Lupta pentru medalii

-A A +A

Lupta pentru medalii
În pregătirea concursului internaţional pe care-l va găzdui la început de martie, la Beclean, unde sunt aşteptaţi să facă paradă sportivi cunoscuţi în lumea largă, Clubul de Lupte Libere din localitate continuă seria participărilor cu succes la competiţiile oficiale. Aşa s-a întâmplat, spre exemplu, la finalul săptămânii trecute, când o întrecere interjudeţeană petrecută la Apahida, cu aproximativ o sută de luptători din Cluj, Dej, Beclean, Odorheiu Secuiesc şi Hunedoara, le-a adus elevilor lui Vasile Goncear, cândva medaliat de nivel mondial, şase clasări pe podium din tot atâtea participări: două locuri I adjudecate de Denisa Ploscar (la categoria 22 de kilograme) şi Ionela Rus (27 de kilograme), un loc II - Simona Ploscar (40 de kilograme) şi trei locuri III - Florin Vlad (42 de kilograme), Cristian Moroşan (66 de kilograme), Dan Poienar (70 de kilograme).
Au luptat foarte frumos şi progresează văzând cu ochii. Ca de obicei, fetele au fost mai bune, prin prisma rezultatelor. Însă nici băieţii nu au luptat rău, mai ales că Florin Vlad a fost pentru prima dată la concurs şi a luat locul III la 42 de kilograme”, a comentat antrenorul evoluţia copiilor pe care-i are în formare la Beclean.

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close