Din cauza zăpezii, ultima etapă a turului Ligii a IV-a a fost reprogramată pentru anul viitor. ACS Dumitra ierneză în fotoliul de campioană

-A A +A

Din cauza zăpezii, ultima etapă a turului Ligii a IV-a a fost reprogramată pentru anul viitor. ACS Dumitra ierneză în fotoliul de campioană
Decizia de a muta partidele de miercuri pentru duminică s-a dovedit a fi neinspirată pentru Asociația Județeană de Fotbal. Dacă se juca la mijlocul acestei săptămâni, etapa a 15-a de Liga a IV-a s-ar fi jucat în condiții cât de cât decente. Așa ninsorile au făcut terenurile de fotbal din orașe să devină să devină impracticabilei iar decizia de a anula runda și a o reprograma-o pentru primăvara lui 2017 a venit firesc. Astfe, liderul ACS Dumitra devine ”crăiasa zăpezii”, ipostază meritată de formația antrenată Simion Dumitru pentru parcursul constant. Pe locul secund vien Gloria Bistrița, marea perdantă a ultimelor etape, cea care a condus mult timp clasamentul, însă slăbiciunile arătate în fața ”nucilor tari”, gen Dumitra, Cetate, Leșu ori Livezile, au costat-o. Treapta a treia a podiumului este ocupată de Voința Cetate, o altă echipă ce și-a regăsit strălucirea pe parcurs, după ce a pornit mai greu. La egalitate de puncte cu ”cetățenii”, dar cu golaveraj mai slab, sunt Heniu Leșu și Voința Livezile, două echipe care merită tot respectul în fotbalul județean pentru simplul motiv că arată seriozitate și ambiție, dând farmec competiției. Acum, fotbalul județean intră în hibernare, drept pentru care urăm tuturor celor implicați în fenomen, microbiștilor și celor ne urmăresc online ori pe print doar sănătate, bucurii și tradiționalul ”La mulți ani!”.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (6 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului florin grosu

SALUT RADU ,Sarbatori Fericite si numai bine. te urmaresc online, etapa de etapa, imi pare rau insa de Nasaud, care e in situatia in care e.salutari

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close