Jale mare la Feldru și Parva: Doi tineri de 19 ani, o fată și un băiat, au fost conduși pe ultimul drum, după ce au murit în accidente tragice

-A A +A

Jale mare la Feldru și Parva: Doi tineri de 19 ani, o fată și un băiat, au fost conduși pe ultimul drum, după ce au murit în accidente tragice
foto: Facebook
La 19 ani, aveau toată viața înainte, însă destinul li s-a frânt brusc, îndoliind două comune din Țara Năsăudului, iar aceeași soartă a făcut ca ambii să fie conduși la groapă în aceeași zi, duminică.
Este povestea tristă a Valentinei Todoran, o tânără originară din comuna Feldru, care, după ce și-a petrecut Crăciunul pe Valea Someșului, a decedat în urma unui tragic accident rutier petrecut pe drumul de întoarcere în Austria adoptivă, dar și a lui Gavrilă Ordace (foto), un băiat din comuna Parva, a cărui viață s-a curmat la fel de nedrept în acest început de an, după circa o lună de comă petrecută într-un spital din Mureș, ca urmare a unui accident de muncă ce a avut loc în pădure.
Potrivit consătenilor, fata din Feldru se stabilise de câțiva ani cu familia în Austria, însă nu a mai apucat să se bucure de viață din cauza accidentului rutier necruțător. După ce a sărbătorit Crăciunul în casa bunicilor care au crescut-o, tânăra a plecat să petreacă Revelionul în țara de adopție, în calitate de șoferiță. N-a mai ajuns la destinație, întrucât, pe teritoriul austriac, mașina acesteia a căzut într-o râpă. În urma accidentului și-a pierdut viața doar conducătoarea auto, prietena austriacă care o însoțea scăpând cu viață.
Povestea lui Gavrilă Ordace este la fel de dureroasă. Tânărul tocmai a decis să pornească pe drumul vieții de adult în calitate de muncitor forestier la o firmă din județul Mureș. Din păcate, acesta a fost foarte scurt, deoarece, la finalul toamnei trecute, un lemn de la exploatarea unde muncea l-a lovit în piept și de acolo i s-a tras sfârșitul. Internat în spital în stare gravă, tânărul a pierdut lupta cu viața în urma unor complicații postoperatorii, un cheag de sânge dezvoltat la plămâni fiindu-i fatal.
Duminică, cei doi au fost petrecuți pe ultimul drum, înmormântarea lor având simbolul nunților. Dacă Valentina a fost coborâtă-n mormânt în rochie de mireasă, Gavrilă a fost condus la groapă cu alai, cu steaguri, chemători și călăreți. Peste toate rămâne durerea fără margini a familiilor. Dumnezeu să-i odihnească-n pace!

 

 

Aprecierea dvs: - Media: 4 steluţe (9 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close