Proteste la Sângeorz-Băi: Ciobanii și-au adus oile în fața primăriei!

-A A +A

Proteste la Sîngeorz-Băi: Ciobanii și-au adus oile în fața primăriei!
Proteste la Sîngeorz-Băi: Ciobanii și-au adus oile în fața primăriei!
Proteste la Sîngeorz-Băi: Ciobanii și-au adus oile în fața primăriei!
Ciobanii din Sângeorz-Băi, membri ai Asociației crescătorilor de ovine, au protestat vineri, în fața sediului primăriei din localitate, pe motiv că administrația locală refuză să prelungească un contract de concesionare a pajiștilor din localitate, contract încheiat de fostul primar, Roland Venig. Ciobanii au venit la protest împreună cu o turmă de câteva sute de oi, cu care au blocat drumul principal și accesul în sediul instituției timp de mai bine de câteva ore.
Conflictul dintre crescătorii de ovine și primarul localității, Traian Ogâgău, a început în toamna anului trecut, când noul primar, ales în vara anului 2016, a anunțat că va schimba anumite clauze contractuale privind concesionarea pășunilor, contracte în baza cărora ciobanii, membri ai asociației, obțin subvențiile anuale de la APIA. Într-un mesaj public, difuzat vineri chiar din sediul primăriei în fața căruia crescătorii de ovine protestau, Traian Ogâgău a încercat să explice din nou poziția sa cu privire la concesionarea păsunilor.
"Nu vor să înțeleagă decât cum vor dânșii. Consideră aceste subvenții care le vin, 800.000 euro anual, că sunt drepturile lor. Sunt drepturile lor, dar pe munții și hectarele sîngeorzenilor, ale Consiliului local, pe averea Sîngeorzului. Astă toamnă le-am propus un contract pe cinci ani de zile, ca să nu-și piardă niciuna dintre subvențiile pe care trebuie să le primească, însă au refuzat sub orice formă. Ei acceptă numai metoda pe care o doresc dânșii, adică să le intre aceste subvenții pe fiecare agricultor în parte”, a explicat Ogâgău.
Primarul din orașul-stațiune le mai reproșează oierilor că au distrus drumurile de acces spre stâne și că nu au întreținut corespunzător terenurile pe care le-au concesionat. El a mai atras atenția și asupra cuantumului redevenței anuale pe care o plătește asociația, de 200 de lei pe hectar, despre care spune că este la jumătate față de cât se cere în alte localități. Redevența anuală a fost redusă la jumătate printr-o hotărâre a Consiliului local Sîngeorz-Băi, în toamna anului 2015. Atunci conturile asociației au fost blocate prin ordin al edilului local de la acea vreme, datorită neplății sumelor datorate către administrația locală, motivată de către crescătorii de ovine prin întârzierile la plată a subvențiilor de către APIA.
Ciobanii sîngeorzeni nu mai pot accesa în acest moment fondurile de la APIA, prin Măsura 10 – Agromediu, din cauza condiției obligatorii pentru accesarea subvenției pe 2017, adică un contract de concesiune pe cinci ani. Pășunile din localitate sunt concesionate doar până anul viitor, pe baza fostului contract semnat de fostul primar, Roland Venig. Crescătorii de oi au depus la Primărie o cerere prin care solicită prelungirea contractului existent, dar primarul actual vrea încheierea unui nou contract, cu licitație pentru pășunile localității, sperând astfel în creșeterea sumelor încasate le bugetul local. Orașul-stațiune deține în patrimoniu circa 2.000 de hectare de pășune.
În timpul protestelor de vineri, protestarii au fost invitați la discuții în biroul primarului, însoțiți de jandarmi. Dialogul s-a purtat însă pe un ton violent și pe mai multe voci, fără a se ajunge la o concluzie. Nici ședința extraordinară convocată vineri nu s-a putut ține datorită lipsei consilierilor locali ai PSD, motiv pentru care o altă ședință extraordinară a fost programată pentru luni.
De altfel, după spusele primarului Traian Ogâgău, există suspiciuni cum că protestele ciobanilor din această săptămână ar fi fost alimentate chiar de către o parte a consilierilor locali. Tot el a mai anunțat că săptâmâna viitoare va face publică situația stânilor și a pășunilor care au fost concesionate de administrația Venig, cerând în același timp un audit financiar-contabil al Asociației crescătorilor de ovine din Sângeorz-Băi, pentru a se face public modul cum au fost cheltuiți banii primiți de la APIA. Nu este prima dată când un astfel de audit este solicitat cu privire la cheltuirea banilor asociației, la finele anului 2015 chiar o parte dintre membrii acesteia cerând socoteală președintelui asociației, Leon Cristurean, solicitând în același timp verificări contabile, care nu s-au mai efectuat însă.
Cu două zile înaintea protestelor din fața primăriei, oierii din Sîngeorz-Băi au mai luat o dată „cu asalt” sediul administrației locale, agresându-l pe primar. Mai mulți proprietari de animale l-au admonestat atunci că nu vrea să le prelungească actualul contract, ajungându-se chiar la acte de violență. Traian Ogâgău spune că oamenii au intrat peste el în birou, iar în momentul în care a vrut să plece, în ușă a avut loc o altercație în urma căreia primarului i-a fost ruptă haina de pe el.
La protestele de vineri, câțiva crescători de oi s-au luat din nou la ceartă, agresându-i de această dată chiar pe jandarmii care asigurau paza și ordinea publică în timpul manifestației, conform legii. În urma incidentelor, nu este exclus ca mai multe persoane să fie sancționate, termenul legal fiind de 30 de zile de la producerea incidentelor.

 

Aprecierea dvs: - Media: 4 steluţe (4 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Balan Marius- ingrijitor al Statului

BEEEEE !....beeeee ! Asa se saluta la SG. BAI. Inloc de BUNA ZIUA.....beeeeeee !Administratia si ciobanii la mare respect. BEEEEEEEE !

imaginea utilizatorului Cititor din Bistrita

Daaaaaaa... dupa ideile "cio.par.lanilor" ar trebui ca noi toti sa acceptam sa ni se c.ac.e-n cap tuturor cu oile lor cu tot . Nu inteleg, de ce nu poate accesa aceste fonduri insasi Primaria Orasului , in numele sau propriu si de ce musai sa fie concesionat terenul unor ciobani, care vor sa se aplicea legea dupa bunul lor plac si fara sa faca nimic din obligatiile instituite de APIA ?!
Daaaa... ei ar vrea numai sa ia bani, dar fara sa faca nimic si tot Primaria sa mearga sa asaneze terenurile, sa taie boschetii crescuti aiurea ... sa repare drumurile ( sau macar sa nu le strice mai tare ) etc. etc. etc.
Bine face domnul primar, ca nu ceda si na-u decat sa se incadreze in dispozitiile instituite de APIA .

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
Close