SCRIITORI BISTRIȚENI

Alexandru Petria: „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”

Alexandru Petria a debutat cu poezie în 1991. În 1992 publică un alt volum de poeme, pe urmă, la o distanţă mare, un roman erotic, „Zilele mele cu renata” (2010). Au urmat un volum de proză scurtă şi alte două de poezie. Între timp, timp care începe din 1990, a lucrat ca reporter la mai multe publicaţii din Dej, Bucureşti, Beclean. De vreo câţiva ani publică lunarul „Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”. A constat că nu-i place să primească comenzi ci preferă să-şi fixeze singur direcţii şi să le execute după cum îl taie capul. Ca ziarist nu a fost niciodată comod. A deranjat pe unde a putut, cum a putut. Şi în bine, şi în rău. Nici ca prozator nu e comod. Critica literară de specialitate îl apreciază pentru calitatea de scormonitor şi calitatea frazei.

-A A +A

Alexandru Petria: „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”
După cât îl duce inspiraţia, Alexandru Petria ar fi înstare să susţină că a inventat propoziţia şi chiar continuă să inventeze propoziţii. Tot aşa – pentru că munca de jurnalist cel mai adesea este găunoasă şi erodează mai întâi partea frumoasă din om – ca să scape de această piază, Alexandru Petria a căutat alte căi de iscodit. Aşa i-a venit să-l ia la întrebări, bine articulate, de data prin posta electronică, pe cineastul, scenaristul, actorul şi prozatorul Mircea Daneliuc. „Figura” i-a reuşit, după cum se poate constata. L-a prins pe Mircea Daneliuc aprope fără ca cineastul să observe. Din întreaga poveste a rezultat o carte. Cum cărţile de dialog, de convorbiri apar în literatura română destul de rar, m-am gândit că merită să vă prezint această raritate, „Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, apărută la Editura Adenium din Iaşi, 2013. Tot la această editură a fost publicată ediţia a doua a romanului „Pisica ruptă” (ediţia I, 1997) şi romanul „Un grătar de mici. Un picior de plai, cu şpiţul”, de Mircea Daneliuc. Poate că e corect să pomenesc trei filme semnate de Mircea Daneliuc: „Proba de microfon”, „Croaziera”, „Glissando” „Senatorul melcilor”, ca să fie doar patru. Era să uit „Patul conjugal”.
Mircea Daneliuc este în stare să vorbească despre orice, dar cu foarte multă circumspecţie despre oricine. Nu pomeneşte numele oricui şi niciodată la întâmplare, dacă se face că pomeneşte vreun nume. Dacă are o părere proastă despre cineva îi rosteşte numele şi explică pe larg cauza pentru care are o părere proastă despre respectivul. Nu jigneşte pe nimeni, însă respectă vorba „ce-i în guşă, şi-n căpuşă”, dar şi vorba lui Ion Creangă: „Am fost şi-am văzut. Erá şi nu erá. A zis c-a veni dacă n-a venit. Se vede c-a venit dacă n-a mai venit”. Mircea Daneliuc este dezamăgit foarte de toate generaţiile politice pe care „le-a străbătut”. De la „generaţia” lui Dej, la aia a lui Ceauşescu, de la „generaţia” lui Iliescu, la a lui Constantinescu şi la asta a lui Băsescu. Nici una nu i-a comunicat nimic. În fiecare i-a fost obstrucţionată activitatea, iar începând cu „epoca” Ceauşescu, activitatea de cineast. Niciunul nu l-a suportat, lasă că nici el pe ei. Mircea Daneliuc – aţi putut constata şi dvs. - a apărut foarte rar în public, iar când a apărut toţi din jurul lui începeau să fie deranjaţi. E-adevărat, nici un personaj cu chip de cetăţean nu suportă să i se spună în faţă, mă, eşti cam tăntălău. Formula folosită de Mircea Daneliuc nu este tocmai asta, dar toate cam într-acolo bat. Nu l-am mai văzut/auzit pe un post de televiziune de pe la începuturile lui Băsescu. Cu „generaţia” ăstuia, chiar i-au fost închise toate canalele. Epoca politică, pentru că până la urmă, oricum ar întoarce-o, arta tot politică înnoadă şi deznoadă, chiar dacă se mai pierde în iubiri rebele, epocile sunt descrise de Mircea Daneliuc astfel: „L-am apucat pe Ceauşescu integral. Sub Ceauşescu m-am bucurat de un an şi jumătate de index şi încă trei după aia; se întâmplase ceva cu «Glissando». L-am apucat integral şi pe Constantinescu, cu tot cu urmaşi, în capitalismul multilateral-dezvoltat; atunci m-au pus deoparte opt ani, într-o nepăsare populară şi onorantă. Mi-am dat silinţa să îi apuc integral şi pe iluştri bărbaţi Groza, Dej, Iliescu şi pe un altul care se dă dus cu opinteli, ca să sfârşească tot în nemernicie şi-n băşcălie plebee”... Cum s-ar spune, lui Mircea Daneliuc nimic nu i-a ieşit după pofta lui. Ba da, poate romanele. „Pisica ruptă” i-a ieşit sută la sută. Iar povestea e frumoasă.
Demult nu l-am întâlnit în public pe Mircea Daneliuc. L-am întâlnit însă într-o carte, „Dor de ducă la... pescuit”, a profesorului Adrian Gagea (Editura Aletheia, Bistriţa, 2013), şi mi-a făcut plăcere întâlnindu-l în aceste pagini atât de inspirate ale profesorului.
Într-un cuvânt, „Convorbiri cu Mircea Daneliuc” este o carte excelentă, de citit, de dezbătut şi de dat de pământ cu antropofagii politici care mânâncă din ţara asta de la 1945 încoace şi continuă să mănânce şi astăzi.

 

Aprecierea dvs: - Media: 3 steluţe (4 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Antoniu Radu Rareş

"Cel mai bun tip de referinţă literară dintr-o cronică este cel care trezeşte în cititor dorinţa de a se duce să cumpere imediat cartea" (Paul Johnson). Iată că pe lângă talent, erudiţie, respect faţă de cuvânt - nimic bombastic sau găunos - şi sintaxa frazei, D-l Virgil Raţiu deţine un "radar" care detecteză la fix aşteptările cititorilor în vremuri de restrişte. Chapeau!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close