Tabla cu materii

Manevraţii

-A A +A

Într-un interviu din 28 decembrie a.c., Răzvan Theodorescu, fost preşdinte al TVR, fost ministru al Culturii, afirmă cu responsabilitate că opoziţia politică din România nu există pentru că nu are lideri. Cu alte cuvinte, prezenţa în fruntea Uniunii Social Liberale (PSD+PNL) a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu nu este relevantă. Răzvan Theodorescu mai consideră că această Uniune ar putea fi funcţională în frunte cu lideri ca Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu. Mai încolo, aprecierea domniei sale se extinde şi afirmă că, în România, doar doi oameni au ştiut să facă politică în ultimii 20 de ani: Ion Iliescu şi Traian Băsescu. Cum momentele politice dintre 16 – 31 decembrie 1989 nu pot fi ocolite la fiecare sfârşit de an, tot Răzvan Theodorescu opinează după 22 de ani că atunci a crezut o vreme că teroriştii existau cu adevărat şi crede că au fost inventaţi de ofiţerii puşi de noua putere împreună cu generalul Militaru. Astfel se poate constata cum la fiecare sfârtşit de an, în partea a doua a lunii decembrie, apar tot felul de personaje care „iarăşi fac istorie”, ori refac istoria, fiecare pe graiul lui şi cum îi toacă mintea, de fiecare dată ocolindu-se cu multă abilitate rostirea adevărului-adevărat despre aşa-zisa Revoluţie din România din 1989.

Câteodată sau de fiecare dată, am impresia că personajele care apar în public şi mereu probează să refacă o parte din acea „istorie” ne cred un popor de arieraţi, uşor de dus de nas şi uşor de fraierit. Răzvan Theodorescu, persoană importatntă altminteri, îşi aminteşte de terorişti, dar nu ştie nimic despre ei. Or fi fost? N-or fi fost? În faţa unei astfel de opinii, este cât se poate de limpede că profesorul are misiune clară de a nu rosti adevărul despre Decembrie 1989, ci, dimpotrivă, de-a învălmăşi mai mult evenimentele despre care vorbeşte, pe care le evocă ca din întmplare. Voci similare cu opinii similare au mai fost înregistrate la acest final de an, cu intenţia aproape vădită de a mai ascunde ceva din realitatea crudă care a fost declanşată atunci, cu peste 1200 de victime, de morţi, numiţi eroi ai revoluţiei, dar despre care astăzi pare că nu mai ştie nimeni nimic. Cu atât mai puţin cunocuţi sunt criminalii din acea vreme. Acestea pot fi imagini care compun şi partea politică românească. Şi putem conchide cu temei că, de fapt, nu avem o clasă politică redutabilă. Nu avem lideri politici veritabili. Din această perspectivă anul politic 2012 nu se prezintă defel închegat. Va fi un an politic bătăios, dar sumbru, cu alegeri la plesneală, alegeri care nu vor aduce satisfacţie decât unora mai norocoşi, masa de alegători rămânind ce a fost, o simplă masă de manevră.

Votează acum!

Comentarii

imaginea utilizatorului Nechiti Florin

"Opoziţia nu are lider"

Vă ofer cadou o anagramă asortată cu vremurile ce le trăim: "Opoziţia nu are LIDER" dar se află în ...DELIR.La multi ani, cu sanatate, dle Virgil Ratiu!Sa tineti la fel de sus editorialul politic!

imaginea utilizatorului Vizitator

Da, asa este... Cei doi

Da, asa este... Cei doi lideri din opozitie, nu prezinta garantia ca USL-ul va iesi invingatori la urmatoarele alegeri... Sunt mult prea "tineri" si fara "experienta" politica necesara sa ne conduca viitoarele destine... eu cel putin asa vad lucrurile. Intr-adevar, nu avem "oameni politici" de valoarea la care se doreste... In ori ce caz, la aceste alegeri care urmeaza, se intrevede o "batalie" cum nu s-a mai vazut... : "UDL-ul" ( ca asa se intrevede intentia lor sa se formeze... pentru a produce confuzie in randul alegatorilor de slaba cultura, experienta si educatie... adica marii mase de alegatori de la sate, pe care se bazeaza... ) - PD...o parte ... care se zbate ... de ceasul "mortii" stiind cu disperare ca " va cadea"... si "USL"ul - pe de alta parte, care nu este sigur ca va castiga... La aceasta batalie crancena, PDL-ul mai spera inca in diaspora "pocaitilor " de prin America, "dezradacinatilor de tara " de prin tarile europene unde ni s-au cam dus ... si in moldovenii de peste Prut, pe care-i tot "trambitam" ca vrem sa-i unim cu Romania... desi au in coaste "Marea URSS"...
Ideal si cinstit ar fi ca aceasta "diaspora" ... sa-si cam vada ea de treaba si sa nu se mai amestece in treburile noastre ale celor care am ramas aici cu aceasta "pacoste " pe cap... sa se abtina macar sa nu mai voteze aiurea... ca ei sunt rupti de orice realitate din aceasta tara. Ei nici nu mai locuiesc aiai, nici nu mai contribuie cu nimic in aceasta tara ( impozite, taxe si toate cele "Cezarului " catre Romania ) si efectiv, locuiesc, traiesc si muncesc bine multam, in cu totul alte tari si habar nu au cum traim noi aici si ce probleme majore ne macina zilnic si daca voteaza... voteaza numai in bataie de joc si cu totul aiurea... Ar face bine deci, repet, daca si-ar vedea de treaba si daca nu ne pot "indulci" amarul prin care trecem, macar sa nu ne faca mult mai rau... ca toate aceste stari de fapt, EI ni le-au creat... cu voturile lor falsificate... de ambasadele si reprezentantele diplomatice de peste hotare, ale caror "conducatori" sunt pusi si numiti de fapt de actuala puterea ...
Stau si ma intreb... oare cine ar fi capabil sa conduca aceasta tara, cu adevarat... ? "OLE...OLE... ! Ceausescu... NU mai e..." !!! .Imi aduc aminte cum striga "prostimea" ( imi cer iertare... ca si eu ma regasesc printre ea...) la Revolutie... ne avand habar ce dezastru va urma... Acu, toti acestia... suntem "dati pe afara" de peste tot, nu mai lucram nicaieri ... nu mai avem nici un venit, statul a luat "mana" de pe noi toti si ne zbatem de "ceasul mortii" ... cat de "ocosi " am fost si ne este tare ciuda ca " prostia se plateste"... !

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Opinii

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close