Interviu cu Ana Ioana Oltean Zehnder, iniţiatoarea cursului de vară pentru flaut de la Bistriţa

„E nevoie de deschidere şi capacitatea de a învăţa din tot ceea ce este, nu doar de la un profesor. Asta nu doar în străinătate, ci şi în România”

-A A +A

„E nevoie de deschidere şi capacitatea de a învăţa din tot ceea ce este, nu doar de la un profesor. Asta nu doar în străinătate, ci şi în România”
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
    Sunteţi fostă elevă a Liceului de Muzică ,,Tudor Jarda” din Bistriţa. Cum aţi început studiul flautului, cu cine şi cum aţi făcut primii paşi?

    Spre ruşinea mea, trebuie să recunosc că sunt şi eu surprinsă de faptul că numele primului meu profesor de flaut este inexistent în memoria mea. Poate că acest lucru se datorează faptului că nu doream deloc să cânt la acest instrument când am dat examenul de evaluare pentru a intra la şcoala de muzică. Am fost „repartizată” la flaut, pentru că în şcoală venise un profesor nou, care avea nevoie de elevi. A fost un an greu, în care nu am prea înţeles de ce mă aflam acolo. Nu-mi plăcea acest instrument firav, eu îmi doream să cânt la violoncel sau percuţie.

    Cum au mers lucrurile mai departe?

    Al doilea pas a fost Clujul, unde încă nu erau locuri la clasa de percuţie, trebuia să aştept un an. Începeam clasa a V-a. Acolo, la examenul de evaluare, m-a văzut Vasile Gocan şi m-a luat „pentru acel an” la clasa lui. El este cel căruia îi datorez devotamentul pentru acest instrument, el m-a motivat să nu mai vreau să trec, nici să mă gândesc măcar, la un alt instrument. Mi-a arătat cât de mult depinde de profesor viitorul unui elev.

    La Academia de Muzică ,,Gh. Dima” din Cluj-Napoca?

    La Academia de Muzică nu m-am simţit în largul meu.

    Stabilirea în Elveţia a avut ca început o bursă pentru perfecţionare?

    Într-un fel, da. Profesoara mea, Heidi Indermühle, pe care o cunoscusem la cursurile de vară de la Sighişoara, m-a invitat să lucrăm împreună la Berna. Am decis să merg să continui studiile acolo.

    Care sunt şi cât de dificili paşii artistului muzician, să spunem flautist, în străinătate?

    La început este greu pentru fiecare, trebuie depăşite dificultăţi şi diferenţe de limbă, cultură, obişnuinţe, tipare. Concurența este acerbă. Trebuie muncă multă, trebuie ca orizonturile muzicianului să se extindă în toate direcţiile, nu doar la nivel cultural. E nevoie de deschidere şi capacitatea de a învăţa din tot ceea ce este, nu doar de la un profesor. Asta nu doar în străinătate, ci şi în România.

    Cum v-a venit ideea cursului de vară pentru flaut la Bistriţa?

    În 2005 am avut un turneu de concerte în România, împreună cu pianistul Simon Bucher, cu care cântam de mulţi ani. Vasile Gocan, fostul meu profesor, m-a întrebat dacă nu putem şi preda în zilele în care ne aflam în Cluj-Napoca. Am avut două jumătăţi de zile de predare şi mi-am dat seama câtă informaţie lipseşte. După ce m-am întors în Elveţia, m-am tot gândit la ce aş putea face. După ce s-a structurat oarecum ideea, am pus-o pe foaie şi i-am arătat-o la următoarea venire în ţară domnului profesor Gocan. Dialogul a fost scurt: „Facem?”. „Facem!”.

    Care a fost proiectul iniţial şi cum aţi găsit profesorii la nivelul exigenţei pe care s-a observat că aţi imprimat-o, de o manieră consimţită, de nedezminţitul profesionalism al pedagogilor cursului?

    Proiectul iniţial a fost un scurt curs de măiestrie (masterclass) cu durata de o săptămână. Realizat cu mijloace foarte modeste şi mult anagajament din partea profesorilor. Prieteni din Elveţia, auzind ce vreau să fac şi că am nevoie de susţinere financiară au făcut donaţii substanţiale, gesturi care m-au emoţionat foarte tare. Aşa s-a născut Asociaţia ,,MuziCult”, cu ajutorul prietenilor din România şi din Elveţia. Profesorii au fost unii colegi care au studiat în Elveţia, Germania, Austria. Ideea era de a aduce şi acasă informaţia la care am avut acces în străinătate.

    Cum vi se pare că au răspuns seriile de cursanţi pe parcursul ediţiilor?

    Mereu mă emoţiona impactul asupra participanților. Prin faptul că mulţi dintre cursanţi au venit la mai multe ediţii, ei au arătat că le era de folos ceea ce se întâmpla în zilele de curs. Şi numărul participanţilor, crescând an de an, precum şi multele discuţii purtate cu aceştia, au confirmat că tot ceea ce făceam împreună avea sens.

    Care sunt cele mai importante obiective propuse şi împlinirile?

