Ecologiştii iau atitudine în Parcul Municipal | | |
Deschiderea şantierului în Parcul Municipal şi începerea operaţiunilor de modernizare a acestuia, care presupun inclusiv tăierea a circa 200 de arbori uscaţi ori consideraţi fără valoare, creează nemulţumiri în rândul ecologiştilor bistriţeni. Liderii locali ai Partidului Ecologist Român, Alexandru Toniuc şi Marius Bălan, au luat atitudine, luni, într-un mod inedit faţă de eliminarea unora dintre arbori.
„Este vorba de 40 de arbori perfect sănătoşi, pentru care nu există justificare pentru tăiere; în final vor fi tăiaţi peste 200 de copaci; unii sunt bolnavi, alţii reprezintă exemplare mai mici, faţă de care supărarea nu ar fi aşa de mare, dar dintre toţi, este inadmisibil ca aceştia 40 să fie tăiaţi”, a declarat preşedintele PER Bistriţa-Năsăud, Alexandru Toniuc. Alături de colegii săi, liderul ecologiştilor a descins în parc „înarmat” cu afişe şi pancarte cu mesaje de sensibilizare a autorităţilor locale şi societăţii civile, pe care le-a lipit pe copaci.
„Este un strigăt de durere, pentru că arborii nu pot să vorbească şi atunci ne facem noi avocaţii lor şi vrem să transmitem această durere a acestor minunaţi copaci, care vor dispărea săptămâna aceasta. Vrem să ne facem auziţi şi să transmitem emoţia noastră şi bistriţenilor. Comisia primăriei nu are niciun argument de bun simţ raţional pentru tăierea unor abori de 200 de ani şi consider că tot proiectul are o motivaţie foarte subţire”, a motivat gestul Alexandru Toniuc.
Parcul Municipal a intrat de luni într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, după ce Primăria Bistriţa a obţinut în acest sens finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional. După cum a anunţat municipalitatea, lucrările - care vor dura până anul viitor - cuprind refacerea aleilor cu piatră şi pavaj, amenajarea unui luciu de apă, a unui labirint, a unei piste pentru ciclişti, a unor grupuri sanitare, reabilitarea spaţiilor de joacă, a iluminatului public şi mobilierului urban. Chiar dacă în chestiunea arborilor primarul Ovidiu Teodor Creţu a dat asigurări că, în faza finală de amenajare a parcului, cifra acestora va creşte (după ce arborii eliminaţi vor fi înlocuiţi cu puieţi de talie mare), ecologiştii spun un „nu” hotărât tăierii copacilor sănătoşi, solicitând o reevaluare a situaţiei.
Redăm mai jos şi poziţia preşedintelui organizaţiei municipale a PER, Marius Bălan, aşa cum ne-a parvenit prin intermediul unui comunicat:
În genunchi pentru copaci
"Desigur, este vorba de copacii din parcul municipal, considerat arie protejată doar pe hârtie. După aprobarea în consiliul local a planului de reabilitare a zonei respective, se vor tăia peste 220 arbori şi citez din cele declarate de domnul primar Creţu: vor fi eliminaţi arbori debili, uscaţi, dar şi cei care au crescut în locul nepotrivit. Păi aici e problema, cum adică? Încep să mă conving că mulţi dintre noi, şi nu copacii, ne-am născut şi trăim într-un loc nepotrivit. Ca să fiu mai precis, a început marcajul pentru tăierea arborilor propuşi. Mi-am făcut timp şi m-am uitat la fiecare fir, constatând că peste 40 din ei sunt perfect sănătoşi la o vârstă tânără şi cu o coroană perfectă. Dar faza cea mai dură vine de la marcarea unui stejar imens, cu o vârstă de peste 200 de ani, lângă rotunda din parc, un adevărat monument al naturii perfect sănătos. Vina lui este că s-a încăpăţânat să trăiasca atâta şi că prin dreptul lui trebuie să se facă o băltoacă, conform proiectului. Nu am nimic şi nu mă opun planului de sistematizare a parcului, el trebuie făcut şi modernizat, dar nu aşa de dragul de a cheltui banii. Aştept o reevaluare a tăierii arborilor, făcută de adevăraţi profesionişti, nu de o comisie care are gura şi ochii legaţi şi frica de a nu se pune rău cu cineva anume. Spun asta pentru că îi cunosc pe toţi, eu însumi fiind invitat la insistenţele mele în cursul anului 2010. Nu mă mai duc la această comisie pentru că nu vreau să fiu părtaş la acţiuni nesăbuite.
Domnule primar, v-am votat pentru că vă cunosc din fragedă copilărie, v-am votat pentru că fostul primar avea în plan să distrugă bulevardul cu tei şi parcul, v-am votat pentru că fosta administraţie a ţinut schela de lemn pe biserica săsească până a luat foc... Şi acum ce trebuie să fac? Mi-am propus să las de la mine ştacheta demnităţii atâta cât pot şi să vin să mă rog în genunchi, dar numai pentru copaci şi salvarea lor. Dacă asta doriţi, sunt pregătit să o fac. Dacă bătrânul stejar va scăpa de drujba primăriei, îi promit că de acum încolo în fiecare an mă voi spovedi în genunchi lui. Iertaţi-mă, dragi copaci, atât pot face pentru voi.
