„Conexiuni”, la Ziua Europei, sărbătorită la Viena

-A A +A

„Conexiuni”, la Ziua Europei, sărbătorită la Viena
    Societatea Scriitorilor „Conexiuni” din Bistrița a fost reprezentată de Zorin Diaconescu, recent, la celebrarea „Zilei Europei” de către comunitatea românească din Viena, la invitaţia lui Ioan Nelu Godja, un sighetean stabilit în Wiener Neustadt și un animator neobosit al vieții românești din capitala Austriei.
    Zorin Diaconescu a contribuit la eveniment cu prezentarea volumelor „Malul Tăcerii” și “Duminica în Manhattan”, de Dorel Cosma, a antologiei „Conexiuni în Martie” și cu prezentarea în premieră a primului număr al revistei „Conexiuni Literare”.
    În parcul „Prater”, un reper turistic şi cultural vienez, sâmbătă, 13 mai, s-a desfășurat parada portului popular, urmată de programul muzical susținut de artiști și grupuri de dansatori din Austria și România, cărora li s-a alăturat, cu un recital, cunoscutul solist bistrițean Petre Petruse, de la Ansamblul Profesionist „Cununa de pe Someş”.
    Sâmbătă seara, în sala de concerte din Wiener Neustadt, a avut loc „Balul Primăverii”, iar duminică, „Ziua Literară”, cu multă poezie în raport sincretic cu artele plastice, cu prezentări de carte și reviste literare. Au urmat un recital la pian susținut de către Adela Liculescu și Teatrul Centrului Cultural Sighetu Marmației, cu piesa „Janka”, de Oscar Speace.
    Pe tot parcursul acestui eveniment au fost vizitate standuri expoziționale de pictură, sculptură și meșteșug și nu a lipsit nici arta culinară, cârnăciorii, micii și grătarele”, ne-a comunicat Zorin Diaconescu, în timp ce Ioan Nelu Godja a punctat: „Sărbătoarea primăverii noi am sărbătorit-o zece ediții la rând sub numele de «Ziua Europei», la Poarta Maramureșană, un simbol românesc care se află în parcul vienez, așa-numitul Böhmischer Prater”.
    Un asemenea program nu este puţin lucru pentru conaţionalii noştri care trăiesc printre străini.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
    Close