|

Cele mai recente modificări din legislaţia fiscală

-A A +A

Cele mai recente modificări din legislaţia fiscală
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României nr. 15 si 16 din 06 ianuarie 2017 au fost publicate mai multe acte normative prin care se aduc modificări Codului fiscal, sunt eliminate unele taxe şi tarife şi se stabileşte valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, valabil începând cu 1 februarie 2017.
Actele normative publicate şi principalele prevederi reglementate prin acestea sunt:
1.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 din 6 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Monitorul Oficial nr. 16 din 6 ianuarie 2017).
Impozitul pe profit
Contribuabilii care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare vor fi scutiţi de impozit pe profit în primii 10 ani de activitate.
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Se schimbă plafonul până la care o persoană juridică este considerată microîntreprindere, de la 100.000 euro la 500.000 euro.
Pentru anul 2017, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2016 îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 47 (venituri sub 500.000 euro) sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 februarie 2017. Modificarea sistemului de impunere se va comunica organelor fiscale până la data 25 februarie, termen până la care se va depune şi declaraţia privind impozitul pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut în perioada 1 - 31 ianuarie 2017.
Cotele de impozitare vor fi de: 1% pentru microîntrerpinderile cu unul sau mai mulţi salariaţi şi 3% pentru microîntreprinderile fără salariaţi.
Impozitul pe venit
Vor fi scutite de la plata impozitului pe venit şi persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţii pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an.
Serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de salariaţi, se vor scădea din baza de impozitare a salariului, în limita a 400 de euro pe an;
A fost stabilită o cotă unică de 3% pentru impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor din patrimoniul personal, dar şi o valoare neimpozabilă de 450.000 lei;
Contribuţia de asigurări sociale (CAS )
Se elimină plafonul reprezentând valoarea sumei echivalente cu 5 ori câştigul salarial mediu brut aferent bazei lunare de impozitare pentru veniturile din salarii.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS)
Se elimină plafonul reprezentând valoarea sumei echivalente cu 5 câştiguri aferente bazei lunare de calcul maximal al bazei de impozitare pentru totalitatea veniturilor (de 5 ori câştigul salarial mediu brut);
A fost reintrodusă scutirea pentru persoanele care realizează venituri din investiţii şi din alte surse (ex. dividende), dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, indemnizații de șomaj,

2. Legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017).

Începând cu data de 1 februarie 2017 se elimină o serie de taxe şi tarife:
a) Timbrul de mediu pentru autovehicule;
b) Anumite taxe şi tarife prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului;
c) Anumite taxe şi tarife prevăzute de Legea nr. 21/1991 privind legea cetăţeniei române;
d) Taxele radio şi TV;
e) Taxele percepute de Monitorul Oficial pentru persoanele fizice care sunt determinate de lege să anunţe pierderi de acte şi schimbări de nume;
f) Taxele extrajudiciare de timbru;

3. Hotărârea Guvernului nr. 1 din 6 ianuarie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017).
Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.
Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.

Baza legală: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 din 6 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Monitorul Oficial nr. 16 din 6 ianuarie 2017);
Legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017);
Hotărârea Guvernului nr. 1 din 6 ianuarie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017).

şef Administraţie,
Parasca C-tin Cristian

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: mesagerul@mesagerul.ro

Close