|

Mircea Romocea le mulţumeşte tuturor celor care au ajutat Năsăudul să intre în Cartea Recordurilor

-A A +A

Mircea Romocea le mulţumeşte tuturor celor care au ajutat Năsăudul să intre în Cartea Recordurilor
Duminică, 14 mai 2017, orașul Năsăud a devenit în mod oficial Patria Costumului Popular, prin cei peste 10.000 de participanți îmbrăcați în port tradițional românesc, cu ajutorul cărora orașul academicienilor și județul Bistrița-Năsăud au intrat în Cartea Recordurilor.
Reamintim faptul că acest eveniment a fost organizat de către Primăria orașului Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, care au avut și calitatea de co-finanţatori, alături de Ministerul Culturii și Identități Naționale și Ministerul Turismului.
Am corelat acest eveniment cultural „Ziua Costumului Popular - 14 mai 2017, Năsăud” cu Maialul Elevilor Năsăudeni, manifestare culturală cu o tradiție de peste 140 de ani, la paradă participând un număr de peste 2000 de elevi din școlile năsăudene.
Aducem încă o dată mulțumiri partenerilor noștri: Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud, instituțiile de învățământ preuniversitar din oraș, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Turism în Bistrița-Năsăud”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, domnilor primari din toate comunitățile județului Bistrița-Năsăud și, implicit, comunităților locale.
Mulțumim pentru prezență și susținere financiară dlui Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identități Naționale, și dlui Bogdan Tomoioagă, secretar de stat în Ministerul Turismului.
Aducem mulțumiri instituțiilor deconcentrate din județul Bistrița-Năsăud: Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Serviciului Județean de Ambulanță, Secției de Drumuri Naționale, precum și voluntarilor de la Crucea Roșie Bistrița-Năsăud, cât și voluntarilor de la Centrul de Voluntariat Năsăud.
Cu siguranță rezultatul final al acestui eveniment nu ar fi fost cel scontat, fără implicarea dlui Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița- Năsăud.
Redăm mai jos câteva fragmente din mesajul judecătorului delegat din partea Guinness World Records, domnul Pravin Patel, care a fost prezent la Năsăud pentru omologarea celor două recorduri:
Vă transmit un scurt mesaj prin care să vă mulțumesc pentru invitația de a asista la cele două încercări de stabilire a recordurilor și să vă felicit pentru organizarea unui eveniment atât de impresionant. A durat ceva timp să verificăm toate rezultatele, dar a fost rezultatul corect în final. O realizare extraordinară! Doresc să transmit mulțumirile mele tuturor celor pe care i-am întâlnit și care au contribuit la realizarea celor două recorduri - martorii, stewarzii, forțele de ordine, auditorii, cei care au cronometrat timpul și întregii echipe implicate în transformarea proiectului într-un succes. Ar fi nedrept să vă numesc individual deoarece ați fost cu toții extraordinari! Încă o dată aș vrea să vă mulțumesc foarte mult pentru ospitalitatea românească de care ați dat dovadă și să vă mulțumesc pentru interesul arătat către Guinness World Records. Un eveniment extraordinar!”.

primarul orașului Năsăud,
Mircea Romocea

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close