Recital handbalistic la „Trofeul Valeria Beşe Motogna”

-A A +A

Recital handbalistic la „Trofeul Valeria Beşe Motogna”
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
    Sâmbătă a avut loc la Sala Polivalentă deschiderea oficială a turneului internaţional de handbal „Trofeul Valeria Beşe Motogna, competiţie la care s-au aliniat 8 echipe, împărţite pe două categorii: fete - LPS Bistriţa, HC Budapesta, CSS Zalău, CSS II Baia Mare şi băieţi - CNOE Sighişoara, LPS Bistriţa I, LPS Bistriţa II şi LPS Piatra Neamţ.
    În deschiderea competiţiei, profesorul Silvian Vlad, antrenor al echipei de juniori a LPS Bistriţa a rostit câteva cuvinte despre organizarea şi necesitatea acestei competiţii, după care, campioana naţională şi internaţională Vali Beşe Motogna a mulţumit organizatorilor pentru acest turneu care îi poartă numele: „Sunt onorată să mă aflu în oraşul şi sala unde am început să joc handbal. Începem un proiect frumos prin care sper să descoperim noi talente”. Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu a declarat deschis turneul, după ce a făcut o radiografie a handbalului bistriţean începând cu anii '50: „Sunt onorat că reprezint cetăţenii municiupului Bistriţa să particip la acest turneu. Handbalul a reprezentat mult în anii trecuţi pentru municipiu. Când sunt oameni inimoşi care se implică, şi cu sprijinul autorităţilor locale, cu siguranţă vor reuşi. Vă mulţumesc domnule Crin Pântea, reprezentant al Asociaţiei Părinţilor din handbal. Copiii să vină la sălile de sport să facă mişcare. Cu acestea fiind zise, declar turneul deschis”!
    În cadrul partidelor disputate sâmbătă şi a celor două jucate azi, spectatorii şi iubitorii handbalului prezenţi la Sala Polivalentă au putut gusta din plin handbalul de calitate oferit de echipele feminine şi masculine angrenate în competiţie.
    La fete turneul s-a încheiat, locul I fiind ocupat de HC Budapesta, urmată pe locul II de LPS Bistriţa, locul III CSS 2 Baia Mare, în timp ce pe locul IV s-a clasat CSS Zalău. Totodată, Prodan Mădălina de la CSS Zalău a câştigat titlul de golgeter, handbalista marcând 33 de goluri. În continuare urmează a se stabili şi celelalte titluri individuale la fete – cel mai bun portar şi cea mai tehnică jucătoare.
    La băieţi mai sunt de disputat două jocuri, după care se vor stabili clasamentele şi câştigătorii.

    Rezultate:

    Etapa I:
    LPS Bistriţa – CSS Zalău (F) 27-21
    HC Budapesta – CSS 2 Baia Mare (F) 29-23
    LPS Bistriţa I – LPS Bistriţa II (M) 24-29
    CNOE Sighişoara – LPS Piatra Neamţ (M) 28-34

    Etapa a II-a:
    LPS Bistriţa – HC Budapesta (F) 26-29
    CSS 2 Baia Mare – CSS Zalău (F) 26-21
    CNOE Sighişoara – LPS Bistriţa II (M) 32-30
    LPS Bistriţa I – LPS Piatra Neamţ (M) 25-29

    Duminică, 8 ianuarie

    Etapa a III-a:
    CSS Zalău – HC Budapesta (F) 27-33
    CSS 2 Baia Mare – LPS Bistriţa (F) 30-33

    Mai sunt de jucat:

    - acum, LPS Bistriţa II – LPS Piatra Neamţ (M)
    - ora 13.20, CNOE Sighişoara – LPS Bistriţa I (M)

    Festivitatea de premiere – ora 14.15

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Opinii

    Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

    Close