(FOTO) Femeie preluată de elicopterul SMURD, după ce a fost lovită în cap de un cal, la Măgura Ilvei

-A A +A

Femeie preluată de elicopterul SMURD, după ce a fost lovită în cap de un cal, la Măgura Ilvei
    Clipe critice pentru Floarea Bora, o femeie de 34 de ani, din Măgura Ilvei, victimă a unui accident grav, petrecut imediat după orele amiezii de miercuri, pe un teren agricol din împrejurimile localității de domiciliu.
    Ajutată de un vecin, gospodina își ara țarina din zona Coleanca. La un moment dat, cei doi s-au decis să ia o pauză pentru a adăpa caii. Din nefericire, în acel moment femeia a fost lovită cu copita de un animal, în cap.
    Alarma a fost dată în jurul orei 12.30, primul pornind spre locul cu pricina primarul Valer Avram, care a preluat victima în stare de semiconștiență și a coborât-o cu maşina circa 1 kilometru, până ce a întâlnit echipajul SMURD. După primele îngrijiri medicale, femeia a fost transferată în ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă, din cauza gravității rănilor medicii solicitând intervenția elicopterului SMURD. Aparatul de zbor a preluat pacienta în jurul orei 14.30, pentru a o duce la o clinică din Târgu Mureș.
    Victima este căsătorită și are doi copii. Cazul este anchetat de către polițiști.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 3.8 steluţe (8 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close