Invitaţie la... lectură

Pe muntele Ebal, proză memorialistică de Teohar Mihadaş

-A A +A

Pe muntele Ebal, proză memorialistică de Teohar Mihadaş
Teohar Mihadaş este cunoscut în primul rând ca poet. A debutat în 1941 cu volumul „Ortodoxie păgână”, urmat de culegerile de versuri (v. Dicţionarul biografic al literaturii române de Aurel Sasu) „Ţărâna serilor” (1967), „Reminiscenţe” (1969), „Trecerea pragurilor” (1972), „Pâinea punerii înainte” (1979), „În lumina înserării” (1982), şi am pomenit numai câteva. În calitatea lui de prozator, apropiat prozei memorialistice, este mai puţin cunoscut, deşi în 1968 publică „Tărâmul izvoarelor”, în care, după cum mărturiseşte, sunt evocate copilăria şi prima tinereţe în zarea fabuloasă a locurilor natale, apoi, în 1980, „Frumoasa risipă”, o ficţiune proiectată pe vârsta adolescenţei anilor de liceu, iar după 1990, parcă descătuşat, izbucneşte în temele autobiografice cu „Pe muntele Ebal” - cartea pe care o abordez - cu romanul „Pinii de pe Golna” (1993), despre românii macedoneni din Grecia, povestea unei mici localităţi de români macedoneni în timpul epurărilor etnice declanşate de armata grecească la finele celui de Al Doilea Război Mondial din secolul trecut. Trebuie să mai pomenesc prozele „În colţ lângă fereastră” (2000), cu cei trei ani de profesorat petrecuţi la Bistriţa, „Steaua Câinelui” (1991), o carte închinată soţiei sale Zoe, preacredinciosa Penelopă a Plaiului Bătrân, şi altele. „Pe muntele Ebal” este o nebunie a blestemului celor şapte ani de detenţie politică scrâşniţi în închisorile din Bistriţa, Aiud, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Piteşti.
„Pe muntele Ebal” este o carte pe care Teohar Mihadaş a gândit să o scrie imediat după ce a ieşit dintre zidurile reţelei concentraţionare româneşti. A scris la ea zi de zi, ceas de ceas, ani de zile a purtat-o în memorie, până când, în 1990, lanţurile au fost zdrobite şi cuvântul scris a căpătat libertatea meritată, libertatea de a hălădui ca haiducii, oameni liberi atât de des invocaţi de autor în scrierile sale, haiduci macedoneni.
În primele pagini ale scrierii autorul operează asupra cauzelor care l-au tras până la urmă în închisoare, care sunt de ordin ereditar, de natură morală, fizică şi de educaţie. Una de ordin ereditar era imperativă, moira căreia nu i de poţi sustrage nicidecum, odată prins în graniţele lumii aceea pe care a creat-o târgul de popoare de la Ialta, conferinţa din 1945 la care au participat şefii Marii Britanii, SUA şi URSS, când s-au stabilit sferele de influenţă, iar România a căzut sub tăvălugul rusesc. Teohar Mihadaş aparţine unei seminţii de păstori, luptători şi haiduci, nu de pomană îşi evocă strămoşii macedoneni din Grecia. Pentru un trac adevărat libertatea este egală cu lumina soarelui. Pentru un roman adevărat suprema lege pentru bărbat este Demnitatea. Iar un haiduc poate fi înlănţuit, încarcerat, pedepsit, dar nu ticăloşit, jignit, înjosit. (v. pag. 6, ediţia 1990, Editura Clusium). În şirul cauzelor – notează autorul – a mai intervenit şi slaba, aproape sfruntătoarea comportare a instinctului de conservare, instinct care pune, mai presus decât ispita de a trăi cu orice preţ, orgoliul şi voluptatea orgoliului. Era refractar la orice fel de disciplină impusă, ura umblatul şi răgetul în turmă, dispreţuia ajunşii - lingăi, zeloşi, impostori, parveniţi. Refuza acceptarea minciunii ca principiu educativ, a refuzat servicii sau bani pentru a face alte servicii şi de a se pune în slujba inamicului acestei ţări. Singur recunoaşte că motivele arestării şi condamnării sale erau destule, plauzibile şi foarte grave. Dar nu acuză pe nimeni de ceea ce a îndurat - „Dacă e să fac pe cineva vinovat, dar nu să-l şi acuz, acesta nu e nimeni altul decât eu însumi...”. Singurul sentiment de vinovăţie l-a purtat faţă de cei care l-au iubit şi au pătimit prin această iubire pentru el, în special faţă de Zoe, soţia sa. Cu toate acestea, insistă: „Decât ticălos, mai bine idiot; mai bine ignorat decât odios; decât să te ocolească lumea ca pe un gunoi, mai bine să te ocolească precum pe un sărman, un nebun...”.
„Pe muntele Ebal” este o mărturie. Nu o mărturie zguduitoare, cum se obişnuieşte să se mai spună despre petrecute similare, ci o mărturie cumplit de sinceră. În Deuterom 5-11 Moise spune poporului că, atunci când vor intra în ţară, de pe muntele Ebal să fie rostit blestemul, iar binecuvântarea de pe muntele Gutazim. Lui Teohar Mihadaş i-a fost sortit primul şi l-a trăit.

 

Aprecierea dvs: - Media: 3.7 steluţe (3 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close