Spectacol derizoriu

Calibrarea speranţelor

-A A +A

Acum că premierul a plecat, a căzut doar o lozincă - ”Jos Boc”; în vocea opoziţiei miza pare crescută şi obiectivul fixat: anticipate, cu orice preţ. Trecând peste proceduri, s-ar dori dacă se poate să se intre chiar mâine la urne şi, după ce se va dezmetici electoratul, să înceapă altă rundă.
Pentru noi este foarte fertilă ziua de azi, în comentarii, discuţii, speculaţii asupra celor pe care le vedem şi celor ce vor veni. Este domeniul căruia îi suntem cei mai aplicaţi; noi ştim să întoarcem cuvintele, să le turnăm în forme retorice şi, precum cocoşul de munte, ascultându-ne, pierdem conţinutul realităţii. Plecarea unui premier este un exerciţiu din perimetrul democraţiei, periculos ar fi să ne avântăm, să radem succesiv pe seama încrederii cuiva în posibilităţile proprii. Căderea şi demolarea rămân în seama posibilităţii şi visului: vreau să fie, ar putea să fie, cred că putem. “N-ar fi rău să fie bine”, a spus cineva, cândva. Cine nu ar dori aşa ceva. Poate important ar fi să conservăm stabilitatea câtă e, de care s-a amintit, şi nu să ne grăbim să “ardem” etapele, sărind peste lege. Cât de înnoită e clasa politică pentru a fonda speranţe radicale după alegeri? Să nu ne pierdem totuşi capul, creditând speranţa ca având statut de realitate. Ni s-a mai întâmplat. Să nu procedăm ca odinioară, când calea ferată capitalistă a fost topită pentru turnarea alteia noi. Poate ar trebui să ne calibrăm speranţele şi după ceea ce vedem la vecinii aflaţi în acelaşi front cu noi, după posibilităţi, pentru a nu fi prea dezamăgiţi mai încolo în caz că...

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Opinii

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close