Jocul Însuraţilor, reînviat la Sebiş

-A A +A

Jocul Însuraţilor, reînviat la Sebiş
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul
foto Mesagerul de BN
foto Mesagerul de BN
    Venit în parohia ortodoxă Sebiş în urmă cu aproximativ o jumătate de an, părintele Cristian Frăţilă s-a dovedit plin de iniţiative. Ultimul proiect realizat luni, cu ocazia sărbătorii Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, a reuşit să mobilizeze toţi sătenii din parohie şi să reînvie tradiţia Jocului Însuraţilor. Întreruptă brusc în anii '90, tradiţia folclorică a jocului popular s-a reluat la Sebiş luni, când sătenii, mari iubitori ai cântecului şi jocului popular specific zonei, printre care şi primarul comunei Şieuţ, Marian Cotoc, viceprimarul Ionel Oltean şi consilieri locali, au redat viaţa obiceiului străvechi.
    De dimineaţă, sebişenii au venit în număr mare la biserică, unde au participat la Sfânta Liturghie, după care au încins jocul în centrul satului, acompaniaţi de orchestra Ansamblului Folcloric Izvorul Someşului condusă de Vasile Ceuca, avându-l coregraf pe Adrian Paşcu şi director pe Cornel Moisil, primarul comunei Şanţ. Oamenii s-au retras apoi la casele lor, întâlnindu-se după amiază la Căminul Cultural, unde au continuat jocul până seara. Pe scena căminului cultural a avut loc şi un concert de muzică populară susţinut de cunoscuţii interpreţi Cornelia Ardelean Archiudean, Marcel Avram, Dinu Tănase şi Lenuţa Filipoi, acompaniaţi de orchestra Ansamblului Folcloric Izvorul Someşului.
    Această zi de sărbătoare a folclorului autentic a fost realizată prin strădania părintelui paroh Cristian Frăţilă, care s-a arătat optimist în ceea ce priveşte reînvierea tradiţiilor populare: „ Nădăjduim ca acest eveniment să fie un început. De acum înainte, în fiecare an am convingerea că vom organiza această întâlnire cu toţi sătenii, pentru a păstra viu folclorul autentic de aici, de la Sebiş”.

    Aprecierea dvs: - Media: 3 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Opinii

    Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

    Close