Două declaraţii de prelungire a inocenţei

-A A +A

Două declaraţii de prelungire a inocenţei
Foto: Mesagerul de BN
Baricada inocenţei stă-n picioare, să mai aibă copiii timp de încă un joc, de înc-o bucurie, să nu-i corupă de pe acum grija zilei de mâine, lipsurile. Baricada inocenţei stă-n picioare ţinută cu mâna, cu multe mâini, semnând declaraţiile de prelungire a inocenţei, două Declaraţii: 230 (pentru venituri din salarii) sau 200 (alte tipuri de venituri) - ce nu-i obligatoriu să fie trimise la Direcţia Finanţelor Publice până în data de 15 mai şi tocmai de aceea ar fi cu adevărat admirabil dacă oamenii ar face-o. Mai ales că nu-i costă, decât timp. „Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit înfiinţată conform Ordonanţei 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii ... Dacă doriţi, puteţi să direcţionaţi cei 2% către organizaţia noastră. Banii dumneavoastră vor fi folosiţi pentru întrajutorarea copiilor aflaţi în dificultate şi familiilor acestora”, îndeamnă Fundaţia Inocenţi. Opţiunile pentru redirecţionarea a 2% sunt însă mult mai multe. Importantă este alegerea. Cei care aleg Fundaţia Inocenţi să ştie că nu sunt singurii: în 2011, din 2% impozit pe venit s-au adunat 76.740 de lei, ce vor fi folosiţi anul acesta pentru susţinerea a 5 programe destinate copiilor abandonaţi în spitale (din Bistriţa, Cluj şi Bucureşti), respectiv copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi şi copiilor cu nevoi educaţionale speciale. Iar 2% multiplicat a însemnat nu doar susţinerea programelor existente, ci şi deschiderea unora noi (precum programul after school pentru copii de etnie rromă, în Bistriţa).
Declaraţiile 200 şi 230 pot fi descărcate şi de pe site-ul Fundaţiei Inocenţi - www.inocenti.ro/?pagina=21.

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Opinii

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close