|

O domnişoară inocentă, drăguţă, profesionistă şi, musai să ne repetăm, inocentă

-A A +A

O domnişoară inocentă, drăguţă, profesionistă şi, musai să ne repetăm, inocentă
Foto: the-book-garden.blogspot.com
Nu ştim să existe ori să fi existat în mass-media o campanie de discreditare a unui mijloc de informare în masă, dusă cu atâta consecvenţă şi cu atâta fervoare, inclusiv asupra fondului comercial al acestuia. Cu atât mai puţin din partea unui „coleg” de breaslă, căruia Mesagerul nu i-a acordat niciodată atenţie. Ori, dacă există, atunci trebuie să fie o „miză”, care însă nu se poate purta cu o fostă peniţă trecută prin paginile ziarului şi care astfel şi-ar cere public înapoi eventuale „schelete”, uitate prin dulapuri în viteza cu care a trecut prin mai multe instituţii, şi de presă, şi de „ne-presă”, şi publice, şi private, şi simultan, şi alternativ.

Noi acceptăm democraţia perspectivei, motiv pentru care dânsa poate derapa din punct de vedere profesional cât îi permite coloana vertebrală, că noi am lăsat-o în amarul ei. Sigur, şi în presă, ca în orice alt domeniu, concurenţa te mai pişcă, dar discret, rareori cu patimă şi niciodată ca ţintă clar stabilită. A-ţi face o misiune din a ataca pe cineva care are o altă perspectivă decât tine s-ar justifica doar dacă ar fi vorba de interesul public. Dacă interesul public îi este grijă reală, ar scrie o ştire, una singură, nu un serial, despre familiile cu doi copii aflate din 2002 pe lista de aşteptare pentru ANL-uri sau despre actuale şi foste investiţii ATOP, prin comparaţie. Ori dacă „scheletele” ar fi motivul care o mână în luptă, ar fi venit după ele onorabil şi cu curaj, că nu muşcăm şi nici n-avem ce să facem cu ele. Evident însă că, la cum o duce, lupta nu este a presei, iar „Mesagerul” ca ziar nu are ce căuta în ea şi nu se va lăsa implicat vreodată, în pofida inconştienţei cu care domnişoara insistă să întreţină, cu expresiile altuia, zvonurile semănate la o conferinţă politică în speranţa că vor creşte trandafiri.

Cine i-a pus domnişoarei bloggeriţe în piept insigna de şerif al presei, cu arma îndreptată spre Mesagerul de BN? Cui anume serveşte asta? O fi prea mare înghesuiala în cursa pentru alegeri şi, probabil, nu-i suficient să porţi tava pentru cine a făcut comanda, că trebuie să-i şi pui piedică ăluia de nu te ajută, considerând că, automat, te încurcă. Singurul mod prin care Putem Să Dispărem este refuzul cititorilor de a ne mai citi, dar până atunci de bun-simţ ar fi să nu ne Perturbi Nouă Liniştea. Le ai tu pe ale tale, domnişoară (un inel pe deget nu te face doamnă). Dacă tot îţi plac zvonurile, se zvoneşte că ai fi pe state de plată color, chiar multicolore. Se ştie care, nu trebuie să scriem cu litere îngroşate. Hai, strigă, strigă tare (să te audă lumea), strigă tare că nu e aşa şi că e doar un simplu zvon.

Redacţia "Mesagerul de Bistriţa-Năsăud"
 

Aprecierea dvs: - Media: 4.8 steluţe (32 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului rus luiza

Ne-am prins; este vorba de

Ne-am prins; este vorba de domnișoara [editat], fostă ziaristă la Mesagerul cândva. Niciodată nu s-a scris un text atât de binevoitor și îngăduitor pentru cineva care se crede ca dânsa, Sfântul Gheorghe, în persoană, sabia cavalerului întunecat care vrea să vă distrugă. Ați manifestat milă, dar nu se face; să nu iei în serios un coleg! Nu vă gândiți ce e în sufletul ei răvășit de amintirea că a fost cineva, și acum privește de la periferie(centură) spre centru unde vă găsiți? Nu există suferință mai mare ca a dânsei chiar dacă se dă când forțoasă când anesteziată!...dar așa e viața inocentei. E copilăroasă, ce mai, și-i plac zăhărelul pe băț, vata-deliciile copiilor, servite pe prosopul de la mâna stângă. Dacă nu o veți mai băga în seamă, nici nu va mai exista, dar până atunci, milostiviți-vă. Se crede importantă. Luiza

imaginea utilizatorului alex

Luiza s-au stricat portocalele

Parerea mea este draca Luiza ca mataluta te crezi importanta cita vreme emiti judecati de valoare de dragul portocalelor expirate deja!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Opinii

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close