|

A vrut să salveze un pui de căprioară găsit în sălbăticie, dar a încălcat legea

-A A +A

A vrut să salveze un pui de căprioară găsit în sălbăticie, dar a încălcat legea
    Jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud au depistat, în curtea unei familii din satul Petriş, comuna Cetate, un pui de căprioară. Acesta a fost găsit în sălbăticie, în urmă cu aproximativ un an, iar familia a ales să îl crească alături de celelalte animale din curte, fără a anunţa autorităţile.
    Conform Legii nr. 407 din 2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, art. 23, alin. 1, lit. f, deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei.
    În acest caz a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei, iar puiul de căprioară a fost predat Asociaţiei Cinegetice „Ursul Brun”, conform prevederilor legale în vigoare.

    Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

     

    Votează acum!

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Cititor din Bistrita

    Un avertisment nu era destul ? N-are "Ursu... " bani destui ...? Caprioara a fost salvata de la moarte sigura ... ca putea fi prinsa si mancata de cainii telelei si hoinari si in mod sigur a fost tinut din nestiintza legii, sau indolenta celor de la sate... , ca nu toata lumea stie legile astea stufoase... in scop de agrement ( de frumusete) si n-a fost tinut sa fie sacrificat si mancat, ca daca era asa... nu-l mai gaseau "paznicii" fiti siguri... Era musai dat omului 10 milioane de lei amenda , mai ales ca dupa mine trebuia felicitat pentru fapta sa de ocrotire si protectie a puiului respectiv , nu amendat ?!
    Prea se aplica legea in mod excesiv ... ! De ce "Ursu... foarte Brun... " nu pune indicatoare de avertizare a populatiei, prin care sa "comunice " aceasta dispozite legala, ca nu au voie oamenii sa ridice din camp puii de animale salbatice si ca daca exista un pericol anume, trebuie sa anunte telefonic paznicul sau administratorul si sa-si puna acolo nr de telefon ? Nu era mai "omeneste" acest lucru ? Ce paguba a produs omul in "avutul ...Ursului..." astuaia... ? Sa le fie rusine !

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close