|

Un ardelean la New York

Bravo, Năsăud!

-A A +A

Bravo, Năsăud!
Astăzi vreau să mă refer puţin la acele „mărunţişuri” care ne leagă de ceva, de exemplu de un loc, că este oraşul unde ne-am născut, cel în care locuim sau şcoala unde am învăţat. „Mărunţişurile” astea ne produc întotdeauna bucurie imensă, mândrie şi optimism şi ne unesc în cine suntem. Bravo Năsăudului pentru Maial şi pentru record şi la anu' să-l dărâmaţi tot voi!
Chiar dacă nu sunt de loc din Năsăud şi nu mai trăiesc în ţară de vreo douăzeci de ani, am fost, totuşi, la rându-mi pătruns de o bucurie caldă văzând mulţimea de poze de la Maialul bistriţean de duminica trecută. Amicii mei de la „Mesagerul” au postat o mulţime de poze pe Facebook: părinţii cu copiii, fraţii între ei, bunicii cu nepoţii, prieteni şi vecini – toţi îmbrăcaţi în frumoasele costume populare şi toţi extrem de fericiţi şi de făloşi. Am văzut costume de toate felurile: cu cruciuliţe, cu floricele roşii, galbele, albastre, portocalii, verzi, unii oameni cu pălării cu pene, alţii cu pălării fără pene sau, pur şi simplu, cu pălării de stradă, în cizme sau în pantofi, cu şerpar, cu tricolorul la brâu... unii cu gura până la urechi, alţii cu un zâmbet discret. L-am văzut şi pe Gabi Balint în poze. Minunat! Toată varietatea asta fermecătoare face ca pozele să explodeze de bucuria oamenilor, pentru că participă împreună la o sărbătoare dragă lor. Bravo, bistriţeni, că aţi păstrat un obicei aşa de frumos şi vă doresc să vă bucuraţi de el mulţi, mulţi ani de acum înainte. Bucuria voastră m-a înveselit şi pe mine. Sau cum zic americanii: „you made my day”, mi-aţi făcut ziua.
Am văzut, printre picături, că au apărut, hop-top, şi câţiva Gică Contra: unul se întreabă în presa centrală ce căuta oare Dragnea duminică la hora de record mondial, în timp ce Europa făcea nu ştiu ce grozăvii. Îi răspund eu: „Poate fi liniştit, nu s-a întâmplat nimic aşa de deosebit în politica europeană, încât ştirile din America să le fi alocat măcar un minut”. Alt Gigă Contra, mai filosof, despică firu-n patru cum că recordurile ar fi de două feluri: cele din sport, justificate de învingerea a nu ştiu căror limite şi obstacole, şi recordurile fără rost, adică cele gen sandvişul cel mai lung, pizza cea mai mare şi... hora cea mai numeroasă. Eu văd lucrurile diferit: nu mă încălzeşte că unul aleargă mai repede ca alţii sau că se caţără pe un munte mai înalt. „Good for him”, bine pentru el. Eu sunt însă fericit când cei din jurul meu sunt fericiţi. Deci, ce este rău în a organiza o activitate care aduce bucurie oamenilor? Şi dacă, en passant, se bate un record mondial Guinness, iarăşi, ce este rău în asta?
Pe Long Island, unde locuiesc, nu ştiu ceva asemănător Maialului bistriţean. Nu avem costume populare şi lumea nu se dă în vânt după muzica country. Ba mai mult, cu mulţi ani în urmă a existat un „Cracker and Barrel”, un binecunoscut restaurant cu mâncare „de la ţară” (noi, ardelenii, am fi obişnuiţi cu ea). Dar restaurantul s-a închis din lipsă de clienţi. Poate Saint Patrick’s Day este sărbătoarea cea mai apropiată de spiritul Maialului: o sărbătoare tradiţională a irlandezilor, dar iubită de toţi, lumea îşi împodobeşte casele cu lumini verzi, se îmbracă cu tot ce apucă verde, oraşele organizează parade cu mii de participanţi, fanfarele poliţiei şi pompierilor mărşăluiesc pe muzică, inclusiv cu cimpoieri îmbrăcaţi în kilt şi cu imense căciuli negre din blana de urs, se dansează dansuri populare irlandeze, vine primarul, vine guvernatorul, cardinalul şi restul oficialităţilor şi la sfârşit lumea bea multă, multă bere.
La universitate, sărbătoarea care ne adună pe toţi este Commencement, adică ziua oficială de absolvire pentru toţi studenţii indiferent de programul de studiu, că sunt undergraduates, graduates sau în programele doctorale. Forma şi culorile îmbrăcămintei (numită academic regalia) au o simbolistică bine precizată şi foarte veche (de exemplu, universitatea unde am studiat a fost înfiinţată în 1819). Fiecare profesor se îmbracă cu toga universităţii pe care a absolvit-o. Astfel, a mea este roşie cu două dungi negre, orizontale de sus până jos, şi trei dungi negre, mai scurte, pe mânecă. Toga se numeşte gown. Culoarea marginilor togii indică disciplina absolvită: galben este pentru inginerie, galben auriu pentru ştiinţe, alb pentru arte, verde pentru medicină şi tot aşa. Ceremonia are loc la noi pe stadionul universităţii dacă este vreme bună sau în sala polivalentă când plouă, că doar îţi trebuie spaţiu suficient pentru câteva mii de oameni. Absolvenţii şi profesorii lor defilează împărţiţi pe colegii (astfel, colegiul meu include toate disciplinele unei Politehnici din România, alt colegiu este pentru disciplinele umaniste, altul pentru şcoala medicală şi tot aşa). Ceremonia propriu-zisă are un protocol bine definit, de exemplu absolvenţilor de doctorat li se ataşează de către conducătorul lor de teză (advisor) un ciucur (numit tassel) la pălăria specifică, simbolizând o carte, şi se pune în jurul gâtului lor un fel de şal în culorile universităţii (numit hood, de unde şi hooding, numele ceremoniei). Commencement se încheie cu un speech de vreo jumătate de oră dat de o celebritate: astfel, noi l-am avut pe actorul Bill Cosby, iar generaţia anterioară pe generalul Colin Powell. Se fac multe poze, se cântă imnul „Pomp and circumstance marches” de Edward Elgar (şi nu Gaudeamus Igitur ca în ţară), vin părinţii, prietenii... Este o zi pe care nu o uiţi niciodată, îţi dă un motiv în plus să te simţi legat pentru totdeauna de Alma Mater-ul tău.
„Worldfest” este o altă sărbătoare anuală pe care am iubit-o când eram doctorand. Studenţii fiecărei ţări pregătesc mâncare specifică lor, pe care apoi o vând pentru un bănuţ sau pur şi simplu o fac cadou celorlalţi. Mulţi aduc şi muzică din ţara lor. Astfel, pajiştea imensă din faţa clădirii administraţiei a fost întotdeauna plină cu standurile diferitelor ţări. Nu mai ţin minte exact ce am expus noi, a trecut doar atâta vreme, dar sunt sigur că am avut sarmale, salată de vinete, salată de boeuf, varză a la Cluj (probabil făcută de Simona, nevasta mea), cremeş şi prăjitură Doboş. În afară de atâtea bunătăţi de peste tot, plăcerea cea mare era să ne vedem cu toţii, cei din ţară, căci în rest lumea era foarte ocupată cu şcoala.
Doar când nu le avem ne dăm seama cât de minunate sunt sărbătorile populare precum Maialul bistriţean. Noi, la Hunedoara, nu ţin minte să fi avut ceva asemănător. Se fac nedeie la sat, dar nu sunt de amploarea a ceea ce am văzut în poze. Dacă mă gandesc bine, aş zice că este impoşibil de organizat ceva asemănător, de fapt nici nu-mi este clar care este costumul popular hunedorean. Familia mea a trăit în zona Hunedoarei cel puţin de prin 1850, ori din pozele pe care le-am văzut şi din ce am văzut la bătrânii locului (când încă mai trăiau) nu m-am lămurit niciodată cum erau îmbrăcaţi localnicii acum o sută de ani (pădurenii sunt în satele de la munte, iar moţii mai la nord, deci ei nu sunt chiar din oraş).
Ce frumos este să ai o sărbătoare a locului, care să-i adune pe toţi şi să le dea bucurie prin simplul fapt că aparţin acelui loc. Aşa că, năsăudeni, nu vă lăsaţi şi la anul să vă bateţi propriul record!
Şi cu asta am ajuns la cele 5.000 de caractere săptămânale: un weekend plăcut şi ne auzim săptămâna viitoare.

