Daniel Marcu, singurul candidat admis pentru concursul de manager al spitalului din Năsăud

-A A +A

Daniel Marcu, singurul candidat admis pentru concursul de manager al spitalului din Năsăud
foto: Mesagerul de BN
Juristul Consiliului Local Năsăud, Daniel Marcu, candidează de unul singur pentru postul de manager al Spitalului orășenesc ”Dr. George Trifon” din Năsăud. Celălalt candidat care și-a depus dosarul aferent, medicul stomatolog Livia Anca Salvan, nu a trecut peste proba eliminatorie a îndeplinirii condițiilor de concurs, întrucât nu are ”cel puțin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată”.

Daniel Marcu îşi va susţine proiectul de management în data de 24 aprilie, de la ora 10.00, iar rezultatele vor fi afişate în 25 aprilie, ora 14.00. Dacă va exista contestaţie (cu termen de depunere în data de 26 aprilie, între orele 8.00 - 10.00), atunci rezultatele finale se vor cunoaşte în 28 aprilie, la ora 15.00.

Originar din comuna Ilva Mică, Daniel Marcu va împlini în luna august 30 de ani. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca. La Primăria orașului Năsăud lucrează din august 2014, iar înainte, timp de trei ani, a fost șef de departament la o firmă de cablaje pentru mașini din localitate.

 

 

Aprecierea dvs: - Media: 4.2 steluţe (6 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Olimpiu Dan

Ma bucur pentru tine consatene . Fii tare si vei izbuti ! Iti dezvalui deviiza mult draga mie , deviza care sa te stimuleze.Aceasta este: LUCTOR ET EMERGO ( in traducere : Lupt si ma ridic la suprafata )

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close