Cu execepţia romanului „Ion” de Liviu Rbreanu, toate celelalte romane ori cărţi care au ca plan de desfăşurare mediul rural nu m-au mişcat. Din...
“Dolce” far niente
|
Cum se cheamă însă când te vezi privat de această dependenţă tocmai de către cei care ar trebui să-ţi asigure, în baza unei relaţii contractuale pe banii tăi întreţinută, “dreptul de a privi” în direct? Dacă am fi reporteri cu camere de vederi în spate, i-am spune simplu: “breaking news”. Cum se întâmplă însă să avem doar pixul la purtător, să-i zicem generic “subiect de presă”. Cert e că, sub formă de ştire, relatare, reportaj, opinie sau ce-o mai putea fi, faptul nu poate trece fără ca toată lumea să ştie ce ţi-e şi cu companiile acestea private de la noi, uneori cu cât mai mari, cu atât mai defazate faţă de propriul client-consumator. Asta, în caz că mai credea cineva că lucrurile se întâmplă în acest fel doar în spaţiul public, în relaţia cetăţeanului cu instituţiile publice ale statului. Nici vorbă: situaţii se găsesc şi în spaţiul privat, unde se poate ca furnizori de servicii să-şi cunoască propriile obligaţii şi să ştie şi drepturile tale până ce ai încheiat contracte cu ei, pe bani deloc puţini, pentru ca apoi, văzuţi cu sacii în căruţă, să uite complet şi de ele, şi de amabilităţi, ducând la limita insuportabilităţii relaţiile reciproc stabilite.
Se întâmplă la Beclean, cu “Dolce” televiziunea ta. Dacă e să rămâi în pană, e drum lung până la cei care trebuie să-ţi asigure funcţionalitatea serviciului pe care îl plăteşti în fiecare lună. Un telefon dat undeva în eter parcă, în niciun caz local, înregistrează (şi la propriu, şi la figurat) sesizarea/convorbirea, asta după ce nişte funcţionari, drăguţi de altfel, ţin să se asigure că “defecţiunea” nu e doar în capul tău, excluzând astfel, rând pe rând toate variantele: “Ai pornit televizorul?”, “Aparatul e băgat în priză?” şi aşa mai departe. Când într-un final ajungi să cazi de acord că eroarea e a decodorului, eşti asigurat că o echipă a companiei va interveni să rezolve cazul, urmând să se deplaseze la tine acasă în termen de… 72 de ore de la sesizare. Apoi, n-ai decât să aştepţi ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi, ca minunea să se petreacă.
Orice iniţiativă în intervalul orar menţionat se dovedeşte inutilă, doar te afli în perioada de graţie, iar ei sunt... în termen. La fel şi factura, care nu ia nici pe de parte o pauză de trei zile pe motiv de nefuncţionalitate a sistemului. Ba din contră: o plăteşti integral, pentru că nu încape niciun fel de concesie în toată această ecuaţie, nici chiar în cazul în care prejudiciile fac, iată, cam 10% dintr-o lună de plată. Dacă sunt în dreptul tău, al consumatorului, n-au să-i dea bătăi de cap marii companii (dacă ar fi în dreptul ei, ar sări ca arsă). Nu de alta, dar nu e vorba de vreo încălcare contractuală, doar regulile unilaterale sunt clar stabilite din capul locului, negru pe alb. Poate sunt unii clienţi care le acceptă din ignoranţă, alţii poate din neatenţie, alţii mizând pe “buna credinţă” a “partenerului” de “afaceri” că nu va împinge relaţiile la limită, dacă nu din principiu, atunci măcar din interes.
Şi, ca omul nostru să se lecuiască de bună-credinţă cu totul, cele trei zile de aşteptare sunt pe cale să expire, ora exactă stă să sune, iar televizorul tot nu merge. Între timp, nu s-a sinchisit nimeni că un client a rămas zile la rând fără serviciul plătit; o fi mult prea nesemnificativ în rândul celor mulţi. Limita contractuală e (aproape) depăşită, dar ce mai contează? Obligaţii are doar clientul achitator de facturi (integrale, orice ar fi), inclusiv aceea de a sta legat de un astfel de furnizor de servicii o anumită perioadă de timp, tradusă în câţiva ani. Încasator de bani în asemenea condiţii, “rom” afaceristul de la noi a învăţat repede lecţia “capitalismului” de factură autohtonă şi, în fuga după profit, ştie doar să adune, nu şi să cheltuiască (în servicii, personal şi aşa mai departe) pentru a putea vinde onorabil inclusiv la Beclean. Luându-ne după cât de repede se mişcă, se prea poate ca mult aşteptata “echipă de intervenţie” nici să nu existe pe plan local, deşi la câte zile au trecut, puteau veni şi de la Bucureşti să înlocuiască un decodor.
Până când vor afla şi ei că suntem totuşi în secolul vitezei şi (atâta câtă e la noi) al economiei de piaţă, atenţie data viitoare când va suna din nou telefonul cu felicitări pentru fidelitate ca să ceară, cu extremă amabilitate şi pe bază de “ofertă specială”, acordul pentru prelungirea relaţiei (contractului) pentru alţi câţiva ani! Până la urmă, “dolce” privitor, poţi “romtelecomanda” spre o imagine cu mai mult conţinut. Butonul îţi aparţine.
