Paștele fotbalistic, sfânt la Rebrișoara

-A A +A

Paștele fotbalistic, sfânt la Rebrișoara
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
    Din 2008, într-o atmosferă de prietenie şi bună dispoziţie, foştii jucători ai Someşului sau Caolinului din Rebrişoara își dau întâlnire pe terenul din centrul satului pentru tradiţionalul meci de old-boys organizat în a doua zi de Paşti. Așa s-a întâmplat și acum, când cele două echipe au oferit un spectacol agreabil, supervizat de primarul Viorel Clapău. Lovitura de începere a fost dată de invitații speciali ai ediției, Nicu Popescu și Ioan Ilovan. Scorul final a fost de 1-1, reușite ce au aparținut lui Nicolae Trifan, respectiv Ioan Covaci. Cel mai emoţionant moment al sărbătorii fotbalistice a fost cel în care cele două formaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria colegilor de echipă trecuţi în nefiinţă,

    La fluierul arbitrului năsăudean Alex Frişan şi-au reconfirmat valoarea Ioan Scurtu - Nicu Trifan, Călin Frișan, Dan Moldovan, Nicu Pop, Vasile Mureșan, Nicu Bozomală, Emil Șuhani, Luțu Burduhos, Iosif Morar, Macedon Moldovan și Sabin Toderic (de la echipa Albastră), Dumitru Catarig - Ștefan Sângeorzan, Radu Varvari, Gică Buhai, Tuțu Acu, Toader Acu, Daniel Ilovan, Sorin Donea, Mircea Pop, Anton Scurtu, Gică Acu, Ioan Covaci și Gheorghe Ilovan.

    Foarte importantă a fost și repriza a treia, atunci când și-au intrat în rol ceaunul şi mâncărurile tradiţionale, asezonate cu un pahar de vin sau ginars, numai bune de deschis lădița cu amintiri.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
    Close