|

În vechea Eladă, cadrele didactice de la ,,Grigore Silaşi” au reprezentat România în cadrul unui proiect Comenius

-A A +A

În vechea Eladă, cadrele didactice de la ,,Grigore Silaşi” au reprezentat România în cadrul Proiectului Comenius
    Cea de-a treia deplasare din cadrul proiectului multilateral Comenius „Our rich diversity is our collective strength” s-a făcut în localitatea Amaliada din Grecia, în perioada 2 - 6 iunie. La această acţiune, Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” Beclean a fost reprezentată de trei cadre didactice: Veturia Seserman, coordonatorul local al proiectului, Vasile Gabriel Rus, directorul unităţii, şi Carmen Valeria Szasz, membru în echipa de proiect.
    Gazda acestei noi reuniuni de proiect a fost Şcoala Elementară Nr. 4 din Amaliada, iar participanţii au fost partenerii din Turcia, Polonia, Cehia şi România. Întâlnirea a vizat prezentarea produselor realizate de fiecare şcoală parteneră până la momentul vizitei, organizarea unor activităţi de promovare a parteneriatului, prezentarea sistemului educaţional grecesc, valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale, ameliorarea competenţelor de comunicare în limba engleză - limba proiectului.
    „S-au purtat discuţii despre website-ul comun şi despre mobilitatea viitoare, care va avea loc în luna octombrie, în Cehia. Reuniunea de proiect din Grecia a fost nu doar o experienţă educaţională, ci şi una de viaţă. Excursiile şi vizitele tematice, întâlnirile cu oficialităţile locale, programele artistice sau sesiunile de lucru din şcoală au familiarizat partenerii din proiect cu specificul local (aşezare geografică, forme de relief, cultură, religie, istorie, stil de viaţă) şi au dus la o mai bună cunoaştere a identităţii, tradiţiilor, culturii şi spiritualităţii greceşti. Programul stabilit de gazde a oferit oportunitatea unui dialog intercultural, constituind o modalitate eficientă de a promova toleranţa şi respectul reciproc, fără să ţinem cont de graniţele care ne despart, şi să trăim într-o unitate în diversitate, fiecare cu ce avem specific, să îmbogăţim astfel Europa, casa noastră, a tuturor”, a declarat Veturia Moldovan.
    Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii.

    Raimond PETRUŢ

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Economic

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close