|

OT-PDL: Domnule Primar Creţu, de ce NE ÎMPOVĂRAŢI viitorul?

-A A +A

OT-PDL: Domnule Primar Creţu, de ce NE ÎMPOVĂRAŢI viitorul?
Suntem un grup de tineri, de profesii diferite, cu pregătire şcolară diferită, cu starea materială şi familială diferită, dar un singur aspect ne aseamănă, ne-am născut şi locuim în municipiul Bistriţa. Câte s-au spus şi se mai spun despre acest minunat oraş transilvan!?

Noi, tinerii, viitorul acestui burg, am început să ne gândim, să comentăm, să dezbatem aspecte legate de viaţa noastră în comunitatea prezentă, dar mai ales perspectivele viitorului. Aproape toţi din organizaţia noastră am fost plecaţi în afara României, unii au muncit, alţii au fost în excursii şi o parte din tinerii noştri au absolvit şcoli în străinătate.

Cred că vă mai amintiţi, dragi bistriţeni, cum în campania electorală din anul 2008, domnul Ovidiu Creţu se plimba într-un mare balon peste oraş şi prezicea paradisul ce-l va instala, dacă o să primească votul de primar. Iată că au trecut peste 1150 zile din mandat şi am rămas doar cu ambiţia dumneavoastră de a impune bistriţenilor o utopie , “WONDERLANDUL”. Pentru o asemenea cheltuială de zeci de milioane de euro, noi credem că se impune consultarea prin referendum a tuturor locuitorilor. Trebuie să ştiţi, dragi bistriţeni, că banii vor fi împrumutaţi de la bănci şi apoi achitaţi de către fiecare din locuitorii municipiului Bistriţa.

Generaţia pe care o descriam în rândurile anterioare consideră că NU este oportun să îndatorăm oraşul nostru pentru un plan nerealist şi neoportun la acest moment. La nivel declarativ orice poate fi realizabil, dar în cazul de faţă avem de-a face cu un nefast orgoliu personal al primarului municipiului Bistriţa. În actualul mandat al primarului Ovidiu Teodor Creţu, oraşul a ramas practic neschimbat, iar ceea ce s-a făcut, s-a realizat sub presiunea primarului, vezi exemple ca proiectul cu struţii din oraş, devalizarea copacilor de pe bulevardele oraşului, defrişarea parcului municipal şi lista ar putea continua şi cu alte exemple negative.

Domnule primar Creţu, "o luaţi de-a curmezişul", cum se spune în popor, iar această atitudine de suficienţă este de fapt un mod cosmetizat de a vă ascunde eşecul prin care administraţi oraşul. Apelul generaţiei tinere este să NU ÎMPOVĂRAŢI oraşul cu cheltuieli inutile şi să renunţati la aroganţa de a vă impune ca un proprietar de drept al Bistriţei. Stiţi ce este încă îngrijorător? Că au trecut 4 ani de zile... şi cei împovăraţi şi fără perspectivă vom fi tinerii.

Domnule Ovidiu Teodor Creţu, gândiţi-vă că sunteţi primar pe fondul unui moment nefericit, incendierea Bisericii Evanghelice. Avem nevoie de explicaţii?! Am vrea să ştim ce aţi făcut cu banii publici în aceşti ani.

În mod obligatoriu trebuie ca la alegerile din 2012 să alegem un alt PRIMAR, pentru binele oraşului nostru transilvan.
Acesta este mesajul generaţiei tinere bistriţene.
Organizaţia Municipală de Tineret a PDL Bistriţa
 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Frizeria Crețu

Politica struțului

Asta este urbea mea
Și eu fac ce vreau în ea.

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2011 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Strada Ursului, nr. 14, Bistriţa, România; Tel: +40263234688, +40263234689, Fax: +40263234689

Close