Leul, afectat din nou de politicieni

-A A +A

Leul, afectat din nou de politicieni
Victoria PSD din decembrie nu a fost una de foarte bun augur pentru leu. De la defuncta OUG 13 la retragerea sprijinului politic al cabinetului Grindeanu, moneda naţională a devenit una dintre perdantele regiunii.
Dacă moneda poloneză s-a apreciat faţă de euro de la 4,40, la sfârșitul anului trecut, la 4,20 zloţi, la finalul săptămânii trecute, cea naţională s-a depreciat de la 4,54 la aproape 4,59 lei.
Perioada analizată a debutat cu o medie a euro de 4,5614 lei, dar a ţâșnit la jumătatea lunii la 4,5872 lei, după anunţul făcut de liderii PSD și ALDE că retrag sprijinul politic acordat guvernului Grindeanu. Un curs mai mare, de 4,6481 lei, era înregistrat la începutul lui august 2012.
Sfârșitul intervalului a adus o ușoară calmare a pieţei, astfel că de la o cotaţie maximă de 4,592 lei, în ședinţa precedentă, tranzacţiile s-au realizat între 4,581 și 4,587 lei. Cursul anunţat de BNR a fost de 4,5812 lei, iar închiderea s-a realizat în jurul valorii de 4,5830 lei.
Evoluţia leului din următoarele zile va fi marcată de modul în care se va încheia criza guvernamentală. O rezolvare rapidă va readuce euro spre 4,54 – 4,56 lei, culoarul care s-a conturat în ultimele luni. Altfel, doar încrederea investitorilor va da un răspuns, având în vedere volatilitatea aversiunii faţă de risc care caracterizează evoluţia monedelor din regiune, după ce Rezerva Federală americană a majorat dobânda sa cheie cu un sfert de punct procentual, la 1 – 1,25%/an.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,0654 la 4,1082 lei, maximul ultimei luni, și a încheiat perioada la 4,0999 lei, într-o ședinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,091 și 4,117 lei.
Media monedei elveţiene a fluctuat între 4,2025 și 4,2164 lei, maximul ultimelor aproape două luni, și a încheiat intervalul la 4,0999 lei, în timp ce cotaţiile de pe pieţele internaţionale au fluctuat între 1,084 și 1,091 franci/euro.
Perechea euro/dolar a avut o tendinţă descendentă, la care a contribuit decizia de majorare a dobânzii de către Fed, ea terminând perioada la 1,1132 – 1,1202 dolari, pieţele americane închizându-se la 1,1197 dolari.
Dolarul ar trebui să reînceapă să se aprecieze, după ce președinta Fed, Janet Yellen, a declarat la finalul întrunirii Comitetului de politică monetară (FOMC) că în cursul acestui an va mai avea loc o creștere a dobânzii, dar și mai important, faptul că în scurt timp instituţia pe care o conduce va începe să renunţe la o parte din vastul său portofoliu.
Analiza cuprinde perioada 12 – 16 iunie.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close