Ţara mea

În mijlocul derutei

-A A +A

În mijlocul derutei
Criza guvernamentală în care se găseşte ţara ne descoperă mai mult ca altă dată confuzia în care ne mişcăm. La alegerile parlamentare de anul trecut, poporul a votat masiv Partidul Social Democrat, cu speranţa evidentă că lucrurile vor fi rostuite şi maşinăria va lua direcţia cea bună. Numai că lucrurile nu au stat chiar cum s-a gândit iniţial: Ordonanţa 13 a scos în stradă lumea care s-a opus „spălării” de unele infracţiuni, între care ar fi fost cuprinsă şi cea a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru îndemnarea votanţilor de a se prezenta la urne, în 2012, pentru a vota debarcarea lui Băsescu. Preşedintele îndemnase poporul să nu meargă la vot, aşa că, de pe o poziţie neutră, cele două îndemnuri au şi azi aceeaşi valoare de infracţiune, situându-se pe talerele balanţei justiţiei într-un liber echilibru. Tratarea diferenţiată a celor două infracţiuni, dacă sunt, dă seama de fragilitatea justiţiei româneşti, de o notă preferenţială pentru unul sau altul, dar cel care împarte dreptatea este intangibil ca şi Dumnezeu şi a se exprima cineva împotriva justiţiei era, acum nu mai mult de câteva luni, un argument pentru a putea ajunge la beci, la capătul unui parcurs procedural, asemănarea cu arbitrariul regimului instalat de comunişti în anii '50 fiind izbitoare. Temutul Alexandru Drăghici îşi avea corespondenta sa, care făcea dosare, adesea pentru a-şi justifica slujba şi nu neapărat pentru respectarea legii. De fapt, clar, ce legi să mai apere în stufoşenia încălecării precum şerpii la mărgea; prin ochiurile legii s-au scurs valori din ţară, între care, după unii, aproape jumătate din suprafaţa agricolă a ţării, o bună parte din păduri, din aurul Băncii Naţionale etc. Sună puţin bătrânesc să mai amintim milioanele de locuitori pierduţi prin plecarea în străinătate, economia devastată prin radere şi altele.
Din 1989, de la plecarea lui Ceauşescu, până acum, sunt 28 de ani. Este de necrezut ca şi fricţiunile de acum să fie puse pe seama mentalităţii comuniste a cetăţenilor care conduc. Să spunem că prim-ministrul Radu Vasile a fost format în comunism, dar Sorin Grindeanu este un om tânăr, ca mulţi alţii trecuţi prin politica românească în ultimele aproape trei decenii. S-a văzut că tinereţea nu constituie valoare în sine, cuprinzând cinste, moralitate, onorabilitate. De fapt, nici nu este de cerut aşa ceva, pentru că oamenii politici sunt şi ei oameni, au toate slăbiciunile tuturor, inclusiv cele văzute la apostolii de lângă Domnul: minciună, trădare, lăcomie de arginţi etc. Şi atunci, cu ce drept ne sprijinim pe naivitate şi le cerem să se îngrijească de fericirea noastră, ori măcar de biata noastră viaţă, de la o zi la alta?
A face parte din societate înseamnă a respecta legile ei. Dar dacă justiţia este laxă pe alocuri, mucegaiul prinde toate arterele şi venele societăţii, minciuna, răul, se amestecă printre firele adevărului şi-l lipsesc de aer, făcându-l galben fad. Să fi ajuns pe o asemenea cărare unde justiţia a fost sufocată de politic, de la un loc încolo?
Tot mai des se vorbeşte despre cutare prim-ministru sau ministru că este ofiţer acoperit, că ar fi peste 4.000 de absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”... Păi, cu atâţia cunoscători luminaţi ai lucrurilor, cu atâţia apărători, ţara ar trebui să zbârnâie, nu să-şi piardă la orice pas din ce este al ei, încât destui să spună că era mai eficientă şi mai cinstită înainte - exceptând, e drept, excesele pedepselor ideologice - decât snopul de servicii secrete de acum, numeroase, cu bugete bune. Dacă rezultatele sunt modeste, Majestatea Sa Carol I se poate spăla pe mustăţi cu academia. Că vremurile sunt altele decât înainte de '89, se ştie, dar nu se înţelege de ce se mişcă atât de greu roata la noi, iar la alţii e tot timpul unsă. Unde mai punem faptul că, dacă vine vorba de minte, ne credem buricul pământului, plesnim de inteligenţă, vai, ce grozavi!
Lipsa de coerenţă a ceea ce se întâmplă la vârful clasei politice, arbitrariul instalat ca normalitate şi altele dau senzaţia unei derute totale, a vieţii duse la întâmplare, în comparaţie cu state unde ceea ce spune legea este sfânt.
Comunismul, ruşii, Soros, ungurii, austriecii, germanii, olandezii şi alţii pot fi frânghii legate de cămile, să sfâşie ţara ca o plăcintă din care se înfruptă atâţia, dar unde sunt românii, indiferent că sunt acoperiţi sau descoperiţi. Nu merg în acelaşi sens cei cu pălărie pe cap, cu cei fără? Dacă nu, e foarte rău! Dar ce-ar fi să cercetăm puţin sufletele noastre şi apucăturile celor pe care-i creştem şi trimitem la vârful piramidei sociale!

 

Aprecierea dvs: - Media: 4 steluţe (4 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
Close