Cele mai
Comentarii recente
Liga 1
| Etapa a 18-a: | |||
|---|---|---|---|
| Gaz Metan | 1-1 | FC Brasov | 16 dec. 2011 |
| Sportul | 2-2 | Chiajna | 17 dec. 2011 |
| Astra | 0-1 | CFR Cluj | 17 dec. 2011 |
| Tg. Mures | 0-1 | Dinamo | 17 dec. 2011 |
| Pandurii | 1-1 | Ceahlaul | 18 dec. 2011 |
| U Cluj | 2-2 | Mioveni | 18 dec. 2011 |
| Otelul | 1-0 | Petrolul | 18 dec. 2011 |
| Steaua | 1-0 | Sibiu | 19 dec. 2011 |
| Vaslui | 2-3 | Rapid | 20 dec. 2011 |
| Loc | Echipa | J | V | E | I | GM | GP | PCT |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Dinamo | 18 | 12 | 4 | 2 | 32 | 10 | 40 |
| 2 | CFR Cluj | 18 | 12 | 3 | 3 | 37 | 14 | 39 |
| 3 | Rapid | 18 | 11 | 4 | 3 | 30 | 17 | 37 |
| 4 | Steaua | 18 | 9 | 5 | 4 | 24 | 14 | 32 |
| 5 | Otelul | 18 | 9 | 4 | 5 | 17 | 14 | 31 |
| 6 | Pandurii | 18 | 8 | 6 | 4 | 29 | 18 | 30 |
| 7 | FC Vaslui | 18 | 9 | 3 | 3 | 28 | 17 | 30 |
| 8 | U Cluj | 18 | 7 | 7 | 4 | 24 | 18 | 28 |
| 9 | Astra | 18 | 6 | 7 | 5 | 17 | 17 | 25 |
| 10 | Ceahlaul | 18 | 5 | 7 | 6 | 16 | 23 | 22 |
| 11 | Gaz Metan | 18 | 6 | 3 | 9 | 26 | 31 | 21 |
| 12 | FC Brasov | 18 | 5 | 5 | 8 | 18 | 17 | 20 |
| 13 | Petrolul | 18 | 4 | 6 | 8 | 15 | 21 | 18 |
| 14 | Sibiu | 18 | 4 | 5 | 9 | 12 | 22 | 17 |
| 15 | Tg. Mures | 18 | 3 | 7 | 8 | 17 | 25 | 16 |
| 16 | Sportul | 18 | 2 | 8 | 8 | 17 | 31 | 14 |
| 17 | Chiajna | 18 | 2 | 5 | 11 | 12 | 32 | 11 |
| 18 | Mioveni | 18 | 2 | 3 | 13 | 12 | 42 | 9 |






Comentarii
Frumos!
Excelent articol! Frumos scris.
Se pare ca "Dolce" si nu
Se pare ca "Dolce" si nu numai... ca aproape toate societatile de cablu TV fac la fel, isi reduc din programele "gratis"... pe zi ce trece... iar la posturile sale... deja m-am saturat sa vad aceleasi filme de ani de zile, prin rotatie, de la un post la altul... iar la posturile care mai ruleaza totusi cate un film, toate sunt "seriale"... Bine ca au umplut programul cu canale de sport , desene animate si muzica pe care nu le urmareste aproape nimeni... Ar putea sa le puna doar cate " un numar"... ca la spitalul de nebuni... si cand vedem "numarul" sa nu mai fie necesara rularea filmului ( stiti bancul ) ... !!!!!!!!
ai masurat audienta canalelor de sport si muzica?
Ce te face sa crezi ca nu urmareste "aproape nimeni" aceste canale? Familia mea este exemplul graitor, urmarim doar posturile de stiri, sport, muzica, si copiii desene animate. Asa ca nu mai poza in detinatorul adevarului suprem. Pentru filme exista internetul, nu te gandi la piraterie sau torenti, sunt site-uri cu filme noi online. Din partea noastra, pot fi scoase toate canalele de filme (oricum toate sunt vechi si intrerupte mult prea des de reclame).
pentru vizitator 2...
Da, asa este. Nu toata lumea are aceleasi gusturi si nici nu se afla pe aceleasi " lungimi de unda ".... Aveti dreptate...
Problema este ca exista foarte multe posturi, pe care nu le urmareste "aproape " nimeni si sunt numai asa aiurea... sa imbacseasca audiovizualul... si toate sunt pe banii nostri ai tuturor, pentru ca am inteles faptul ca,toate astea, ca si la alegeri, sunt tot din banii pe care noi ii platim la radio-TV, indiferent ce canale selectam.
Bine ar fi daca la plata taxei de radio-tv, s-ar introduce un chestionar cu optiunea de precizat, pentru ce posturi contribuie fiecare cand plateste si banii sa mearga acolo unde audienta este cu adevarat utila, iar cei fara audienta, sa primeasca atata cat "merita".
Discutand la modul general, majoritatea ,urmareste doar canale de stiri si de documentare geografica,tehnica si stiintifica . Uneori, seara, sambata ori duminica, se mai uita si la cate un film, daca mai exista din cele pe care deja ne-am saturat sa le vedem prin rotatie...
Sport si miscare , bine ar fi sa faca fiecare nu doar "aruncatul cu privirea" la TV,la niste canale plictisitoare ... iar desenele animate... sunt bune si ele, dar parca sunt mult prea "necioplite" si de prost gust si din ele nu "invata" copiii absolut nimic ci doar isi imbacsesc creierii cu aiureli dinafara lumii reale, neavand nimic cu "lumea de basm " a unei adevarate copilarii.
Voiam doar sa trag un semnal de alarma, ca ar fi cazul sa mai "cumpere" si alte filme ca deja de astea ne-am cam saturat ... dar ma rog, stiti Dvs... povestea cu gusturile omului...
Comentariu nou