În anul 2012, Pământul intră într-o nouă dimensiune astrală, cea anticipată de maiaşi şi cine nu îşi va regăsi armonia cu natura va intra inevitabil într-un scenariu catastrofal, atât colectiv, cât şi individual.
Domnule primar, încă mai cred în bunele dumneavoastră intenţii, apreciez lucrurile bine făcute şi mai am încredere în omenia acelui Ovidiu Creţu pe care îl apreciez în felul meu".
Cu stimă,
Marius Bălan
Preşedinte PER Bistriţa
Comentarii
Tampenii cu afise
Stiu acest par de peste 50 de ani. Nimeni nu s-a ingrijit de el si acum arata ca o padure fara capatai in mijlocul orasului: arbori crescuti aiurea unul peste altul , zone umbrite excesiv unde nu mai creste nici iarba, tufe dezlanate, alei cu ceva asfalt pe care daca nu esti atent risti sa-ti rupi picioarele. La noi in Romania este un sport national cand cineva are initiativa si vrea sa faca ceva. Astia ecologistii daca le statea capul la asa ceva trebuiau sa vina de cativa ani cu propuneri de modernizare a parcului respectiv, de creare de noi zone verzi in oras, sa protesteze cand s-au taiat din spatiile verzi să se largeasca drumuri sau sa se faca parcari. La vremea respectiva au tacut ca [editat], hop si ei cu niste afise. Sunt curios daca macar au vazut inainte planul sau macheta viitorului parc.
Sincer, nu înţeleg ce tot are
Sincer, nu înţeleg ce tot are primăria cu arborii dim oraş. Au chelit tot bulevardul. În mijlocul verii, la 30-35° să nu găseşti un loc cu umbră prin oraş. Să ai de mers dintr-un capăt în celălalt fără pic de umbră... Ăsta-i scopul? Ăsta era farmecul bulevardului, copaci cu coroane imense, aer curat, umbră plăcută toată vara, miros de tei primăvara, o plăcere, un bulevard care defineşte Bistriţa. Acum iau şi parcul la rând. Vara ieşeam cu copilul în parc dimineaţa şi puteai să stai liniştit cu el, la umbră, până la amiază. Acu, cu ocazia încălzirii globale, când avem temperaturi tot mai mari, când soarele arde ca naiba, acu ne-am găsit să renunţăm la copacii din oraş???
bistriteni, nu puteti fi
bistriteni, nu puteti fi insensibili la acest dezastru!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Profesionalism
Cred ca daca se face ceva si este foarte bine ca se modernizeaza parcul, atunci macar sa se faca in mod profesionist. Nu are nici un rost sa se faca asemenea lucruri de mantuiala si sub impulsul momentului, mai ales pentru faptul ca, daca va aduceti aminte, ne-am bucurat in 1989 de faptul ca Parcul municipal si bulevardul au scapat de "modernizarea" lui Ceausescu. Fara indoiala ca in ultimii 22 de ani, parcul a fost extrem de neglijat si trebuie facute foarte multe pentru a arata modern si a fi functional la nivelul secolului 21, dar aceste lucruri trebuie facute cu profesionalismul care ar trebui sa ne caracterizeze in acest moment. Parcul este frumos tocmai prin verdeata sa si prin bucuria oferita de a te plimba prin aer curat si racoros, mai ales vara. Personal, mi-ar place teribil daca acele alei umbroase si verzi s-ar transmite si noului plan. Si, ca si semnatarii articolului, nu sunt deloc de acord cu taierile facute de dragul de a taia, vezi modul in care arata bulevardul.... Ce n-a reusit sa faca Ceausescu si ne-am bucurat, au facut autoritatile si nu ne bucura deloc!......
Atentie la speciile rare
O reabilitare a unui parc precum cel din Bistrita nu poate fi facuta oricum. In primul rand trebuie conservat la maximum fondul dendrologic existent care confera valoare tocmai prin vechimea arborilor, ca doar nu se amenajeaza un parc nou pe pasune. Dar cel mai important lucru pentru parcul din Bistrita este ca acesta contine cateva exemplare rare de arbori declarate monumente ale naturii. Asa ca nu trebuie facuta o reconfigurare brutala a aleilor cu sacrificare la intamplare a tot ce pica in cale. Sugerez sa fie consultati specialisti de la comisia monumentelor naturii sau de la muzeul judetean- sectia de stiintele naturii. In plus as sugera sa se renunte la amenajarea unor piste de biciclete sau role in parc. Ar fi preferabil chiar sa fie interzise. Pentru astfel de piste ar putea fi amenajat malul stang al raului cu cateva accese dinspre oras. Un astfel de acces pe malul stang ar putea fi amenajat in prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Aquabis si Electrica SA care ar permite o legatura directa intre cartierul Subcetate cu padurea Codrisor cu trecere prin fata prefecturii.
Comentariu nou