„Ploile amare” de Alexandru Vlad

„Ploile amare” de Alexandru Vlad foto: Mesagerul de BN

Cu execepţia romanului „Ion” de Liviu Rbreanu, toate celelalte romane ori cărţi care au ca plan de desfăşurare mediul rural nu m-au mişcat. Din punctul meu de vedere, soarta le este pecetluită. Anul trecut, într-o viteză de 24 de ore – urmăream o temă – am recitit „Ciocoii vechi şi noi” de Nicolae Filimon. Acum, acest roman nu mai are nici o putere, pare destructuturat, poate fi citit eventual ca file de istorie a secolului 19, am greşit că l-am reluat. Romanul „Ion” l-am recitit şi acum zece ani, şi anul trecut. Această operă încă rezistă. Ruralitatea, mediul sătesc, rezistă doar datorită „scrierii” şi „nebuniei” lui Liviu Rebreanu. Nu cred că am să recitesc „Moromeţii” (cu atât mai puţin volumul II), de Marin Preda, nici „Desculţ” de Zaharia Stancu, exclusă fiind o relectură la „Tănase Scatiu”. Şi ar mai fi cărţile lui Pavel Dan, Ion Agârbiceanu... Panait Istrati nu se încadrează aici.

Anul trecut, datorită tot unei circumstaneţe de natură literară, am recitit nuvele din volumul „Leul albastru” (1975) de D.R.Popescu, aproape toate cu derulare în mediul sătesc. Pot afirma că fac tema unei serii de proze lipsite de orice miez, scrise parcă pentru că „aşa era moda”. Trista viaţă de la ţară. Ar mai fi multe de înşirat în acest cortegiu al ruralismului literar (mai există zeci de scriitori care s-au exersat pe acest „tăpşan”, nu are rost să-i pomenesc. „Inspiraţi” de la „Moromeţii”, falnici scriitori români au publicat sute de pagini, de diferite culori rurale (în perioada 1960 – 1989), intitulate: „Cordovanii”, „Capulzanii”, „Gânjii” – chestiuni de familii săteşti încadrabile oriunde. Doar calitatea lor literară este îndoielnică şi cu siguranţă, la astfel de cărţi istoria literaturii române va uita să mai facă „recurs”.

Pe fondul descris aici, Alexandru Vlad apare cu un roman eminamente rural, „Ploile amare”. Cum motivaţia nu i-o cunosc, trec la rezumatul cărţii: Satul, fiind aşezat la capăt de şosea, în urma unui şir de ploi fără de sfârşit, a fost izolat. La momentul când apele au închis satul, din localitate lipseau mai multe persoane, profesori navetişti, chiar şi preotul care fusese plecat la o adunare episcopală. Drumul de acces fiind inundat, singura posibilitate de ieşire din sat era peste dealuri, prin pădure, ca să ajungi undeva la Dej şi de acolo la Cluj. Până în zece kilometri. Acum satul aparţine de o comună, înainte, pe vremea raioanelor şi a făuririi colectivei agricole avusese sfat popular, când partidul îl puse preşedinte pe Alexandru Rogozan, fiu al satului. El a făurit viitorul localităţii. Era un fel de centru sătesc. După reîmpărţirea adminitrativă a ţării, tot el a rămas şef. Acum se luptă cu apele. Apele astea par că vor să comunice că în localitate, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Doar preotul lipseşte. A rămas însă „de veghe” pastorul penticostal, Ilie Papuc. Fratele său, Zaharie, este beţivul satului, care trăieşte numai din furt, folosindu-se de căruţa şi caii comunali pe care preşedinteşe Rogozan îi lasă la”dispoziţia” lui. Pe vremea raionului, lângă pădure a fost construită o cabană pentru mahării de la partid. Acum cabana e folosită refugiu de preşedintele care scoate oamenii cu sila la muncă pentru a stăvili năvala apelor. În sat mai funcţionează doctorul Dănilă, un om în vârstă, şi felcerul, sanitarul Kaţ, un personaj ciudat.

În localitate s-au mai perindat şi alte persoane ciudate. Ca să umbli pe uliţele satului pline de apă şi noroi îţi trebuie curaj. Unii mai umblă, ca Pompiliu, cadru didactic, redactorul gazetei de perete unde a şi publictat, inspirat de intemperii, poezia „Ploile amare”. El locuieşte în gazdă chiar la şeful satului, Rogozan, care are femeie luată oarecum cu forţa, Marta, şi doi copii. Cum Rogozan Alexandru lipseşte cu nopţile de acasă, Pompiliu nu doarme, iar dornica Marta îl iniţiază în ale amorului sătesc. Mai mişcă personaje foarte bine conturate: Toma Buric, paznicul satului şi, mai ales, brigadierul de la ferma de găini, Gabriel Brodea, fost preot, fost deţinut politic, ajuns aici din întâmplare, acceptând să facă orice muncă, numai ca să supravieţuiască şi să fie lăsat în pace. Cartea lui Alexandru Vlad e un roman al disperării şi degradării umane, un roman al ruginirii sufleteşti.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)