|

Festivalul Naţional de Folclor pentru tineri cu dizabilităţi, un real succes

-A A +A

Festivalul Naţional de Folclor pentru tineri cu dizabilităţi, un real succes
Sâmbătă, 26 octombrie 2013, începând cu ora 11.00, a avut loc la Sinagoga Bistriţa Festivalul Naţional de Folclor pentru tineri cu dizabilităţi, eveniment organizat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Bistriţa şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Manifestarea a debutat cu o spectaculoasă paradă a portului popular îndelung aplaudată de bistriţeni şi însoţită pe tot parcursul de Poliţia Rutieră, Jandarmeria, Poliţia locală Bistriţa şi voluntarii Asociaţiei „Impact” Bistriţa, ca mai apoi să se deruleze festivalul concurs, structurat pe trei secţiuni: interpretare vocală, dans popular şi prezentarea unui fragment sau a unui obicei popular. Juriul, format din specialişti în domeniu, respectiv: dna Rozalia Fucă - director Şcoala Populară de Artă Bistriţa, dna Reghina Poenar - profesor coregraf Clubul Copiilor Beclean, dnul Menuţ Maximinian – director „Răsunetul” Bistriţa, dnul Petre Petruse - referent Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa - interpret de muzică populară şi dna Camelia Suciu - interpret de muzică populară.

Manifestarea a avut sprijinul autorităţilor locale, bucurându-se de prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud dnul Alexandru Pugna, a viceprimarului municipiului Bistriţa dnul George Avram, a inspectorului pentru învăţământ special dnul Daniel Pavelea, a dnei Daniela Hudrea - director CJRAE Bistriţa-Năsăud şi, nu în ultimul rând, de aportul instituţiilor de învăţământ special din judeţ şi a celor care le coordonează, respectiv: dna Paula Molnar – dir. CSEI Nr. 2 Bistriţa, dna Eniko Cupşa – dir. CSEI „Lacrima” Bistriţa, dna Gabriela Rusu – dir. CSEI Beclean şi dna Lacrima Ivan – dir. Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria” Bistriţa.
La evenimentul cultural dedicat exclusiv tinerilor cu dizabilităţi din ţară au fost prezenţi aprox. 200 de tineri, însoţiţi de părinţi şi profesori, fiecare dintre ei primind diploma de participare. Laureaţii Festivalului Naţional de Folclor pentru tineri cu dizabilităţi, Bistriţa, 26 oct. 2013 au fost: Interpretare vocală - solişti: premiul I – Covaci Roxana – CSEI Nr. 1 Bistriţa, Ursu Daniel – Lic. Teh. Spec. „Sfânta Maria” Bistriţa; premiul II – Rostaş Florin – CSEI „Lacrima” Bistriţa, Lăcătuş Ionuţ - CSEI Beclean; premiul III – Scridon Adrian - CSEI „Lacrima” Bistriţa, Horvat Mirabela - CSEI Beclean; grupuri vocale: premiul I – „Cununiţa” CSEI Nr. 1 Bistriţa, „Cosânzeana” Lic. Teh. Spec. „Sfânta Maria” Bistriţa; dans popular – premiul I - CSEI Nr.2 Bistriţa, CSEI Nr. 1 Bistriţa, CSEI Beclean, Premiul Special - Pop Ciprian, CSEI Nr. 2 Bistriţa; obiceiuri populare – premiul I - CSEI Nr. 1 Oradea, CSEI Şimleu Silvaniei, CSEI Cluj-Napoca, CSEI „Lacrima” Bistriţa, premiul II - CSEI Nr. 1 Bistriţa, premiul III - CSEI Beclean.

Uneori munca este istovitoare, dar satisfacţiile sunt de neegalat. Mulţumim tuturor pentru sprijin şi felicitări cadrelor didactice de la CSEI Nr. 1 Bistriţa! Echipa de proiect: prof. Vass Imola Doris, prof. Moldovan Mariana, prof. Semerean Ancuţa, Diana Moldovan şi Octavia Buta.

Mariana Moldovan

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close