|

Dosar penal de Paşti, la ieşirea de la club!

-A A +A

Dosar penal de Paşti, la ieşirea de la club!
În noaptea de 16 spre 17 aprilie a.c., la ieşirea de la unul din cluburile din municipiu, pe fondul izbucnirii unui scandal, doi bărbaţi, de 28, respectiv 35 de ani, i-au aplicat lui B.I., de 23 de ani, mai multe lovituri. Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au intervenit la faţa locului, au aplanat scandalul, iar pe numele celor doi bărbaţi: O.C., respectiv P.P., au fost întocmite actele de sesizare conform art. 180, Cod Penal, pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Actele au fost predate Poliţiei, conform procedurilor legale în vigoare, pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, pe perioada sărbătorilor jandarmii au mai constatat şi fapte de natură contravenţională, fiind aplicate sancţiuni de 1.300 de lei şi avertismente scrise. Au fost sancţionate: consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, constituirea unui grup de persoane cu scopul de a deranja şi de a săvârşi acte de vagabondaj, tulburarea ordinii publice, respectiv nesupravegherea minorilor în săvârşirea unor acte de cerşetorie, conform art. 2, lit. 1, 2, 25, respectiv 33 din Legea nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
Close