Fără potcoava de cal, un zâmbet de struţ mai natural

-A A +A

Fără potcoava de cal, un zâmbet de struţ mai natural
Foto: Mesagerul de BN
Foto: Mesagerul de BN
    Struţul s-ar fi exprimat şi mai devreme, nu pe motiv de frig, ci pentru că nu vede, din o aşa poziţie, atâta bună dispoziţie, cum se distrează alţi bipezi pe gheaţă. Că-n ţara lui nici dacă minţi cu anii apa tot nu-ngheaţă, iar până să se-ntoarcă în ţările mai calde măcar în desfătări vizuale de-ar fi avut plăcerea să se scalde. Dacă nu s-a văitat e pentru că abia acuma poate, struţ-împăratul fiind, până mai dăunăzi, ocupat să rumege potcoava, aşa se aude snoava, de la un cal breaz, rămas să şchioapete pe străzi, parcă-nadins atât de tare să n-aibă omul bucuria copacilor suferind în depărtare. Povestea are însă happy-end: calul şi-a recâştigat potcoava, calul breaz adică, iar struţ-împărat s-a răzgândit, nu mai abdică. Şi poate fluiera acuma liniştit, vrăjit de propriul zâmbet, pomenit de veacuri prin părţile acestea, cam de când se potcovea puricele, iar împăraţii, de toate culorile, mureau de ciudă, nu de bătrâneţe.

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (13 voturi)

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Cecilia

    Strutul

    Oricum ma infioara (de spaima!!!) acesti struti ! Parca sunt niste reptile preistorice, studiati-le capul si ziceti ca nu-i asa !!! Strutul cel verde este GROAZNIC.........

    imaginea utilizatorului Dicu

    Rau e Doamne sa fi prost!

    Stema Bistritei (1367): scut despicat având în stânga trei flori de crin, în dreapta trei brâuri; timbrat cu o coroană având în creștet un cap de struț încoronat cu o potcoavă în cioc- simbol al comertului. Din toata aceasta heraldica, doar strutul a retinut atentia unui primar mediocru si superficial care a umplut orasul cu niste mulaje oribile (ce vor sa para struti, desi semana mai mult a papagali) care in mintea lui ar reprezenta simbolul orasului. Nimic mai fals. In primul rand in stema e vorba doar de capul strutului incoronat si cu potcoava in cioc (simbolizand comertul) nu de toata pasarea. E ca si in stema Moldovei doar capul de bour si nu tot animalul. Dar o minte ingusta nu poate sa opereze cu simboluri. De altfel primarul nu e la prima "isprava" de acest fel. Astfel, a mutat bustul lui Cuza de la IJP in Piata Unirii din Bistrita fara sa stie ca numele pietei nu are nici o legatura cu "mica unire" si deci cu A.I.Cuza, ci cu Marea Unire de la 1918, ceea ce e cu totul altceva. Apoi a demolat bustul lui Petru Rares din piata cu acelasi nume pentru a pune in locul lui un asa zis monument oribil care seamana cu o "sula la prefectura" ca si cum nu s-ar fi gasit alt loc pentru controversatul monument. Deci a desfintat statuia lui Petru Rares care are o stransa legatura cu istoria orasului, in schimb a acceptat cu seninatate amplasarea statuii unui lider comunist chinez la Bistrita. Ce are sula cu prefectura? Rau e Doamne sa fi prost! Mai ales cand cu prostia ta deranjezi o comunitate. El insa baga capul in nisip " ca strutul" si-i da inainte "ca prostul".

    imaginea utilizatorului Vizitator

    O porcarie mai mare nici ca

    O porcarie mai mare nici ca putea sa invernteze acest primar ! Am auzit de pe la "calorifere", ca pe o caricatura de strut din asta, a dat primaria cate o mie de euro... Mai, eu cred ca astia-s "anormali" la ... " microcip"... ! Domnul primar, chiar va intrebam, nu aveti cumva o problema... de sanatate ? Ce dracu aruncati banii pe tot felul de prostii... !!! Acuma, faceti ca d.l Funar, cand a vopsit la Cluj toate bancile de prin parcuri in rosu,galben si albastru ?

    imaginea utilizatorului Laszlo Tokes

    Despre primari

    Domnul primar Gheorghe Funar a vopsit toate băncile din parcurile Clujului în roșu, galben și albastru ca să aibă ungurii unde să-și pună fundul. Vă doresc și la Bistrița un primar la fel de patriot. După ce vă termină venim noi.

    imaginea utilizatorului Gothlady

    Strutii pe stazile Bistritei

    Strutii pe stazile Bistritei sunt o oroare, intorc capul in alta parte cend trec pe langa ei. Nu vad nici o legatura intre cetatea medievala pe care incearca primaria sa o promoveze si acest kitsch, decat poate in postura de clown al curtii. Mi-e rusine cu acest simbol. Floarea de crin, care se regaseste pe blazonul orasului reprezinta intre altele, prin cele 3 petale cele 3 clase sociale: cei ce au muncit, cei ce au luptat si cei care s-au rugat, oare nu ar fi fost mai potrivita? Pentru dl.primar si consilierii lui, cred ca nu, ca prea se gaseste la tot pasul in Europa vestica civilizata iar aia de obicei nu stiu ce fac. Au venit cu ceva original, mutantul strut/rata vopsit in culorile curcubeului.

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Opinii

    Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

    Close