|

Un ardelean la New York

Oare putem să nu ne tot furăm propria căciulă?

-A A +A

Oare putem să ne furăm mai puţin propria căciulă?
După ce parcurg presa românească sau urmăresc emisiunile politice la TV, rămân mai întotdeauna cu impresia stringentă că marea preocupare a Administraţiei din Washington trebuie să fie aceea de a o sprijini pe dna Kovesi să demaşte sistemul, să sape PSD-ul şi pe Liviu Dragnea şi să negocieze, prin preşedintele Iohannis, cu partenerul strategic România tratate transatlantice tot mai ample pentru flancul NATO sud-estic. Ba mai mult, înainte ca America să se ocupe de problemele sale economice, de securitate, de imigraţie sau care or mai fi ele, ea trebuie să aibă grijă de România, de exemplu, să plătească – cum sugera recent un distins politician liberal – pentru un nou plan Marshall, căci nu l-am mai prins pe cel adevărat, după Al Doilea Război Mondial. Poate astfel de păreri ar fi de înţeles într-o societate democratică cu presă liberă, dacă ele nu ar crea cititorilor români o stare greşită de aşteptare, cum că SUA sau alţii au datoria morală să rezolve toate problemele spinoase ale României: s-o apere militar, să-i construiască o economie eficientă şi, de ce nu, să ridice vizele. Ori, cum lucrurile aşteptate nu se (prea) întâmplă, rezultatul este o stare de frustrare crescândă a omului de rând faţă de „partenerul strategic transatlantic”. Dovada sunt ziarele şi internetul mustind de comentarii negative.
Relaţia SUA cu România trebuie înţeleasă prin prisma globalizării şi nu a emoţiei. Nu există altă cale. Am citit, de aceea, recent, mai vechea carte a lui Thomas Friedman despre globalizare, „The Lexus and the olive tree”, publicată în 2000. Fost şef de Birou pentru Orientul Mijlociu al ziarului „The New York Times” şi câştigător al premiului Pulitzer, Thomas Friedman este creditat ca fiind unul dintre cei mai influenţi gânditori americani. Friedman explică în cartea sa că globalizarea a apărut imediat după terminarea Războiului Rece şi dispariţia barierelor impuse de blocul comunist. Ea reprezintă spaţiul global dominat doar de competiţia şi propagarea liberă a valorilor, că sunt economice, culturale, sportive, în educaţie sau care mai sunt ele. Spune Friedman: globalizarea înseamnă transformarea (evoluţia) societăţii, accelerată prin „steroizi”, adică schimbările care înainte se întâmplau în decenii şi decenii, acum se produc extrem de repede, în ani, dacă nu în luni. Globalizarea este realizată prin tratate internaţionale care impun unui stat o cămaşă de forţă aurită (Golden Straitjacket), ce limitează ce poate şi ce nu poate face statul. Deci, globalizarea înseamnă implicit pierderea unor elemente de suveranitate, cum ar fi capacitatea unui stat de a-şi controla discreţionar moneda proprie sau de a-şi proteja nestingherit ramurile economice vulnerabile. Tot Friedman insistă că nu există o alternativă la globalizare, pentru că izolarea unui stat este echivalentă cu prăbuşirea lui în sărăcie şi înapoiere, vezi cazul Coreei de Nord sau al Iranului.
Globalizarea este cel mai uşor de înţeles dacă discutăm cazul fotbalului (Friedman foloseşte în cartea sa un exemplu analog, baschetul). Fotbalul nu a fost niciodată mai fantastic decât acum, când este globalizat. Cluburile mari de fotbal au devenit magneţi de atragere a celui mai grozav talent din lume. Competiţiile internaţionale (campionatul mondial, Liga Campionilor), dar şi unele campionate naţionale (cel englez sau cel spaniol) sunt urmărite de sute de milioane, poate miliarde de oameni din întreaga lume. Ronaldo şi Messi sunt superstaruri globale. Orice talent născut oriunde pe Pământ este descoperit şi transferat imediat de marile echipe. Concentrarea talentului superlativ la câteva echipe de vârf a transformat fotbalul dintr-un sport uneori letargic şi plicitisitor, în sportul extrem de dinamic şi de spectaculos de acum. Iar încasările din drepturile de televizare, bilete, tricouri vândute etc. sunt enorme, de zeci de ori mai mari faţă de cât au fost înainte de globalizarea fotbalului. Să ne aducem aminte, Hagi a fost transferat la Real Madrid în 1990 pentru 4,3 milioane de dolari, iar excelentul Iosif Rotariu, de la Poli Timişoara la Galatasaray, pentru, parcă, câteva sute de mii de dolari. Sumele astea par acum ridicol de mici dacă le comparăm cu zecile de milioane ce se plătesc pentru jucătorii talentaţi. Oare cu cât a fost mai profitabilă Steaua lui Gigi Becali decât Steaua lui Valentin Ceauşescu? Diferenţa de ordine de mărime între banii de acum din fotbal şi cei de atunci este rezultatul globalizării. Globalizarea a îmbogăţit atât cluburile mari, cât şi cluburile nu chiar aşa de mari. Şi atunci, vom renunţa la globalizarea din fotbal dacă este să se piardă 99 la sută din banii din acest sport? Nu cred.
