Reciprocitate între Beclean şi 60 de şcoli europene

-A A +A

Reciprocitate între Beclean şi 60 de şcoli europene
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
    Sub emblema decorării pomului de Crăciun, elevi şi cadre didactice coordonatoare de la Şcoala Generală „Grigore Silaşi” din Beclean (Veturia Seserman şi Szasz Carmen) au făcut Becleanul cunoscut în Europa, prin prezentarea de obiceiuri tradiţionale transilvănene şi colinde interpretate de copii, sub îndrumarea învăţătoarei Raveca Moldovan şi a profesorului Cristian Pop. Activităţile derulate pe parcursul mai multor luni, în cadrul proiectului „Decorating the European Christmas Tree”, au oferit elevilor noi oportunităţi de învăţare, iar cadrelor didactice posibilităţi de diversificare a metodologiei de predare, a sarcinilor de lucru şi a mediului de însuşire a cunoştinţelor. Cea mai intensă implicare a presupus-o confecţionarea „cardurilor de Crăciun”, de fapt felicitări cu mesaje de sărbătoare transmise în peste 60 de şcoli europene, în schimbul unor materiale surprinzătoare şi interesante primite de la destinatarii acestora. Colaborarea cu partenerii europeni face parte dintr-un demers mai amplu desfăşurat sub deviza „eTwinning”, cu scopul de a facilita cooperarea între şcoli din ţările membre UE, prin implicarea dascălilor şi a elevilor în activităţi noi de învăţare, în ideea creării de produse educaţionale prin utilizarea noilor tehnologii, la elaborarea cărora să participle echipe din diferite state europene. Un astfel de grup au format şi elevi ai Şcolii Generale „Grigore Silaşi” din Beclean, obiectivul fiind acela de a-i familiariza pe discipoli cu elemente specifice în plan educaţional şi cultural aparţinătoare ţărilor partenere. Faptul a presupus, desigur, îmbunătăţirea competenţelor de comunicare într-o limbă străină, dar şi pe cele cu implicaţii sociale, de interrelaţionare şi dezvoltarea interpersonală. Implicaţi au fost, pe lângă elevi şi cadre didactice, parteneri din comunitate: părinţi, reprezentanţi ai instituţiilor, persoane preocupate de educaţie.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (5 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close