Aurel Mihuţ: Mie-mi place să citesc pe hârtie, să simt foaia

* „Mesagerul de Bistriţa-Năsăud” l-a aprovizionat până acum cu peste 6.000 de numere

-A A +A

Aurel Mihuţ citeşte „Mesagerul” de când s-a născut (ziarul, evident). După 6.000 de numere, încă îi place să simtă foaia
„Mesagerul de Bistriţa-Năsăud” a trecut, nu de mult, de 6.000 de numere şi a trebuit să huruie atâta timp tiparul pentru ca perseverenţa lui Aurel Mihuţ, un tehnician din Bistriţa, de a nu rata nicio apariţie să-i facă şi lui loc în ziar, să mai citească şi despre sine, nu doar despre alţii. L-am întâlnit zilele trecute prin municipiu, concentrat asupra textului, şi am intrat în vorbă abrupt, fără menajemente, căci nici el, de 6.000 şi ceva de numere încoace, nu ne mai scapă din priviri, şi bine face. Aurel Mihuţ citeşte „Mesagerul” de când s-a născut (ziarul, evident), iar după mai bine de 6.000 de numere încă îi place să simtă foaia.


Bună ziua, ce mai spun ştirile, va fi mai bine cu lumea aceasta?
Nu se poate spune nici că da, nici că nu. Totul este posibil...

Vă văd cu gazeta „Mesagerul de Bistriţa-Năsăud”. O citiţi cu regularitate?
Da, cumpăr zilnic „Mesagerul”. Mie-mi place să citesc pe hârtie, să simt foaia, să miroasă a cerneală proaspătă. De-a lungul a peste 40 de ani de muncă, am scris şi eu ca tehnician mult, dar numai documente de serviciu.

Pe internet?
Mai puţin. Tineretul citeşte pe telefoane, tablete, laptopuri, eu rămân la cele mai vechi.

De când citiţi „Mesagerul”?
De la primul număr, de la apariţia ziarului. M-am obişnuit să-l cumpăr şi să-l citesc zilnic. Nu-l pierd nici când stau o lună, două pe an la fiică-mea, în Statele Unite. La întoarcere, soţia mea îmi predă teancul de pe birou, cumpărat zilnic de ea.

Şi de ce vă place să-l citiţi?
Aşa este sufletul meu. Sunt un om curios şi îmi place să ştiu despre toate. Şi înainte de 1989 citeam, atât ziarul local, cât şi unele centrale. În „Mesagerul” urmăresc ştirile, şi politice, şi de administraţie, şi de cultură, nu mai vorbesc de cele sportive. Pe vremuri, m-am ocupat de echipa Foresta Năsăud, care era patronată de Întreprinderea Forestieră. Dar pentru că lucrez şi acum şi am continuu contact cu oamenii, trebuie să fiu informat şi să le spun eu de una-alta, nu să mă mir de cele pe care le ştiu alţii.

Ce sfaturi daţi gazetei ca cititor cu o aşa experienţă?
Mie îmi place cum este. E la zi cu toate, este scrisă clar, o citesc uşor!

Şi încă de la primul număr... A ajuns la peste 6.000 de apariţii!
Ei, se adună. Vremea trece....

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close