Semnături de la noi, românii de peste Prut, pentru ei, românii de peste Prut

-A A +A

Semnături de la noi, românii de peste Prut, pentru ei, românii de peste Prut
    Acţiunea de strângere de semnături „Aducem Basarabia Acasă” a prins rădăcini la Bistriţa, să zicem aşa, cortul amplasat de voluntari pe pietonal stând mărturie a hotărârii celor nouă bistriţeni care, asumându-şi misiunea de a le reaminti românilor despre români, au reuşit să adune 332 de semnături, în decurs de trei săptămâni. La nivel naţional, până în data de 2 iunie s-au strâns 43.005 semnături.
    Sigur, pentru elaborarea unei iniţiative legislative care să facă din Republica Moldova o prioritate a statului român este nevoie de cel puţin 100.000 de semnături, de la cetăţeni cu drept de vot care să provină din cel puţin un sfert dintre judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe se cer minim 5.000 de aderenţi.
    Chiar dacă în Bistriţa-Năsăud nu îşi vor manifesta interesul, până la finalul campaniei (30 iunie), 5.000 de persoane, semnăturile bistriţenilor vor conta oricum la total şi, cine ştie, ar putea fi chiar decisive. De aceea bistriţenii sunt îndemnaţi să-i abordeze pe voluntari la cortul instalat pe pietonal în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 16.30 şi 19.30, dar şi să se lase abordaţi şi convinşi. Voluntarii pot fi recunoscuţi după tricoul şi ecusonul specifice, depunând, în ceea ce-i priveşte, toate eforturile posibile pentru a aduce Basarabia acasă. În fond, îşi investesc sâmbetele şi duminicile într-o idee.
    Unii dintre voluntari trebuie să facă naveta până în Bistriţa şi să strângă semnăturile până pleacă autobuzul, trenul sau ce-o fi, apoi montează cort, demontează cort, trage oameni de mânecă, explică... şi alte asemenea detalii ale voluntariatului, pe care coordonatorul pe Bistriţa-Năsăud al campaniei „Aducem Basarabia Acasă”, Ovidiu Lazăr (tel. 0751.550.488), le-a împărtăşit cu ceilalţi voluntari implicaţi la nivel naţional în această campanie, pe site-ul www.basarabia-acasa.ro.
    Ca ce chestie toate astea? Cine ştie răspunsul la întrebare a semnat deja sau va semna. Iar cine nu, poate fi lămurit chiar de la sursă, una dintre voluntarele care vă va cere semnătura pe pietonal fiind tocmai din Basarabia. Chiar şi doar pentru a-i auzi accentul merită să ascultaţi ce are de spus despre românii de peste Prut. Şi despre cei de pe partea cealaltă, şi despre cei de aici, pentru că toţi suntem români de peste acelaşi Prut, depinde din ce direcţie priveşti.

    ***
    Campania „Aducem Basarabia Acasă” este organizată de Platforma Civică Acţiunea 2012, o coaliţie formată din peste 30 de ONG-uri, care susţine unirea Republicii Moldova cu România. Iniţiativa legislativă în sprijinul căreia se adună semnături poate fi consultată pe site-ul www.basarabia-acasa.ro.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    imaginea utilizatorului ovi

    :)

    Multumim

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close