Alex Doboli

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului ANA din CANADA

D-le ALEX
m-ati provocat !Si eu sunt un GICA CONTRA !! Stiti de ce ? pentruca aceasta sarbatoare care se numeste MAIALUL NASAUDEAN era specifica NASAUDULUI ,de zeci poate suta de ani .Am participat si eu in timpul liceului ,4 ani de zile .Se organiza in ultima duminica a lunii mai la stadion
S-A POLITIZAT ! S-A SCHIMBAT NUMELE IN SARBATOAREA COSTUMULUI POLULAR SI AU APARUT POLITICIENII !! Vi se pare normal ,onorabil ? Era o sarbatoare a primavarii ,frumoasa ,nevinovata, in care ...mai ales noi liceenii imbracam cu fala costumul national al comunei in care ne-am nascut .Ce a devenit ? Un loc in care sa apara HAIDUCUL DIN TELEORMAN ?
Sa stiti ca si eu particip la sarbatoarea SF.Partick dar nu seamana de nici un fel cu ce se intampla pe vremuri aici ....in ,,maruntisurile,,-Nasaudului .
Eu chiar am o durere in suflet pentru aceasta schimbare .Puteau obtine acest record si fara sa se implice politicul .
Stiu ca nu va este pe plac ce v-am spus dar m-am vazut ,,provocata,,s-o fac
Sanatate si numai bine

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close