Nu, securea nu-i “armă albă”!

1). Securea nu-i armă albă: aud... “împuşcături” de secure într-un copac.
2). Iarna pădurea se taie mai cu... foc (e cumva logic, dar şi trist; ce impersonal sună expresia “se taie pădurea”!, parcă în ideea de a nu fi nimeni vinovat de acest delict).
3). De spaima drujbei/ Codrul... înlemnise (versuri în premieră locală)
4). “Valorificarea inferioară a lemnului” – oare s-a gândit vreun tăietor hămesit de lemne la faptul că, poate, din lemnul ce-l arunca pe foc putea ieşi o delicată vioară?...
5). Pădurea, timorată în felul ei, nu mai îndrăzneşte să-şi declare…sexul (sau genul), deoarece am văzut o tăbliţă pe care scria, bine intenţionat, “Pădurea, frate cu românul”…(ar fi trebuit “pădurea, soră cu românul).
6). Vă semnalez ceva interesant: reînvie o veche ocupaţie, şi anume aceea a “spărgătorului de lemne”. Chiar şi printre blocurile municipale aud păcăneli de topor. Omul, în urma scumpirii altor energii, revine la “prietenia” cu lemnul.
7). Tăietorul de lemne nu înseamnă că este “stăpânul inelelor” pentru simplul fapt că numără, triumfător, inelele vârstei unui stejar doborât la pământ…