Consiliul Local Beclean a bătut în cuie comasarea şcolară

-A A +A

Discutată şi girată, săptămâna trecută, în plenul Consiliului Local şi în prezenţa inspectorului general şcolar Vasile Marc, comasarea şcolilor generale din Beclean a mai fost parafată o dată în legislativul orăşenesc. Procedura parcursă luni a reprezentat o formalitate necesară în procesul de implementare a măsurii aplicabile din septembrie, când se deschide anul şcolar. Contextul, cum se ştie, este cel al intrării în vigoare, odată cu ianuarie 2012, a finanţării per elev, corelat cu realităţile demografice de la noi, cu vizibile tendinţe descendente, sesizabile în cifre certe: în jur de 2.000 de suflete aflate în băncile Şcolii Generale „Grigore Silaşi” din Beclean în urmă cu aproximativ 15 ani, când unitatea se scinda în două, cu „Liviu Rebreanu” ca fracţiune; circa 900 de elevi numărând împreună acum. Pentru a salva efectele - nu chiar plăcute pentru o parte din personalul văzut în imposibilitatea de a-şi încasa drepturile salariale în întregime, ca urmare a numărătorii băneşti „per capita” de beneficiar al procesului de învăţământ - mai marii învăţământului şi aleşii locali s-au pus la o masă cu directorii unităţilor în cauză şi au decis unirea într-o singură instituţie cu personalitate juridică a celor trei centre educaţionale cu statut individual, asigurând că nimeni (personal didactic şi nedidactic) nu va avea de suferit reduceri de activitate: Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”, Şcoala Generală „Grigore Silaşi”, cu unităţile componente din localităţile aparţinătoare Becleanului, şi Grădiniţa cu program prelungit „Albă ca Zăpada”, la pachet cu grădiniţele cu program normal „1 Iunie” din localitate şi cea din Rusu de Jos. Spaţiile de funcţionare rămân aceleaşi, inclusiv în satele aparţinătoare, unde s-a pus la un moment dat problema desfiinţării instituţiilor şcolare primare şi aducerea elevilor la Beclean, dacă se va găsi disponibil la ISJ un microbuz. Implicaţii sunt şi la nivel administrativ, conducerea reducându-se din septembrie la un singur director, o singură contabilitate, un singur nucleu administrativ. Numele va mai putea suporta modificări, deocamdată fiind acceptată titulatura de Şcoală Gimnazială „Grigore Silaşi”.

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Opinii

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close