Cel mai frumos loc de joacă din Bistriţa unde majoritatea copiilor, din fericire, nu vor ajunge

-A A +A

Cel mai frumos spaţiu de joacă din Bistriţa unde majoritatea copiilor, din fericire, nu vor ajunge
foto: Mesagerul de BN
    S-a deschis în Bistriţa probabil cel mai scump loc de joacă pentru copii, dar nu-i de dat buzna acolo, chiar dacă totul se oferă gratuit. Bine, adulţii susţin că se face recuperare şi, ca să fie convingători, au scris în dreptul camerelor de joacă „cabinet”, dar copiii ştiu mai bine, chit că tăbliţele zic kinetoterapie, fizioterapie, psihologie, educaţie sau stimulare senzorială.


    De fapt, chiar acest din urmă spaţiu, dedicat stimulării senzoriale, e cel mai puternic argument că joi s-a inaugurat un spaţiu de relaxare, şi ar fi foarte bine dacă cei mici cu probleme mari nu ar simţi vreodată că este altceva: când intri, storurile trase, beznă, în stânga un tub în care plutesc smocuri de lumină, mai încolo, o meduză căreia îi circulă prin tentacule licuricii cu care zici că e hrănită, luată parcă cu împrumut de pe platoul de filmare al filmului Avatar, spectacol de lumină pentru care orice copil şi-ar bate părinţii la cap chiar să şi plătească numai să se poată zbengui pe acolo. Iar copiii cu dizabilităţi sunt, probabil, la fel de insistenţi ca oricare.
    Nu e ca şi cum i-aţi vedea jucându-se cu ceilalţi copii prin parc sau în spaţiile special amenajate, destule în Bistriţa, nu? Iată că au acum un loc unde să se ceară de la părinţi, pe strada Toamnei, la Centrul Multifuncţional de Intervenţie Timpurie, amenajat de Fundaţia „Inocenţi” prin modernizarea etajului I al Centrului pentru Protecţia Copilului Bistriţa, în cadrul unui proiect cu un buget de 304.936,19 euro, implementat cu ajutorul unor parteneri din Norvegia şi din Republica Moldova.
    „Centrul se adresează copiilor cu dizabilităţi neuro-psihomotorii cu vârsta de până la şapte ani, cărora le va asigura servicii de evaluare şi terapie recuperatorie. Unul dintre obiectivele principale ale programului este acela de a ajunge la performanţa de a lucra cu copii cu vârsta sub un an, devenind astfel printre foarte puţinele servicii din România care reuşesc această performanţă”, potrivit Fundaţiei „Inocenţi”.

    Cabinetele de recuperare reprezintă doar ceea ce se vede. Cum zicea şi Mike Carroll, fondatorul fundaţiei „Inocenţi”, programele precum acesta sunt doar atât de bune pe cât de buni sunt oamenii care le oferă sau, cum ar zice românul „omul sfinţeşte locul”. De aceea s-a pus şi se va pune în continuare un mare accent pe perfecţionarea specialiştilor. Şi nu doar a celor care vor deservi în mod direct centrul, ci şi a medicilor de familie şi a asistenţilor sociali, care vor învăţa să identifice copiii cu întârzieri de dezvoltare de la vârste cât mai fragede, intervenţia timpurie, precum se poate presupune, crescând şansele de recuperare.
    „În România, vârsta medie la care se poate interveni, la care pot fi evaluaţi, la care se poate pune un diagnostic şi începe terapia e undeva între 2 şi 3 ani: în ţările vestice dezvoltate media e de opt luni. Şi asta e ambiţia noastră”, punctează directorul executiv al „Inocenţi”, Marin Mic.

    Centrul Multifuncţional de Intervenţie Timpurie a fost amenajat în cadrul proiectului „Program de intervenţie timpurie pentru copilul cu dizabilităţi”, implementat de Fundaţia „Inocenţi”, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Centrul pentru Intervenţie Precoce „Voinicelul” Chişinău şi Asociaţia AHEAD din Norvegia. Este un proiect în continuă dezvoltare. Vor mai fi aduse mobilier şi echipamente, vor continua sesiunile de perfecţionare a specialiştilor şi va continua şi nesfârşita căutare a finanţării. Ar fi trist ca din lipsa fondurilor, când banii primiţi prin proiect se vor termina, să se ajungă în situaţia ca părinţii copiilor cu dizabilităţi să fie nevoiţi să plătească pentru ca cei mici cu probleme mari să poată evolua, prin participarea la jocuri care maschează terapii.

    Aprecierea dvs: - Media: 4.7 steluţe (6 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close