Răul făcut cu voie

Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană mi-am exprimat în mai multe rânduri speranţa că legislaţia ţării va fi schimbată şi aliniată la cerinţele Uniunii. Nu a prea fost deloc aşa. Înainte de aderare, Guvernul Năstase s-a lansat în cheltuieli publice nemăsurate. Dacă iau în calcul numai cheltuielile pe autostrăzi sunt suficiente pentru a dovedi ineficienţa acestora. Sume enorme au fost cheltuite, realizări nule, câţiva kilometri de autostradă pe care deja i-a uitat toată lumea. Pe vremea premierului Tăriceanu, „munca la autostrăzi” a fost reluată. Alţi bani – bănet, nu grumă! – altă distracţie. S-a peticit pe ici, pe colo. La bun sfârşit nu a ajuns nimic. Iar Tăriceanu până în 2008 a golit toată sarsanaua bugetului, lăsând datorii greu de recuperat, după cum s-a putut constata. Deşi România era ţară membră UE, Guvernul nu a ţinut cont de unele standarde europene, monitorizările pe măsuri economice venite de la Bruxelles nici nu au fost luate în seamă. Apoi, ca de după colţul unei străzi, pac! a apărut criza economică. Din acel moment, atât de mult, pe toate căile de comunicare în masă, s-a comentat această criză, încât de la bun început m-a şi plictisit. Toţi economiştii, bancherii, industriaşii comentau şi dezbăteau efectele crizei, nu cauzele crizei. Cauzele crizei economice erau la vedere, însă nu dorea nimeni să le constate prezenţa, niciun guvern european, cu atât mai puţin al României.

Criza s-a instalat, ca de altfel şi în Statele Unite ale Americii, din pricina faptului că fiecare Guvern a cheltuit mult peste posibilităţile bugetare. Fiecare, fără excepţie. În 2010 România a fost printre puţinele ţări care a acceptat austeritatea financiară şi a acceptat să treacă la reglarea „conturilor”: salarii mai mici la buget, pensii limitate, controlul drastic al cheltuirii banilor publici. Nu au fost duse toate până la capăt, dar... Sacrificat a fost Guvenul Boc şi încă o dată Guvernul Boc. Este normal ca în astfel de situaţii - fie opoziţia politică cât o fi - să nu apară nimeni să afirme: aţi făcut un lucru bun, era necesar. Dimpotrivă. Oalele au fost sparte în capul lui Boc şi în capul lui Băsescu, mai ales al lui, că-i mai tare.

Ceea ce s-a petrecut în alte ţări europene, sub alte guverne, nici un român nu a fost invitat să constate: vezi Grecia, vezi Irlanda, vezi Spania, Portugalia, Italia şi mai sunt. Care ţări au reuşit să-şi readapteze legile economico-financiare mai repede pentru a evita derapajele naţionale le numărăm pe degete. România, cu toate măsurile luate de restricţionare a cheltuielilor publice, nici acum nu este echilibrată. Va urma în acest an rambursarea unor datorii, dar totuşi nu am ajuns în situaţia Greciei, deşi foarte multe forţe au încercat acest proces, de destabilizare politică şi economică prin lanţul de manifestări şi demonstraţii organizate în Bucureşti şi în alte oraşe româneşti... Acesta este un fel de mică istorie economico-financiară. Ce va urma încă nu putem întrevedea.

Putem însă aprecia ca incalificabilă atitudinea PSD şi PNL şi PC (USL) vizavi de semnarea Tratului de Convergenţă Fiscală solicitat de Uniunea Europeană. Credeţi cumva că acest tratat este aşa o zburdălnicie financiară de tip UE? Este un document extrem de serios şi necesar. Cum toată lumea politică era ocupată pe la TV-uri cu nămeţii din sudul ţării, nici prin cap nu a trecut televiziunilor tabloide să dezbată public şi acest document, să-l preznite, ca să se ştie despre ce e vorba. Televiziunile s-au ocupat să-l prezite pe Boc făcând baie gol cu puşcă! Halal Antena 1!

Tratatul de Convergenţă Fiscală – de-aia nu le convine lui Antonescu, Ponta, Năstase (care cică a declarat cu afecţiune că nu a apucat să-l parcurgă!), în cazul în care vor ajunge la guvernare – că nu se mai pot cheltui banii publici aiurea, alandala. De-aia USL şi amână semnarea lui, în speranţa că UE va ierta România... Cum ca ţară membră nu se poate face excepţie, USL ar trebui să-şi revină din beţia de cuvinte şi bălăcăreli publice. Efectul asupra spaţiului Shengen se va vedea şi ca urmare a nesemănării acestui Tratat. Iresponsabilitatea liderilor USL este extrem de periculoasă şi produce ţării numai rău.