Poezii de Ovidiu Pojar. Timpul şi lucrurile

-A A +A

Poezii de Ovidiu Pojar. Timpul şi lucrurile
Trafic cu ceasornice şi alte obiecte şi peste toate frica, o frică bine definită însă, cu contururi mişcate şi reflexii de zăpadă albă. Ceasornicele marchează timpi nechibzuiţi, anapoda, iar secundele îşi încoardă disperate spinările. Şi ce dacă o să fie toamnă? Frica îşi face de cap. Cu susul în jos este doar cerul, ca o clepsidră în care personajele se scufundă. El şi ea, iar lângă el Timpul îşi arată puterea. Şi ce dacă întrebările nasc tăceri? Totul se află sub dominaţia lucrurilor: pietre, ape, îngeri, ciulini, şi înserarea este un lucru, şi nodul de cale ferată. Vin merele, şi focurile, şi exilul în sămânţă sub pleoape de magnolii, vine şi perechea trupului. Câte lucruri!, şi nodul feroviar, şi frica din nou. Teama de cel cunoscut. Misterele dispar, iar de sus atârnă certitudini confuze, dar frumoase. Dominantă în poezia lui Ovidiu Pojar este ironia scanată prin filtrul meditaţiei, siderală. De pildă, în „I’m fine”: „De vrei să ştii, „I’m fine”/(sunt, Doamne, bine)/Şi chiar de uneori mai şchiopătez/Genunchiul stâng de tot el nu mă ţine/Să nu pot, sus, cu Tine să valsez!//Nu-mi este încă cochilie epifiza,/Şi oasele-mi mai cresc, spărgând bemolii/Sunt prea flămând, să mă-nspăimânte criza/De spaţii siderale provizorii!//Şi dacă vrei să mai auzi de mine/Fă-mi numai, Doamne, visele mai mari/Ca să nu trec ca un schior pe şine/Şi să-mi îngheţe sufletu-n clăpari!” (p. 29).
În poezia românească contemporană - putem să o numim pentru ancorări temporale nouăzecistă, douămiistă şi aşa mai departe - tonul ironic, de jogging liric a dispărut. În poezia contemporană, semnalele acaparatoare, dominante, sunt clipa, nimicul şi mai nimic, derizoriul şi semnificativul senzual, teluricul. Înfruntarea spirituală a fost trimisă la meditaţii pe păşuni cu litere lipsite de semne diacritice – înalte demonstraţii moderne. Altfel vine frigul la Ovidiu Pojar, întâmpinat cu flamura zâmbetului dintr-un unghi ascuns al lucrurilor de pe faţă: „Toate marile mele iubiri s-au născut iarna./De aceea/nu-mi cereţi să o trădez/chiar dacă acum/încheieturile mele scârţâie/ca şi copacii sub viscol...//Toate marile mele iubiri/au murit iarna./De aceea/nu-mi cereţi să fug de ea/căci de o vreme/ne jelim împreună morţii,/intrăm sub pielea frigului/şi plângem în linişte/aceleaşi cuvinte” (Iarna şi marile iubiri – pag. 31).
Până la urmă, în întreaga naraţiune lirică a lui Ovidiu Pojar rămânem sub templul timpului şi al lucrurilor. Aici se dau marile zabateri, valurile neputincioase ce încearcă... Astfel, ne întâlnim şi cu povestea: „Nimeni nu va putea spune vreodată/dacă marea nu le va fi fost îndeajuns/sau au sfârşit dezorientate/de o utopie prea albastră,/de vreo schimbare...” (Naufragiu – pag. 53). Versuri excelente.
Mai adaug că „Jogging circular” (Editura Eikon, Cluj, 2012) este al treilea volum de versuri semnat de Ovidiu Pojar. A mai publicat „Un alt anotimp” (Ed. Dacia, 2008) şi „Imobiliare de lux” (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2009).

 

Aprecierea dvs: - Media: 2 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close