Sculptorul şi pictorul bistriţean Arpad Racz, stabilit în Germania, inspirat de zona Monorului: „Mă duc acasă, vine iarna, fac foc în sobă şi mă apuc să pictez acest colţ de rai”

-A A +A

Sculptorul şi pictorul bistriţean Arpad Racz, stabilit în Germania, inspirat de zona Monorului: „Mă duc acasă, vine iarna, fac foc în sobă şi mă apuc să pictez acest colţ de Rai”
    Sculptorul şi pictorul bistriţean Arpad Racz, născut la Năsăud, este cunoscut şi apreciat în România şi Germania. La începutul anilor '90 a plecat în Germania, unde s-a căsătorit şi s-a stabilit. Ne-am cunoscut şi am purtat următoarea discuţie la Monor, unde a venit la Corneliu Hangan, la Sebiş. La Monor au încins o memorabilă partidă de pescuit cu prietenul lor Radu Budăcan.
    Arpad Racz este un om simplu şi modest, dar cu mâini de aur. A creat o mulţime de opere de artă - picturi şi sculpturi – care de care mai interesante şi mai apreciate.


     

    Sunteţi un om de cultură. Ce anume creaţi?

    Pictez şi sculptez. Eu nu sunt artist. Sunt pictor şi sculptor. Artişti în ziua de azi sunt ăia care, cică, se ocupă de acţiuni, de „happeninguri”, de nu ştiu ce. Eu sunt de meserie pictor. Pictură am învăţat. Desen, anatomie, studiu, culoare. Cunosc toată istoria artei de la primitiv până în ziua de azi. Mă ocup numai de pictură şi sculptură. Nu fac picturi sau sculpturi la comandă. Pentru mine arta este o comunicare. Eu comunic cu oamenii. Asta este important. Eu spun ceva despre universul meu, despre cum văd eu lumea. Asta este foarte important pentru mine. Asta este baza. În fond, arta este un mesaj. Ca şi poezia, ca şi orice altfel de artă.

    Locuiţi în Germania. Cum aţi ajuns să vă stabiliţi acolo?

    Eu am vrut de mic copil să plec în Germania. Ştii cum era în comunism! Ascultam Europa Liberă şi îmi plăcea. Ne plăcea să fim liberi. Dar era comunism şi libertate nu exista. Credeam că niciodată n-o să fie libertate. În Germania am ajuns după Revoluţie. Oricum eu aveam de gând să plec în lume, deoarece comunismul a fost un lagăr. Eu voiam să văd lumea. Am avut o comandă pentru o sculptură monumentală în Regensburg, pentru o biserică. Era vorba de Biserica Carmeliţilor. Aveau acolo lucrările foarte vechi şi distruse. Aveau poze cu ele. Ei au comandat să le facem din nou. Au căutat artişti şi m-au găsit pe mine, prin soţia mea, care trimitea atunci ajutoare pentru România.

    Ce aţi sculptat de fapt?

    Lucrarea am făcut-o în piatră. Este lângă biserică. În stânga şi dreapta turnului, două statui. Fiecare are câte 10 tone. Sunt două statui care îi reprezintă pe Heinrich şi Kunigunde. Carmeliţii îi au pe aceşti doi sfinţi importanţi, Heinrich şi Kunigunde. Au fost sculptaţi acum 500 de ani în stil baroc. Am respectat întocmai totul. Trebuia făcută fiecare cută, fiecare decor, făcute perfect. Un an de zile am lucrat. În fiecare zi, 10 ore.

    Să înţeleg că aceste două sculpturi au fost, practic, cartea dumneavoastră de vizită pentru intrarea în Germania?

    Exact. Cele două statui sculptate au fost cartea mea de vizită pentru Germania.

    Ce sculptaţi acum?

    Ce îmi trece prin cap. Atunci puteam să am două direcţii în viaţă. Pentru artă la comandă, pentru că în Germania sunt foarte multe oraşe şi se cer multe restaurări. Deci nu era răspunderea mea, nu era arta mea, trebuia doar să imit. Bani sunt pentru astfel de lucrări, pentru că are statul bani, are biserica bani. Eu am zis nu. Vreau să fac arta mea. Şi de atunci m-am ocupat numai de pictură şi de sculptură. De sentimentele mele, să le transmit şi să le pun în operă. De atunci nu mai de asta mă ocup. Bani sunt mai puţini, dar eu pot trăi din arta mea. Sunt bine pregătit profesional şi multora le place ceea ce iese din mâinile mele.

    Expuneţi în cadrul unor expoziţii?

