|

Emigrezi și tu?

-A A +A

Emigrezi și tu?
La o emisiune de dimineață era invitată o adolescentă care dăduse o lovitură. Câștigase marele premiu la un concurs muzical (unul prestigios) din Italia. După două-trei întrebări banale, rostite pe un ton oarecum chicotit, moderatoarea televiziunii a sărit la întrebarea cretină a acestor zile: „Te-ai gândit să emigrezi? Ai în plan să pleci din România?”.
Fata lovită de noroc și de bucuria unui interviu a rămas cu gura căscată și s-a chinuit să bălmăjească două vorbe. Ea, săraca, trăia bucuria primului succes important și nu avea în minte nici un plan legat de plecarea din România. Eventual se putea gândi la o școală mai prestigioasă. Asta, dacă părinții săi o puteau susține. Fata nu era încă lovită de boala Vestului. Probabil că acasă părinții ei nu își făceau asemenea planuri. Și nici între colegi nu intrase virusul disprețului față de țară.
Sunt șocat de capacitatea de a risca a celor care pleacă. Am putut de mai multe ori să rămân sau să fug. Nu mi-a fost frică. Pur și simplu nu am fost ispitit de o asemenea încercare. De aceea îi privesc cu ochi mari pe toți cei care încearcă. Mulți se aventurează mai ceva ca piloții de război care sar fără parașute. Emigrația economică face furori în tot Estul Europei. În România, poate mai mult ca în țările vecine.
Emigrația îi soarbe pe cei slabi și le dă putere celor cu spirit de învingători. Oamenii nu suportă să muncească la greu sau să tragă mâța de coadă pe aproape nimic. Mai bine risc, mai bine plec, își spun ei. Și se gândesc mereu cum să prindă un tren. Caută de lucru în străinătate. Cei care recurg la această soluție sunt oameni speciali și disperați, puternici și cu o capacitate de a înfrunta valurile vieții, cum nu întâlnești la mulți dintre cei rămași acasă. Migrația economică stârnește o energie ca o bombă. Trece prin orice beton și răstoarnă toate opreliștile. Am toată considerația pentru cei care înfruntă această experiență. Este, poate, cea mai teribilă școală a vieții. Pentru cei cu cap, plecatul este o inițiere, un exercițiu, o probă, o instrucție dură, o academie fără teorie. Trec rapid la culesul a 10 rînduri de vie sau de căpșuni, în loc de trei. Peste noapte, sar la cusutul a 10 costume, în loc de două. Scot trei recolte de pe o bucată de pământ, în loc de una sau de două. Muncesc 10-12 chiar 14 ore pe zi. Nu știu când foaia calendarului se întoarce cu ziua de duminică. Copiii și rudele de acasă nu au habar și nu înțeleg cum banii trimiși acasă sunt udați cu sânge. Că au un preț în lacrimi, în singurătate, de multe ori, chiar în umilință. Pe unii, această experiență îi îngroapă. Pe alții îi întărește și îi ridică. Încep să priceapă că același lucru putea fi făcut și acasă. Cu o diferență. Profitul era al lor. Pe unii îi puteți vedea în noile firme care apar, în afacerile mici, în serviciile serioase. Ei sunt românii plecați la muncă în străinătate, obligați de viață să redescopere România. Din păcate, Guvernul nu știe cum să-i câștige, cum să-i sprijine și cum să-i aducă înapoi. Guvernele României nu au decât o mână de priorități. Câștigarea alegerilor și bruma lor de promisiuni.
Vorbește cineva despre schimbarea filosofiei de viață a românilor care pleacă? Ce-i aia? Redobândirea încrederii celor plecați în țara lor? Cine și cum să facă asta, câtă vreme politicienii nu pot să genereze încredere în ei înșiși? Unde este încrederea pe care a adus-o Klaus Iohannis ca președinte al României? Unde este încrederea pe care a adus-o PSD-ul ultravotat în decembrie? Nicăieri, pentru că nici PSD-ul, nici Iohannis nu au habar cum se reconstruiește încrederea în România! Și nu prea le pasă de asta, dincolo de declarațiile lor televizate.
În fiecare oraș și orășel există câte o autogară sau măcar un punct de plecare în străinătate. Este trambulina în neant sau rana fiecărei localități din România. Pe acolo bate vântul durerii și tot pe acolo răsuflă un strop de speranță.
Nenorocirea emigrației economice se varsă acum în mentalitatea celor tineri. Naivitatea noastră a născut o modă. Propaganda pro Europa aprinde în mințile celor tineri visul de a lucra în marile capitale europene, în cele mai faimoase multinaționale. Nimeni nu le explică tragedia sclaviei pentru 2.500 sau pentru 4.000 de euro pe lună într-o vreme în care țara lor are nevoie de o altă generație de patroni, școlită în străinătate, modernă, disciplinată, eficientă, în mâinile căreia să stea viitorul economiei românești. Nimeni nu le descifrează condiția tristă a angajatului bine plătit, nimeni nu-i luminează în legătură cu condiția forței de muncă exploatate și abandonate cu sânge rece la un „target atins”. Ne îngroapă moda iubirii necondiționate pentru nivelul salarial și condiția europeană a muncii. Și ne întrecem cu toții în cuvinte amare pentru a denumi România ca fiind „țara asta”, locul în care nu se poate face nimic.
Nu mi-am imaginat niciodată că o atât de mare parte din populația țării mele poate trăi un atât de grosolan fals!

Cornel Nistorescu

Material preluat din Cotidianul.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close