Gala Educaţiei - 12 profesori ai anului, la 10 categorii

-A A +A

Gala Educaţiei - 12 profesori ai anului, la 10 categorii
    La Sinagogă a avut loc miercuri, de la ora 10.00, Gala Educaţiei 2016, organizată de Asociația ,,Argument”, cu susţinerea Inspectoratului Școlar Județean, a Centrului Județean pentru Cultură, a Casei Corpului Didactic, a Bibliotecii Județene „George Coşbuc” şi a Librăriilor ,,Aletheia” şi desfăşurată în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a vicepreşedintelui Ioan Ţintean şi a viceprimarului Bistriţei, Cristian Niculae.
    În deschiderea manifestării, inspectorul şcolar general, Camelia Tabără, a adus un omagiu muncii cadrelor didactice, iar Emil Radu Moldovan a socotit festivitatea un gest de recunoştinţă pentru efortul dascălilor şi nu s-a ferit să recunoască problemele din învăţământ, cu o reformă deficitară, ,,un tunel a cărui luminiţă nu se vede la capăt”.
    Adevărată sărbătoare, Gala a fost organizată printr-un proiect în cadrul căruia au fost depuse 97 de dosare pentru alegerea profesorului anului, la 10 secţiuni. Din cele 97 de dosare, au fost nominalizate pentru premiere 30, câte 3 la fiecare categorie. Regizorul Galei, Camelia Toma, a prezentat scurte filme - pledoarii ale profesorilor nominalizaţi pentru activităţile cărora li se consacră.
    Într-o atmosferă emoţionantă, au fost comunicaţi câştigătorii la cele zece categorii. La categoria debutanţi a câştigat Florina Livia Blaga (Şcoala Gimnazială Rebrişoara), la educatoare - Diana Marieta Rus (Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Căsuţa cu Poveşti”), la învăţători - Daria Chira (Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu”), la secţiunea profesori - Oltiţa Curtuiuş (Colegiul Naţional ,,Andrei Mureşanu”), la economişti - Maria Mureşan (CNAM) şi Monica Măgurean (Liceul Teoretic ,,Solomon Haliţă”), dintre directorii nominalizaţi - Clariţa Rus (Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Viişoara), la consiliere şi educaţie - Alina Creţ (CNLR), la performanţă - Valentin Pop (Liceul de Muzică ,,Tudor Jarda), la voluntariat - Nicoleta Butuza (CNAM), la secţiunea hobby - Dorina Buia şi Claudiu Copaciu.
    De fapt, câştigătorii la cele 10 categorii au fost 12 cadre didactice, care au primit câte o diplomă şi un premiu în bani, aplauzele şi simpatia colegilor, recunoaşterea valorii sociale a muncii pe care o desfăşoară.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 3 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    imaginea utilizatorului  Florin N.

    Principiul evidențierii merituoșilor din sistemul de educație e benefic în sinea lui. Competiția naște valoare (sper că nu și invidii negative). Dacă toti oamenii din sistem au pregătirea necesară, sunt deștepți și frumoși, unii dintre dascali au totuși ceva în plus: hărnicia. Și totuși nu-mi place să cred ca unii profesori muncesc mai cu sârg doar cu ochii țintă la distinctii și premii, ci mai degrabă ca ele să vină în mod natural. Când meritul este vânat în mod ostentativ, atunci acesta iși pierde din semnificație.

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close