    Sigur că da. Acolo sunt posibilităţi nelimitate. Poţi participa în expoziţii de grup. În fiecare oraş se fac expoziţii. Eşti invitat, te duci, participi. Sau şi la expoziţii personale. Am expus în multe expoziţii. Dar m-am săturat. Eu nu mai vreau decât să fac creaţia mea. Am atelier, deja în regiune sunt cunoscut. Am din ce în ce mai mulţi admiratori ai operelor mele şi care cumpără arta mea. Şi îmi văd de treabă. Vara lucrez sculptură, pentru că îmi place natura, în aer liber, sculptura, îmi place lucrul fizic combinat cu psihicul. Asta este sculptura. Iarna pictez. Iarna la gura sobei, mai trag şi câte un jinars de al nostru şi lucrez.

    În Germania unde locuiţi?

    Lângă Regensburg, în Kallmunz. Este o localitate foarte frumoasă. Noi căutam o casă lângă Regensburg, unde a trăit nevasta mea, care a fost fiica primarului din Regensburg, Schlichtinger se cheamă, era foarte cunoscut, a fost primar 14 ani. Noi căutam o casă în zonă, lângă Regensburg şi am găsit în Kallmunz şi am văzut aici două ape, un peisaj minunat, stânci, şi am zis: no, aici e de mine. După aia am aflat că acolo a fost Vasili Kandinsky, Gabrielle Gunther, care au pictat peisajele din acest loc. Am pictat şi eu aceste peisaje. Este combinaţie foarte frumoasă de culori şi natură. Localitatea este foarte frumoasă,, cu două ape, stânci pădure. Este recunoscută ca o perlă a Nabului. Nabul este râul care curge prin Kallmunz şi la 20 de kilometri se întâlneşte cu Dunărea.

    Care ar fi cea mai importantă sculptură făcută de dumneavoastră?

    O, ho, ho! Am o grămadă. Eu am sculptat mult figurativ la început. După ani de zile te saturi. Eu sunt cel care caută tot timpul. Sunt în căutare. Îmi place să descopăr în material ceva. Acel ceva îmi spune ce să fac. Eu sculptez acum numai abstract. Că acolo, în abstract, acolo, în dialogul dintre linii, volume pozitive şi negative, şi lemnul, îţi spun totul. Toate astea le combin acum. Sculptură care să-mi placă, de a mea? Am câteva. Şi alea nu le vând. Sunt două-trei. Am avut figurativ „Fete”, „Portrete de fetiţe”, forme rotunde, de exemplu „Fată cu mere”, plus „Fata cu dovleac”. Sunt foarte faine, că-s figurative şi spun multe despre viaţă, cum este, despre copii, cum sunt, ca nişte îngeri. După aia am trecut la abstract. Am acum ultimele lucrări care-mi plac foarte mult, „Abstract 15” sau „Abstract 16”. Lumea le vede şi le interpretează cum vrea. Pentru mine este important ochiul, să fie extraordinar de bine proporţionat, locul între linii, forme şi material, lemnul. Împreună să formeze un tot. Când mă uit la ele, la operele făcute de alţii, îmi zic: mă, astea sunt făcute de un profesionist care ştie ce vrea să spună. Asta contează în fond. Tu scoţi din toate astea la un loc o minune. Aşa zic eu. Alţii înţeleg sau nu înţeleg. E dificil. Am văzut nişte ruşi, lucrările lor, şi am zis: ăştia cunosc lemnul, cunosc drujba, dar mai încolo se blochează. Pentru că e un drum de parcurs, de urmat. E un labirint. Dacă găseşti drumul ,eşti fericit.

    Care este sculptorul dumneavoastră preferat?

    Brâncuşi! Fără îndoială, Brâncuşi e cel mai bun.

    În ceea ce priveşte pictura?

    La fel. Acolo am căutat un drum al meu personal. Să fie semnătura mea. Dacă vezi un tablou de al meu, să zici: ăsta e Arpi. Asta contează mult în istorie, pentru că atâta se pictează şi sunt o grămadă de artişti care nu şi-au găsit drumul. Eu mi-am găsit drumul. Eu, de exemplu, am găsit în pictură drumul meu personal. Eu am studiat, am căutat şi am imitat pe Van Gogh, că mi-a plăcut, mi-a plăcut Gauguin extraordinar, pentru culorile lui, mi-a plăcut Picasso, pentru că făcea pictura lui cubistă şi abstractă şi a trecut şi el la faza lui simplă şi sinceră. Fac acum în ultimul timp un fel de combinaţie între desen pe pânză şi pictură. Înainte pictam şi era mai mult culoare şi desen, şi compoziţie, dar acum pot să demonstrez că sunt tare bun desenator în lucrurile pe care le-am făcut ultima dată. Desen, dar trecut dincolo de desen. Şi eu apropiu pictura şi căutările mele. Sunt ca o poezie. Pentru că fratele meu e poet şi am învăţat de la el, de la David Dorian, Victor Ştir. Eu am trăit printre poeţi şi ştiu ce înseamnă o metaforă. Eu folosesc metafora în pictură. Deci imaginea făcută de mine este metaforizată.

