Concert de Paște „cu casa închisă”

-A A +A

Concert de Paște „cu casa închisă”
    În organizarea Primăriei Bistrița, prin Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, a avut loc marţi, de la ora 18.00, concertul liric de Paște susținut de Orchestra Operei din Brașov, dirijor Alexandru Ilie, și de soliștii Florin Ormenișan (tenor) și Renata Vari (soprană), de la Opera din Craiova.
    În deschiderea evenimentului, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”, profesor doctor Dorel Cosma, s-a adresat publicului și a spus că inițiativa primarului Ovidiu Teodor Crețu de a le oferi bistrițenilor un concert în a treia zi de Paște a intrat deja în tradiție, apoi a subliniat foarte buna colaborare cu Florin Ormenișan, originar de pe meleagurile noastre, și cu soprana Renata Vari, originară din Baia Mare. În continuare, primarul Crețu s-a adresat concitadinilor, amintim cele mai importante evenimente ale programului cultural bistrițean, care demonstrează că municipiul are o viguroasă coordonată culturală urbană: alături de concertul de Paști și Bobotează, edilul a amintit Târgul sașilor, Maialul maghiar, „Nunta Zamfirei” și ,,Zilele Bistriței”.
    Florin Ormenișan și Renata Vari au cântat arii din ,,Traviata” de Verdi, Tiberiu Brediceanu - ,,Câte flori pe deal în sus”, Gabriel Faure - ,,Requiem”, Bela Bartok - ,,Dansuri româneşti”, Cesar Franck - ,,Panis angelicus”, Filaret Barbu - ,,Ana Lugojana” (La se ceriş), urmate de multe alte piese de mare popularitate, desfătând publicul numeros.
    Cei doi artiști lirici au interpretat cu voci sigure partituri dintre cele mai valoroase și mai sensibile ale literaturii muzicale, atât piesele interpretate individual, cât și duetele lăsând o impresie excelentă privind calitățile vocale, sincronizarea lor, alături de acompaniamentul de excepție al orchestrei brașovene.
    Toate aceste elemente au compus miracolul aplaudat de bistrițeni, care, parcă intuind, nu au lăsat niciun loc liber în sală.

     

    Votează acum!

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Vizitator

    Ar fi foarte bine daca in debutul unor spectacole nu ar mai fi prezente pe scena aceleasi mutre acre de politicieni expirati cu discursuri penibile rostite in limbajul de lemn specific altor vremuri. Cel mai penibil este cand pe scena urca primarul Cretu si directorul Centrului Cultural Municipal Dorel Cosma, care impreuna parca ar fi don Quijote si Sancho Panza, si neavand ce sa spuna se gratuleaza unul pe celalalt, cu promisiunea ca o vor tine din festival în festival până în toamnă, cu spectacole de tip "Cantarea Romaniei" precum „Nunta Zamfirei” și ,,Zilele Bistriței”.
    Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
    Close