de Litere a “Universităţii Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. În fapt, divagaţia a avut tocmai menirea de a susţine tema propusă de invitat: “Mutaţii spaţio-temporale în percepţia operei literare”.

    Trecând prin filtrul constatărilor de genul “Creaţia artistică este o încercare disperată de a opri timpul”, iar în mod particular, în literatură, “descrierea e o încercare”, “imposibilă” totuşi, “de a amâna timpul”, clarificările teoretice au ajuns la pledoaria esteticii contemporane, formulată în loc de concluzie de autor, în sensul interdependenţei (intercondiţionării) ştiinţă-artă: se spune că ştiinţa descoperă şi arta inventează; nu-i drept. Lucrurile se inversează: ştiinţa inventează şi arta descoperă. Nu putea exista ştiinţă dacă nu era Poincare să viseze. Arta are, la rându-i, premoniţii, iar în opera lui Creangă găsim exemple. Oricum, lucrurile nu pot fi atât de schematizate. De aceea, oamenii de ştiinţă au considerat importanţa artei; şi invers. Nu se poate pricepe una fără alta – a explicat renumitul profesor.

    Evenimentul “intermediat” de Aurel Podaru pe post de moderator şi presărat cu povestioare de atmosferă a adunat miercuri după-amiaza, în biblioteca Şcolii Generale “Grigore Silaşi” din Beclean, public mai mare decât de obicei la şedinţele Clubului “Saeculum” Beclean. Din audienţă a făcut parte şi preşedintele Despărţământului “Astra” Năsăud, Ioan Seni. Faptul i s-a datorat, în mod evident, personalităţii impresionante a lui Mircea Muthu, o somitate în materie.

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close