    Fiecare pas făcut a fost, este o împlinire.

    Sunt oameni ai Bistriţei cu care aţi colaborat, care au sprijinit cursul? Puteţi numi câţiva?

    Din primul moment am avut susţinerea a două persoane: Viorica Cira, atunci directoare a Liceului de Muzică, şi Dalma Szabo de la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Apoi li s-au alăturat Gavril şi Mihaela Țărmure, Claudiu Șular, Ovidiu Judeţ, alţi prieteni care au asigurat continuitatea până azi.

    Se spune că prin acest curs aţi contribuit la ridicarea nivelului de cunoştinţe şi de profesionalism al flautiştilor români. Ce părere aveţi?

    Dacă aşa este, pot doar să mă bucur şi să-mi exprim recunoştinţa. O idee rămâne o idee, fără rotițele care să o pună în practică. Toate ediţiile cursurilor sunt rezultatul mai multor factori şi persoane implicaţi în acest joc frumos.

    Sunteţi master la Trossingen, în Germania. Vreţi să vă referiţi la paşii unei astfel de specializări, la nivelul de exigenţă al instituţiei?

    Eu am avut o specializare mai aparte, cred că eram doar doi studenţi la acest master. Am avut parte de tot ceea ce era nevoie, dar am decis eu ce doresc să fac şi care e rezultatul, scopul a fost scrierea lucrării pe care doream foarte mult să o aduc în România. Am prezentat viziunea şi planul meu de acţiune în examenul pe care l-am dat pentru a intra, apoi mi s-au pus la dispoziţie mijoacele pentru a duce la final ceea ce-mi propusesem.

    Ce ar putea spune o comparaţie cu acelaşi nivel din ţara noastră?

    Nu ştiu dacă există un master similar în România, el a fost introdus mai târziu şi în Elveţia, probabil va face parte din programa universităţilor de specialitate şi în România. Este vorba de Master Musikvermittlung, eu nu cunosc termenul exact în limba română, ar fi un fel de master formator; vermittlen înseamnă în română „a mijloci”.

    Proiecte pentru anii următori?

    Doresc atât de mult să ajungă informaţia din lucrarea mea la profesori! Îmi doresc ca aceştia să poată acompania şi susţine elevii şi studenţii în creşterea lor, în mod constructiv, pozitiv, cu respect şi multă iubire faţă de această minune a creativităţii, care se află în fiecare dintre noi. Anul viitor vrem să edităm o metodă de predare pentru începători; am început să lucrăm la ea împreună cu profesorii participanţi la forum încă de acum trei ani. Anul acesta i-am dat formă şi o încercăm deja, toţi cei ce am luat parte la programul de formare „Flautul în educaţia muzicală”. Prin Casa Corpului Didactic Bistriţa doresc să continui programele de formare.

    Tocmai s-a încheiat concertul cursanţilor ediţiei a zecea. Cum vi s-a părut?

    A fost o plăcere să-i ascult pe toţi participanţii.

    Se împlinesc 10 ani de când veniţi vară de vară. E o tradiţie care a înscris Bistriţa pe harta Europei, înaintea altor centre din România. Această tradiţie nu poate fi abandonată. Publicul doreşte să vadă echipa şi la anul în concert. Vă rugăm să promiteţi că veţi găsi o formulă pentru a continua, pentru a fi prezenţi în municipiul Bistrița şi la anul.

    Totul se continuă într-un fel sau altul. Trebuie să nu insistăm inutil asupra formei, ci să ne îndreptăm atenţia înspre conţinut. În ceea ce mă priveşte, am încredere că ceea ce trebuie să fie, este. Imperativi sunt pașii: cunoaşteţi-vă senzaţia, auziţi sau vedeţi ceva ce vă inspiră, simţiţi că trebuie să ştiţi, să faceţi, să daţi mai mult pentru a face tabloul complet. Urmaţi simţirea, direcţia este evidentă. Şi parcă totul merge de la sine, se întâmplă firesc. Acesta este drumul. Drumul este ţelul, spuse cândva profesoara mea Andrea Elser, care m-a îndrumat la Trossingen, citându-l pe Confucius. Eu doar îmi văd de drum şi nu ştiu cum, dar mereu mă îndreaptă paşii înspre locul în care părinţii mei mi-au dat viaţă şi nu m-au păstrat lângă ei, mi-au dat aripi să zbor. Nu e acesta un gest de incredibilă mărinimie? Pentru a avea loc creşterea calitativă, trebuie să lăsăm schimbarea să se producă.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Nechiti F.

    Ministerul educaţiei se plânge de multă vreme că educaţia muzicală specializată este un lux. Orele de instrument se fac cu un sigur cursant, deci costul este mare. Vom urma modelul Besancon, unde liceul muzical funcţionează semi-etatizat, în regim de co-plată? (ca la sănătate). O mare pacoste este şi pierderea în parte a finalităţii şcolii muzicale: a cam dispărut consumatorul de muzica clasică. Ne-am cam...manelizat. O arta nu se face, la nesfârşit, doar de amorul acelei arte.

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close