Alegerile anticipate au fost amânate la fix | | |
Luni s-a desfăşurat în România o zi politică extrem de fierbinte. După poziţiile pe care le-a luat fiecare actant care s-a înghesuit să apară pe un ecran TV pentru a-şi exprima opinia, am constat cu stupoare câtă ură poate să poarte un român faţă de alt român. Jurnalişti, eseişti, scriitori, purtători de cuvânt ai altora, formatori de opinie, analişti politici, economişti, patroni – nu mai încăpeau la unele posturi de televiziune pentru a transmite poporului „mesaje majore”. Din păcate însă nu am asistat la rostirea niciunui mesaj coerent. (Nu am cum să înşir numele vorbitorilor şi luătorilor de cuvânt aici, pentru că nu şi-ar găsi rostul înşiruirea, toţi formând şi participând la o paradă politică de proastă calitate.)
Premierul Emil Boc şi-a depus mandatul din funcţia de prim ministru, efectul implicând şi demisia Guvenului. Nu au trecut bine câteva ore, că cineva s-a şi găsit să-l numească pe ministrul Justiţiei, Predoiu, în funcţia de prim-ministru interimar. Cum jocul acesta nu l-am înţeles, spre după-amiază am constata că preşedintele Traian Băsescu a desemnat un nou premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Persoana nu e cunoscută ca om politic de anvergură, după câte ştiu nu s-a manifestat niciodată în acest sens, în schimb a fost în funţie de ministru al Externelor pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu, în prezent şeful Serviciului de Informaţii Externe.
Ei da, în fiecare ţară care se respectă există şi funcţionează un astfel de Serviciu, care mai poate fi numit şi serviciu diplomatic, şi serviciu de protecţie naţională etc. Un serviciu necesar. De la aceste aspecte însă, la gunoaiele verbale şi scrise lansate pe unele posturi de televizune mi se pare că distanţa este enormă. Expresii incalificabile am auzit şi citit luni seara pe ecranele TV. Nu mi-am imaginat că românii sunt în stare de o astfel de murdărie publică. Toate opiniile clamau aberaţii, invocau spioni, invocau pe şeful spionilor care acum ar urma să ocupe funcţia de premier... Eu cred că mass-media românească a luat-o razna rău, pe nămeţi şi printre vifore.
Consider că Răzvan Ungureanu, în continuare, cu noua responsabilitate, va fi un „spion” foarte bun. Cred că va „păzi” ţara mai bine, va determina instuţiile să organizeze alegerile locale din primăvară în mod corect, fără „anticipate”, care în programul curent al acestui an electoral nu mai încap. Anticipatele nu mai încap fiindcă aşa prevede textul din Constituţie – în termen de 90 de zile se organizează în cazul demisiei guvernului. Ca atare, despre ce anticipate tot vorbesc tinerii lideri ţanţoşi ai opoziţiei, bătând câmpii? Nu înţeleg opiniile vitriolante ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. Se poate observa că alegerile locale se vor desfăşura la timpul stabilit prin lege, iar cele generale, la fel. Ca să vezi: vom asista la – aşa cum strigă unii politicieni – anticipate!
Comentarii
Comentariu nou