Atmosferă de rugăciune şi vibraţie duhovnicească la hramul Mănăstirii Dobric

-A A +A

Atmosferă de rugăciune şi vibraţie duhovnicească la hramul Mănăstirii Dobric
    Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena este zi de mare sărbătoare pentru Valea Ilişua şi nu numai, aproximativ 2000 de credincioşii luînd parte la prăznuirea hramului bisericii de la Mănăstirea Dobric. Au luat parte la importanta sărbătoare creştină a verii preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele CJ – Alexandru Pugna, senatorul Cristian Florian, primarul oraşului Beclean – Nicolae Moldovan, primarul comunei Căianu Mic–Paul Ştir şi alţi primari din zonă. La eveniment a participat ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ, al Clujului, Sălajului şi Maramureşului care a venit la Mănăstirea Dobric slujind luni seara vecernia. Marţi, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ÎPS Andrei a oficiat Sfinta Liturghie împreună cu preotul inspector Nicolae Buda, arhimandritul Dumitru Cobzaru - exarhul mănăstirilor din arhiepiscopie, Claudiu Grama, consilierul pe probleme de misiune şi protocol şi un sobor de 40 de preoţi din care au făcut parte părintele Doru Zimveliu - protopop de Beclean, stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În cuvîntul de învăţătură ÎPS Andrei a vorbit credincioşilor despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, despre modelul de credinţă pe care-l reprezintă şi trebuie urmat. După Sfinta Liturghie, părintele Siluan, duhovnicul mănăstirii, i-a mulţumit Mitropolitului Andrei pentru prezenţa sa la Mănăstirea Dobric, dăruindu-i o icoană care îi reprezintă pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Cu acest prilej, părintele Siluan a fost ridicat de înaltul ierarh la rangul de protosinghel, cu dreptul de a purta cruce, apoi au fost înmănate diplome de aleasă cinstire, arhimandritului Dumitru Cobzaru, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca), protopopului ortodox de Beclean - Doru Zimveliu, preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, vicepreşedintelui CJ – Alexandru Pugna, prefectului IoIoan Ţintean, deputatului Ioan Oltean, consilierului Judeţean Vasile Marc, directorului Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” - Dorel Cozma, şi scriitorului Menuţ Maximinian. Maica stareţă Veronica, de la Mănăstirea Dobric, împreună cu măicuţele care se nevoiesc în acest lăcaş, au fost lăudate de Mitropolit pentru zidirea şi buna gospodărire a lăcaşului. În final, cei aproape două mii de credincioşi s-au îndreptat spre locul unde a fost pusă piatra de temelie pentru viitorul cămin de bătrâni ce va fi construit la Mănăstirea Dobric.
    Cunoscuţii interpreţi de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean şi Alexandru Pugna au interpretat mai multe pricesne emoţionând mulţimea de credincioşi. Prăznuirea hramului Mănăstirii Dobric s-a petrecut într-o atmosferă de înaltă vibraţie duhovnicească, mireni şi preoţi unindu-şi inimile în rugăciuni şi cîntări.
    Pe lângă frumuseţea înlţării spirituale a imnelor bisericeşti, un grup de fete tinere din Căianu Mic au împodobit prin frumuseţea portului nostru românesc pe cei aproape 2000 de oameni care au înălţat spre cer, la îndemnul ÎPS Andrei, frumosul imn pascal „Hristos a Înviat”.
    Credincioşii din parohia Dumbrăviţa, se vor bucura din nou de prezenţa Înaltului Ierarh. Sâmbătă 25 mai, la Dumbrăviţa se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească, care va încununa strădania acestor vrednici oameni care au reparat biserica în exterior, au înzestrat-o cu mobilier pentru interior, iar pentru săvârşirea Sfintei Liturghii în aer liber, au înălţat un foişor din lemn cu altar de vară. Toate acestea reflectă credinţa acestor oameni şi vrednicia părintelui Claudiu Herinean.

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: mesagerul@mesagerul.ro

    Close