În acelaşi timp, explică Friedman, globalizarea creşte decalajul dintre cei bogaţi şi cei săraci, că ne referim la ţări, la populaţia unei ţări, la cluburile sportive sau la sportivi. El susţine că, la un moment dat, averea lui Bill Gates era mai mare decât cea a celor 102 de milioane dintre cei mai săraci americani luaţi împreună. Dacă ne gândim la fotbal, este greu de crezut că Steaua va mai reuşi vreodată să câştige Cupa Campionilor, la fel cum, probabil, nu o vor mai câştiga nici Steaua Roşie Belgrad şi nici Benfica. Ar mai juca un Hagi tânăr sau un Ilie Dumitrescu tânăr la Steaua, sau un Costică Ştefănescu tânăr la Craiova, sau un Laci Boloni tânăr la ASA? Doar până când ar apărea prima ofertă de la un club serios. Diferenţele în cunoştinţe, talent şi resurse băneşti sunt aşa de mari, încât nu mai este loc pentru miracole. Cluburile mari, la fel ca şi companiile puternice sau statele bogate, vor atrage mai multe investiţii, prin care vor obţine mai mult profit, apoi iarăşi investiţii mai multe şi tot aşa, într-un ciclu prin care decalajul dintre cei mari şi cei mici creşte tot mai mult. Şi atunci, renunţăm la globalizare? Păi, nu prea avem cum.
O cerinţă principală, concluzionează Friedman, este ca un stat să-şi pună bine la punct legile şi aparatul administrativ, inclusiv instituţiile sale de combatere a corupţiei, înainte de a participa la globalizare. Altfel, efortul necesar creării structurilor lipsă este înzecit de efortul de a face faţă compeţiei globale. Când însă statul nu este pregătit, rezultatul probabil este cel al cleptocraţiei controlând piaţa liberă sau, spus pe româneşte, că statul însuşi devine principalul instrument prin care se dezvoltă corupţia. Sună cunoscut, nu-i aşa?
Revenind la tema articolului, cred că ar fi mai responsabil şi mai util dacă tema discuţiilor din presa scrisă şi de la TV ar viza mai mult modul şi măsura în care ţara noastră poate face faţă presiunii şi concurenţei datorate globalizării şi nu crearea unui curent de opinie legat de obligativitatea SUA, UE sau a nu ştiu cui de a ne rezolva problemele. Ce trebuie făcut ca să avem câteva domenii în care ne putem întrece cu cei mari? Mi-e ciudă să văd că atenţia presei este îndreptată cu atâta insistenţă spre probleme false. La fel, mi-e ciudă să văd câtă energie şi timp se pierd din cauza ambiţiilor personale, de grup sau de partid, când startul globalizării s-a dat de multă vreme, iar unii fug de rup pământul. Nu poţi fenta competiţia globală, la fel cum nu poţi masca lipsa de pregătire a celor aflaţi în poziţii înalte. Când ne vom rezolva singuri problemele, fără să aşteptăm să o facă alţii pentru noi, nu doar că vom căpăta încredere în noi, dar vom câştiga şi respectul altora.
Şi cu asta, am ajuns la sfârşitul gândului meu: un weekend plăcut şi ne auzim săptămâna viitoare.

Alex Doboli

 

Aprecierea dvs: - Media: 4.5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Cititor

D-apoi, nu stiu de ce n-am semna un tratat , prin care sa ne recunoastem "colonie a SUA "... si de azi inainte sa fim total sub tutela administratiei de la Washington ... ?! Poate in asa fel, vom putea merge si noi liberi in America si vom avea si noi salariile in dolari ( macar ) .
( Pardon, trebuia sa zic, in asa fel vor putea merge toti git.a.nos, gip.si, cersetorii si nimurugii ... la furat si la cersit in America, ptr ca cei care au servicii, au joburi si locuri de munca impreuna cu familia lor ... AICI ... n-au vreme sa mearga la furat acolo... )

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close