PSD şi PNL anunţă oficial alăturarea la protestele din Bistriţa

-A A +A

PSD anunţă oficial alăturarea la protestele din Bistriţa
Foto: Mesagerul de BN
Dacă duminică după-amiază se anunţa doar solidar cu protestatarii din Bistriţa care se mobilizau pe Facebook, declarându-şi regretul de a nu fi prezent alături de ei ca să nu-i expună catalogării „drept masă de manevră pentru că un politician al opoziţiei este alături de ei”, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, s-a răzgândit între timp şi îşi anunţă, pe pagina personală de Facebook, participarea la o nouă manifestaţie care ar fi anunţată luni seara, la Prefectură, de către protestatarii de duminică. „Salut decizia USL de a se alătura protestelor din ţară. Având în vedere această decizie de a ne alătura românilor care îşi cer dreptul la demnitate în stradă, consider că şi eu, cât şi colegii mei, trebuie să fim alături de ei. Cum bistriţenii care în această seară (n. red. - duminică) au protestat şi-au dat întâlnire şi mâine (n. red. - luni) în faţa Prefecturii, de la ora 17.00, anunţ că voi participa la acest miting şi îi rog pe toţi membri şi simpatizanţii USL să mi se alăture. Vom protesta şi noi paşnic, alături de cetăţenii judeţului, nemulţumiţi de modul cum este astăzi condusă România”, spune pe pagina personală de Facebook Emil Radu Moldovan. Ca răspuns, Liga Studenţilor Social Democraţi Bistriţa-Năsăud anunţă că susţine initiaţiva USL şi a deputatului Emil Radu Moldovan şi lansează invitaţia către toţi membrii şi simpatizanţii să se alăture protestatarilor în faţa Prefecturii.

Şi liberalii cheamă la protest, pe aceeaşi reţea de socializare, însă cu o oră mai devreme, şi nu în faţă la Prefectură, ci la Spitalul Judeţean, potrivit apelului preşedintelui TNL BN Samuel Coman: „Luni la 16 toată lumea la spital pt a protesta împotriva lui băse şi pitici lui”.

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Marius

hopa si PSD (PCR)

ar trebuii sa iesim si noi in strada cei care sutinem actuala putere ca sa vada PSD-istii ca nu suntem putini cum cred ei.

imaginea utilizatorului pop nicolae dumitru

ca bine canta Marius,Abia

ca bine canta Marius,Abia atept sa-i vad in strada,Azi la ora 17.Sa-l aduci si pe basescu si elena.

imaginea utilizatorului Vizitator

Lasati... mai bine stati

Lasati... mai bine stati acasa, someri si fara servicii... si , duce-ti-va doar la "cabinetele medicale private" daca aveti bani ptr asa ceva...

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Opinii

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close