    Transpuneţi poezia pe pânză, cu alte cuvinte...

    Exact asta fac. Asta vreau. Şi omul simte, vede. Pentru că eu acolo, în lucrare, pun toate mesajele la un loc şi atunci se face un univers. Şi omul se minunează cât de frumoasă e lucrarea. Şi tehnic, normal, e foarte important. Că nu sunt unul din aceia care pun din burtă şi fac culori aiurea. Eu transmit mesajul meu. Asta contează, dar să fie cât mai clar, cât mai sugestiv şi mai reprezentativ. Şi simplu.

    Şi pictor?

    Am mai mulţi. Van Gogh, Paul Gauguin, dar şi pictori din Şcoala de Artă de la Viena.

    Cum aţi găsit România la ora actuală?

    Este minunată. Transilvania este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, ca şi peisaj, ca şi linişte. Este fain. Foarte fain. Este plăcut. Vin, mă întâlnesc cu prietenii, cu familia. E altceva, vin acasă. Vin cu mare drag. Plus că mi se pare că oamenii totuşi sunt primitori, în ciuda faptului că aici, la nivel de preţ, sunt mai scumpe ca şi în Germania. Şi cu toate acestea, văd că umblă maşinile pe aici... Oamenii sunt frumoşi. Aici sunt mai multe naţii. Mă refer la Transilvania. A fost o vreme, înainte de comunism, în Bistriţa, am avut prieteni saşi, am avut prieteni ţigani, am avut prieteni unguri, am avut prieteni români. Fiecare ştia două-trei limbi. Deci, e o cultură. Puteau să comunice. Erau prieteni, era minunat. Erau mai multe naţii la un loc, care s-au înţeles extraordinar de bine. Numai comunismul a stricat tot. A cam distrus tot. Ei, acum poate că este o revenire, pentru că oamenii sunt foarte informaţi şi sunt prieteni care au plecat cine ştie pe unde şi ţin legătura. Oamenii de aici sunt foarte generoşi. Te primesc bine, prieteneşte, vorbesc cu tine, e extraordinar, sunt oameni minunaţi. Şi au şi cultură. Cunosc şi în Germania oameni care nu au cultură aşa cum au românii. Îţi spun sincer.

    Sunteţi pentru prima dată pe Valea Şieului, la Monor. Văd că sunteţi profund şi plăcut surprins de ce vedeţi în această zonă numită Căţeaua – Dealul Mare...

    Este o zonă extraordinară. Cu peisaje foarte, foarte, foarte frumoase. N-am cuvinte. Într-adevăr, sunt şi plăcut, dar şi profund impresionat de ce văd.

    Vă inspiră să pictaţi sau să sculptaţi ceva de aici?

    Sigur. Zona Monorului este extraordinar de frumoasă. Şi, după cum se vede, sunt oameni gospodari şi au o conducere bună la comună. Mai ales în această zi de toamnă, în care cerul este senin, iar culorile sunt extraordinare. Pe mine toamna mă inspiră. Mă uit la fiecare copac, la fiecare tufă, la fiecare frunză, la iarbă. De aici iau culorile pentru compoziţiile mele. Şi este o zonă minunată. Fain. Acum e cerul senin. Te uiţi cum trece toamna. La galbenul copacilor, la ruginiul ăsta. E o minune. Acum fac şi poze, dar eu reţin în memorie culorile şi luminile, umbrele. Le iau cu mine la atelier şi acolo lucrez mai departe.

    Să ne aşteptăm pe viitor la lucrări cu această zonă?

    Sigur. Fără doar şi poate. Această zonă mă inspiră foarte mult. Mă duc acasă, vine iarna, fac foc în sobă şi mă apuc să pictez acest colţ de Rai. Pictez mai multe tablouri, am multe teme. Sunt anumite tehnici la care trebuie să aştepţi, să ai răbdare. Cere timp, să priveşti mult. Că e important să priveşti, să analizezi, nu să dai numai cu pensula acolo. Eu privesc, studiez, meditez şi apoi lucrez.

    Dar cum aţi ajuns aici, în zona Monorului?

    La invitaţia lui Corneliu Hangan. Mi-a fost coleg de liceu, la Liceul Economic din Bistriţa, şi după aia, coleg şi de armată, la Timişoara. Ne-am revăzut după 40 de ani. Ne-am întâlnit pe internet, prin intermediul Facebook. El m-a invitat la el în Suedia, am fost şi apoi ne-am dat întâlnire aici. A fost o revedere nemaipomenită. Dar aici este adevărata noastră revedere. Este extraordinar să ne revedem acasă, în România. I-am promis lui Corneliu că vin, şi am venit. Cuvântul dat e sfânt. Şi mă bucur foarte mult că am venit!

    Aprecierea dvs: - Media: 4.9 steluţe (13 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Economic

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close