Sute de frați de peste Prut vin la Bistriţa

-A A +A

Sute de frați de peste Prut vin la Bistriţa
foto: Arhivă
Sute de basarabeni vor vizita Bistrița în această vară și în toamnă, acțiunea fiind parte a programului național de înfrățire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, potrivit unui comunicat al Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”.
Vineri va ajunge în județul nostru primul grup, care va vizita Castelul de la Arcalia, orașul Beclean, Sărata, Turnul Dogarilor din Bistrița, Biserica Evanghelică și centrul istoric al Bistriței. Cei care doresc să-i întâmpine pe frații de peste Prut pot lua legătura cu Antonina Marian Străjescu (0747.830.120), responsabilul local al acțiunii.
Mulți basarabeni sunt interesați să viziteze România, iar programul «Cunoaște-ți Țara» este prilejul ideal pentru aceștia să o descopere. Există multe solicitări de vizitare a Bistriței. Fac un apel la toți bistrițenii să îi întâmpine pe frații de peste Prut și chiar să se înfrățească cu ei folosind platforma online www.basarabia-acasa.ro. Sper ca această inițiativă să ducă la o creștere determinantă a numărului unioniștilor de peste Prut, pentru ca, în 2018, să facem unirea”, după cum a comunicat președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, George Simion.
În vara aceasta și în toamnă vor veni 100.000 de basarabeni în România, astfel că aceasta este doar una dintre multele vizite ce se vor derula în săptămânile următoare, cu ocazia continuării programului „Cunoaște-ți Țara”. Cazarea în Bistrița este asigurată în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, un ajutor semnificativ fiind acordat de Primăria orașului Beclean. Organizatorii fac apel și la celelalte autorități locale să sprijine acest program. 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului vizitator

Mai sugestiva decat orice comentariu este poezia lui Grigore Vieru, intitulata "Scrisoare din Basarabia":

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.

În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.

Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne-am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimii
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close